News Flash:

Muncipalitatea a abandonat lupta impotriva tantarilor inainte de a o incepe

2 August 2001
1132 Vizualizari | 0 Comentarii
Tantarul bate primaru'

•In ciuda pericolului permanent al declansarii unei epidemii de meningita, edilii stau cu mainile in san •Simirad a fost impiedicat de crescatorii de albine sa foloseasca elicopterul pentru stropirea cu insecticid •Numai in cazul unei epidemii, substantele otravitoare vor fi imprastiate manual

Conducerea Primariei a declarat ca nu poate face nimic pentru a diminua numarul mare de tantari din oras, care pot constitui oricand un focar de infectie.
Desi numarul crescut de tantari poate determina in orice moment o epidemie de meningita, municipalitatea nu a luat pana acum nici o masura de starpire a micilor insecte. Primarul Constantin Simirad a recunscut, ieri, ca starpirea tantarilor trebuia sa aiba loc mai de mult, dar a precizat ca nu poate trece la actiune deoarece nu are cum sa realizeze stropirea impotriva tantarilor. "In fiecare an, stropirea pentru prevenirea unor epidemii se realiza cu ajutorul unui elicopter. Anul trecut, insa, Asociatia Crescatorilor de Albine a cerut sa renuntam la aceasta modalitate de starpire a tantarilor deoarece, pe langa tantari, au murit si albinele", a declarat Constantin Simirad.
Desi de atunci a trecut un an, conducerea municipalitatii nu a gasit inca o solutie pentru starpirea tantarilor. Astfel, la nivelul Iasiului poate aparea un focar de infectie. Acesta s-ar putea finaliza cu o epidemie de meningita, tinand cont ca numarul tantarilor este in continua crestere ca urmare a caldurii si a subsolurilor pline cu apa de la majoritatea blocurilor.
Singura masura la care a recurs pana acum Primaria a fost sa ceara administratorilor asociatiilor de locatari, in special cele situate pe malul Bahluiului, sa curete subsolurile pline cu apa. "Am cerut administratorilor de locatari sa curete subsolurile. Cei care nu fac acest lucru vor fi amendati", a precizat Constantin Simirad.
In ciuda amenintarilor Primariei, actiunea nu se bucura insa de intelegerea administratorilor. Multe din asociatiile administrate au subsolurile pline cu apa. Aceasta situatie se inregistreaza de mai multi ani dar nu a fost luata nici o masura deoarece nu exista banii necesari pentru golirea subsolurilor. Ca urmare, acestea din urma au ramas la discretia tantarilor, constituind adevarate focare de infectie. Din cauza imposibilitatii utilizarii elicopterului, conducerea Primariei a precizat ca daca vor aparea cazuri de meningita la Iasi, va trece, de nevoie, la stropirea manuala cu insecticid.
Concret, angajatii RA Citadin vor umbla, ca in dosarele X, dupa tantarii din oras, "vanatoarea" realizandu-se doar la nivelul solului. Conducerea Primariei nu a precizat deocamdata inaltimea regulamentara la care trebuie sa zboare tantarii pentru a fi doborati. Operatiunea este considerata destul de costisitoare si obositoare, asa ca va fi aplicata doar in cazul aparitiei unor focare de infectie.
Conform medicilor de la Spitalul de Boli Infectioase, pana in acest moment, la nivelul municipiului Iasi nu s-a inregistrat nici un caz de meningita. Insa, au fost confirmate doua cazuri in judet, la Pascani.
Marius PILA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1254 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017248 (s)

loading...