News Flash:

Multe aplauze in timpul concertului

8 Martie 1999
1311 Vizualizari | 0 Comentarii
Filarmonica Moldova Iasi
•Placerea, bucuria si satisfactia ascultatorului de concert simfonic se concretizeaza, la finalul unei lucrari, in aplauze. Acordate cu mai multa sau mai putina darnicie interpretului, dirijorului si orchestrei, aceste aplauze sint cu siguranta si un mod de exteriorizare pentru cel care, intepenit in fotoliu o lunga bucata de timp, a sorbit concentrat, lucid si analitico-visator frumusetea revelatoare a muzicii.

Dar ce te faci cind ascultatorul nostru izbucneste in aplauze dupa prima parte a unui concert sau a unei simfonii?

Iti spui enervat ca "dom'le, ori pianistul asta e genial si eu nu-mi dau seama, ori aplaudacii astia nu prea sint dusi la Filarmonica", si te concentrezi morocanos asupra scenei, unde orchestra, vizibil jenata, ataca partea a doua. In ultima parte a Simfoniei nr. 4 de Ceaikovski exista o nefericita pauza generala inainte de masurile finale. Nefericita, intre ghilimele, pentru ca aceasta pauza isi are rolul ei, bine gindit in angrenajul expresivo-emotiv al lucrarii, ca orice pauza in muzica. Acest delicat moment al partiturii lui Ceaikovski, a generat, de exemplu, in ultimul concert al Festivalului "George Enescu" de anul trecut, o penibila busculada, cind pauza cu pricina a fost napadita de aplauzele frenetice ale unor "cunoscatori", aplauze dezlantuite de "bravo"-ul grobian al unui domn foarte bine imbracat (N.B. - sala era intesata cu vipuri culturalnice si politice).

Cosmopolitul dirijor Myung Whun Chung, aflat atunci la pupitrul orchestrei nationale "Accademia Santa Cecilia di Roma", s-a intors reverentios spre sala, exclamind, cu un gest care a oprit aplauzele: "Oh, you, romanians, are verry charming!". Orchestra a atacat furtunos finalul, dar cred ca nimeni din cei aflati in septembrie anul trecut in Sala Mare a Palatului nu va putea sa uite zimbetul muzicianului coreean.

De ce aceasta paranteza? Pentru ca, vazind afisul de pe gardul Filarmonicii, cu Simfonia a IV-a de Ceaikovski in programul obisnuitului simfonic de vineri, nu m-am putut impiedica sa-mi spun, cu sadica prezumtiozitate si gotice, lugubre modulatiuni ale vocii: "o sa se intimple din nou". Si ceea ce trebuia sa se intimple... nu s-a intimplat. Nu s-a intimplat datorita experientei dirijorului bacauan, Ovidiu Balan, aflat la pupitrul simfonicului de vineri, 5 martie, dirijor care a suprimat aceasta mult discutata pauza generala din finalul Simfoniei in Fa Minor, cunoscind, fara indoiala, potentialul unor melomani de-ai nostri.

Asta in partea a doua. Pentru ca, in partea intii, aplaudacii si-au facut pe deplin datoria, producindu-se constiinciosi dupa prima parte a Concertului pentru pian si orchestra in Fa Minor de Frederic Chopin, despre a carui interpretare se putea spune orice, numai ca ar fi fost "geniala", nu. Cineva ar putea sa-mi replice ca aceste aplauze sint, la urma urmei, ceva natural si benefic, semn ca oamenii vin pentru prima oara la Filamonica, unde vor si ei sa se cultive, nu-i asa? Numai ca eu unul m-am saturat de acesti melomani de ocazie care vin sa se cultive muzical schimbind retete de zacusca in timpul concertelor sau, in cel mai bun caz, dormind bustean in scaune.

Revenind la partitura concertului de vineri, 5 martie, ne vom opri pentru inceput la Concertul 2 pentru pian si orchestra de Frederic Chopin, lucrare in care am putut-o asculta pe Raluca Stirbat, o alta veritabila fiica a Iasului, care a abordat in maniera-i caracteristica introvertita lucrare a romanticului polonez. Dupa o prima parte destul de neclara si exterior cautata - tocmai partea cu aplaudacii - pianista Raluca Stirbat, printr-o mai buna concentrare, ne-a oferit o parte mediana de toata frumusetea, demonstrindu-si calitatile tehnice si tuseul delicat in ornamentata figuratie melodica chopiniana pe care am fi dorit-o mai profunda, totusi, si mai unitara. Finalul concertului a fost rezolvat cu brio de tinara pianista, in conditiile in care a avut in orchestra ieseana un bun partener - cu o mentiune speciala pentru momentele rubato. Cu bisurile oferite intr-o maniera prea dezinvolta, ne-am convins ca Raluca Stirbat si-a cistigat o anume libertate in tehnica, fapt ce ne face sa regretam ca nu am putut observa si o crestere a sensibilitatii interpretative in prestatia ei!

Cu intempestivul dirijor bacauan Ovidiu Balan la pupitru, orchestra Filarmonicii "Moldova" a abordat cu simt de raspundere dificila partitura a Simfoniei a IV-a de P. I. Ceaikovski. In ciuda curioasei si sacadatei tehnici dirijorale de care dispune, Ovidiu Balan a demonstrat ca este un bun muzician, reusind sa obtina un sunet bine dozat pe intreg parcursul desfasurarii simfoniei si, ceea ce conteaza mai mult, o participare integrala si responsabila a orchestrei in actul interpretativ.

Un plus pentru omogenitatea partidei alamurilor, prompta in interventiile solistice si de ansamblu. S-a remarcat, de asemenea, partea a treia, "Pizzicato ostinato", in care cordarii au reliefat pasionati tensiunea interioara a planului melodic printr-o foarte buna nuantare agogica. Cam atit despre simfonicul de vineri, 5 martie 1999, desi am mai fi putut vorbi despre aplaudacii inconstanti dar hotariti, sau despre necesitatea celularului in salile de concert romanesti.

Saptamina viitoare, in simfonicul de vineri, 12 martie, Filarmonica "Moldova" ne ofera Concertul nr. 1 pentru pian si orchestra de Franz Liszt (solist Matei Serban Rogoz) si poemul simfonic "O viata de erou" de R. Strauss, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.

ovidiu balan raluca stirbat filarmonicii moldova gheorghe costin
Distribuie:  
Incarc...

Libertatea.ro

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2648 (s) | 35 queries | Mysql time :0.023666 (s)