News Flash:

Moldova, poligon perfect pentru teste de fraudare a alegerilor

22 Iulie 2009
494 Vizualizari | 0 Comentarii
O ancheta a publicatiei Jurnal de Chisinau, realizata cu sprijinul Asociatiei daneze pentru jurnalism de investigatie, a ajuns la concluzia ca R. Moldova este un poligon perfect pentru testarea tehnologiilor electorale «murdare», anunta editia electronica de ieri a acestui ziar moldovean. Cu cateva saptamani inainte de alegerile parlamentare din 5 aprilie, Ministerul Dezvoltarii Informationale (MDI) a prezentat o lista a cetatenilor cu drept de vot in care figurau 3,054 milioane de alegatori, cu aproape 800 de mii de alegatori mai mult decit la legislativele precedente. Aceasta crestere este improbabila, deoarece chiar si in cei mai buni ai din punct de vedere ai sporului natural, natalitatea a fost inferioara mortalitatii in Republica Moldova cu 15.000 - 18.000 persoane anual", a declarat Nicolae Raileanu, reprezentantul partidului politic Alianta Moldova Noastra (AMN) la Comisia Electorala Centrala (CEC). Au fost descoperite dovezi privind eliberarea de catre MDI a sute de mii de acte de identitate pentru o singura zi, cu care anumite persoane ar fi putut vota in diferite locuri, potrivit jurnalistilor, care au verificat chiar in baza de date a MDI seria si numarul cartii de identitate, codul numeric personal si numele mai multor persoane. In urma verificarilor, s-a descoperit ca existau inregistrate zeci de persoane diferite cu aceleasi date de pe cartea de identitate. Potrivit datelor publicate de Serviciul de graniceri inainte de alegerile din 5 aprilie, aproximativ 600.000 de moldoveni se aflau la acea data in strainatate, desi, neoficial, se vehiculeaza o cifra de circa un milion. In cadrul investigatiei, jurnalistii au declarat ca au depistat zeci de exemple de persoane cunoscute ca fiind plecate peste hotare care apareau pe listele electorale ca si cum ar fi votat. In legatura cu prezenta numelor unor persoane decedate pe listele electorale, la o intalnire cu utilizatorii de bloguri din Republica Moldova, Marian Lupu a declarat: "Au fost decedati care au votat la 5 aprilie? Da!". El a adaugat insa: "stim ca au fost probleme cu listele electorale. Aceasta problema a fost identificata la alegerile din 2009, dar ea a fost prezenta si la alegerile din 2005. In rest, vreau sa vad probe, care ar demonstra falsificarea alegerilor", a spus Lupu. De asemenea, investigatia a descoperit mai multe cazuri de vot dublu, semnaturi false, nereguli in legatura cu votul bolnavilor psihic, votarea fara acte de identitate si fara a avea drept de vot. Potrivit anchetei jurnalistice, reprezentantul unui partid a declarat, sub protectia anonimatului, ca mai multi observatori au fost "cumparati" de alti concurenti electorali sau au fost chiar "imbatati". Presedintele Curtii Constitutionale, Dumitru Pulbere, sustine ca probele de fraudare a alegerilor aduse de opozitie nu au fost luat in considerare pentru ca aceasta trebuia sa documenteze fiecare presupusa frauda in timpul campaniei electorale, sa se adreseze birourilor electorale, Comisiei Electorale Centrale, instantelor de judecata, sa fixeze incalcarile in procesele verbale si sa dispuna de deciziile instantelor abilitate pe marginea presupuselor fraude.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1566 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016327 (s)

loading...