News Flash:

Mumio, medicamentul minune

27 August 2010
4664 Vizualizari | 0 Comentarii
mumio rasina muntilor
Folosit în antichitate de părinţii medicinii moderne, Aristotel şi Hipocrat, iar mai tîrziu de Alexandru cel Mare, mumio, răşina munţilor, este considerat în acest moment drept unul dintre cele mai puternice tonice, cu efecte extraordinare asupra fizicului şi psihicului.

„Sangele muntelui”, folosit de Centrul National de Cosmonautica

Cunoscand efectele terapeutice extraordinare ale răşinei munţilor, denumită în popor şi „sangele muntelui”, împăraţii Alexandru cel Mare şi Gingis Han au adăugat mumio în raţia generalilor şi a gărzilor personale. Mumio a fost de asemenea utilizat şi de armata rusă pentru a mări forţa şi masa musculară a soldaţilor, dar şi pentru perioadele de refacere. In ultimele decenii, mumio şi-a găsit utilizarea şi la Centrul Naţional de Cosmonautică, datorită capacităţii sale de repune pe picioare foarte rapid cosmonauţii în timpul şi după zborurile de lungă durată. In componenţa răşinei, care este colectată de alpinişti de la înălţimi de peste 3.000 de metri intră nu mai puţin de 28 de elemente chimice, 30 de macro şi microelemente, 17 aminoacizi (dintre care doi se găsesc doar în acest produs), uleiuri eterice, venin de albine, substanţe asemănătoare păcurei, fiecare dintre acestea avand acţiune antitoxică, antiinflamatoare, de creştere a imunităţii şi rezistenţei organismului, restabilirea funcţiei scăzute a nervilor periferici şi ai centrilor de analiză ai creierului.

Dozarea, in functie de greutatea pacientului

Datorită solubilităţii excepţionale, mumio se poate dizolva în apă, suc, miere, ceai, lapte, pentru uz intern. Pentru uz extern se foloseşte în soluţie, cu diferite unguente sau picături amestecate în alcool. In perioada tratamentului, consumul de băuturi alcoolice este interzis. Mumio este un excelent remediu în tratarea bolilor tractului digestiv (ulcer gastric, ulcer duodenal), boli ale organelor ce participă la digestie (stomac, splină, ficat ), vezica urinară, colite şi gastrite. Se administrează intern, preferabil pe stomacul gol, de două ori pe zi, dimineaţa şi seara timp de 28 zile. In cazul unor afecţiuni netratate la timp se recomandă reluarea tratamentului după o pauză de zece zile. Cantitatea de extract pentru un ciclu de tratament este de 0,2 – 0,4 – 0,5 g, în funcţie de greutatea corpului, după cum urmează: pană la 70 kg – 0,2 g, pană la 80 kg – 0,3 g, pană la 90 kg – 0,4 g. Se dizolvă de obicei în lapte, în proporţie de 1:20 (se poate şi în apă la două, trei linguri) şi se adaugă miere după gust. Se poate alterna dizolvarea răşinei în alte lichide (suc de struguri sau de afine).

Rasina cu lapte inlatura starea de greata

Specialiştii în medicină naturistă recomandă răşina munţilor ca fiind un excelent remediu şi în tratarea tromboflebitei. Mod de utilizare: se iau cate 0,25-0,30 g de două ori pe zi, timp de 25 de zile, în combinaţie cu lapte şi miere în proporţie de 1:20, cu pauză de zece zile. In urma tratamentului scade senzaţia de durere şi nivelul de sensibilitate. Pentru arsuri sau răni infectate sau purulente se ung locurile vătămate cu 1-10% soluţie de extract de mumio sau cu 2-3% soluţie şi cremă. In cazul arsurilor la stomac, pentru greaţă sau vomă se administrează 0,2 g de răşină cu lapte sau miere sau aceeaşi cantitate se dizolvă într-o lingură cu ceai sau apă fiartă. Se consumă de două ori pe zi, dimineaţa şi seara înainte de culcare, vreme de 24-26 de zile. Otita purulentă se vindecă picurand în ureche aproximativ 0,4 g de extract de mumio în amestec cu ulei, în proporţie de 1:10, de două ori pe zi, dimineaţa şi seara înainte de culcare. Tratamentul grăbeşte scurgerea puroiului şi creşte funcţia antiinflamatoare.

Uitati de migrene!

Utilizand mumio, persoanele care suferă de dureri de cap, migrene, ameţeli se vor vindeca în ritm alert. Se administrează 0,2-0,3 g extract de mumio în amestec cu lapte şi miere în proporţie de 1:20, de două ori pe zi, dimineaţa şi seara înainte de culcare, timp de 25 de zile. In cazul afecţiunilor netratate la timp, tratamentul se repetă după o pauză de zece zile. Medicamentul naturist este recomandat cu succes şi în tratamentul contra… balbaielii. Se ia un amestec din extract – 0,2 g şi miere în proporţie de 1:8. Tratamentul se efectuează pe o perioadă de minim şase luni. Contra hemoragiei nazale se picură în fiecare nară o cantitate de 0,1 g extract de mumio în amestec cu ulei de camfor în proporţie de 1:5. Sangerarea dispare după două cicluri de tratament. In cazul inflamării glandelor mamare se recomandă acelaşi tratament ca şi în cazul altor afecţiuni cronice sau de tip inflamator, cu diferenţa că în acest caz se administrează în primele zile 0,2 g extract de mumio, de trei, patru ori pe zi, timp de cel mult o săptămană.

Spuneti stop racelilor

0,2 g extract de mumio în amestec cu sirop de vişine sau piersici în proporţie de 1:20 ne scapă de hemoragia pulmonară. Tratamentul se face de trei, patru ori pe zi. Este absolut necesară parcurgerea a trei, patru cicluri de tratament. Dacă forma afecţiunii este gravă, tratamentul trebuie continuat pană la ameliorare. Angina, răceala, blocajul căilor respiratorii exterioare, strănutul sau tusea dispar folosind pe stomacul gol 0,2-0,3 g de extract în amestec cu lapte sau grăsime de vacă şi miere, în proporţie de 1:20, dimineaţa şi seara. In caz de anghină, se va face gargară cu amestecul de mai sus. Tratamentul trebuie să conţină cel puţin unul, trei cicluri, în funcţie de gravitatea afecţiunii. La fel se tratează alergiile şi inflamaţiile, plus o gargară cu amestecul respectiv.

Seva muntilor trateaza sterilitatea

Sterilitatea la femei sau bărbaţi, determinată prin diminuarea funcţiilor sexuale, se tratează prin administrarea a 0,2-0,3 g de extract de mumio în amestec cu suc de morcovi sau de affine, în proporţie de 1:2, de două ori pe zi, pe stomacul gol, dimineaţa şi seara, timp de 28 de zile. Rezultate excelente se obţin dacă se amestecă răşină cu gălbenuş de ou sau cu sucurile diferitor plante medicinale. După şase, şapte zile de tratament se observă o îmbunătăţire a funcţiilor sexuale.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1466 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019433 (s)

loading...