News Flash:

Motive invocate pentru liberare de traficantii de persoane

29 Ianuarie 2009
809 Vizualizari | 0 Comentarii
Tribunalul Iasi
• Membrii retelei de crima organizata care au incercat sa scoata din tara doi copii, de 3, respectiv 4 ani, au fost adusi ieri la Curtea de Apel Iasi pentru a declara recurs impotriva mandatului de arestare

Un politist de frontiera alaturi de doi ieseni care au incercat sa trafice doi copii, de 2 si 3 ani, au fost adusi ieri din arestul politiei la Curtea de Apel Iasi. Acestia au declarat recurs impotriva mandatului de arestare preventiva emis de Tribunalul Iasi de data de 26 ianuarie, sustinand ca sunt nevinovati si ca ar trebui sa fie cercetati in stare de libertate.

Capii retelei, doi ieseni si un politist de frontiera din Oradea, au fost prinsi in flagrant in timp ce incercau sa treaca ilegal de pe teritoriul Romaniei doi copii din Republica Moldova. Potrivit anchetatorilor, cei trei formau o grupare bine organizata ce avea drept scop racolarea cetatenilor moldoveni interesati sa ajunga in vestul Europei, tranzitand Romania. Filiera infractionala a intrat in vizorul procurorilor ieseni inca din octombrie anul 2008. Calin Ivan, agentul din cadrul Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera (IJPF) Bihor, si cei doi ieseni, Alina Daniela Munteanu, de 32 ani, si George Pechianu, de 52 ani, racolau cetateni moldoveni interesati sa ajunga in vestul Europei, carora le propuneau vize pentru intrarea in Romania. Potrivit procurorilor Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism (DIICOT), la inceputul lunii ianuarie, traficantii au racolat o femeie si un barbat care doreau sa-si transporte nepotii, in mod fraudulos, in Italia, la mama lor. Acestia au intrat legal in tara, in baza unor invitatii ale traficantilor si au fost cazati la o pensiune din Vaslui, unde au asteptat organizarea deplasarii. In urma cu cateva zile, cei doi ieseni i-au imbarcat pe cei patru, bunici si nepoti, intr-un autoturism si s-au deplasat la o pensiune din judetul Mures. In Mures, bunicii i-au incredintat pe cei doi copii traficantilor, cu scopul de a-i trece ilegal frontiera in Ungaria si ulterior de a continua calatoria catre Italia, la mama lor. Ieri, George Pechianu a sustinut ca toata afacerea era legala si nu a stiut ca este interzis sa treaca cu copiii dincolo, pentru ca acestia aveau toate actele legale. "Eu am mers pe jos atunci cand m-au retinut agentii de politie pentru ca vroiam sa merg pana la frontiera cu copiii pentru a-i da parintilor. Parintii aveau acte de munca pentru Portugalia, insa nu puteau trece in Romania. Ei au venit pana in Ungaria si eu trebuia sa ma intalnesc la frontiera cu ei. Nu vroiam sa fac nimic rau. Sunt nevinovat. Copiii aveau viza legala de intrare in Romania", a spus ieri George Pechianu.

tribunalul iasi republica moldova filiera infractionala diicot
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1311 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018791 (s)

loading...