News Flash:

Municipalitatea instaureaza ordinea in ghetouri

3 Februarie 2006
974 Vizualizari | 0 Comentarii
•Municipalitatea vrea sa faca ordine in trei camine din municipiu •Puncte fixe ale Politiei Comunitare vor fi instalate in caminele primariei

Situatia a trei camine din municipiu a prilejuit o noua comisie de analiza in primarie. Deranjati de haosul care domneste in trei blocuri din proprietatea municipalitatii si la semnalarea cetatenilor, primaria a considerat ca este necesara interventia, care sa readuca ordinea. In urma sedintei s-a decis instituirea unui post permanent de paza la caminul M2 si Decebal din cartierul Cantemir, modernizari ale cladirii si instalatii noi la adapostul de noapte al primariei de pe bulevardul C. A. Rosetti. Reprezentantii Directiei de Administrare a Patrimoniului Public si Privat (DAPPP), ai Directiei de Asistenta Comunitara (DAC), preoti parohi si politisti s-au intalnit pentru a discuta situatia fiecarui camin in parte. Blocul M2, cunoscut ca si "Blocul fantoma", da cele mai mari batai de cap municipalitatii. Primaria nu detine in proprietate decat aproximativ jumatate din camin, restul camerelor avand proprietari persoane fizice. Desi a incercat sa modernizeze caminul, investitia primariei a fost repede distrusa. Caminul, in care domneste mizeria, este cunoscut in zona ca epicentrul unei zone rau famate, care aduna de la prostituate la hoti si urmariti general. De aceea, municipalitatea a luat hotararea instalarii unui punct fix de paza al Politiei Comunitare. "Am constatat ca aproximativ 80 la suta dintre camerele care au proprietari sunt de fapt parasite, spatiile fiind folosite abuziv de tot felul de persoane. Politistul comunitar va verifica intrarile in camin si va permite numai accesul proprietarilor", a precizat viceprimarul Constantin Adascalitei, coordonatorul comisiei de analiza. Postul de paza existent la caminul Decebal, din cartierul Cantemir, va trece de la o firma privata, ce gestioneaza acum obiectivul catre Politia Comunitara, scopul fiind acelasi, evitarea crearii in zona a unui focar de risc infractional. Pe langa masurile referitoare la siguranta, primaria doreste sa si modernizeze si sa renoveze cladirile. "In primul rand, am decis expertiza tehnica si valorica a cladirilor pentru a afla starea de siguranta a imobilelor si daca si cum putem consolida caminele. De asemenea, avem prevazute o serie de modernizari structurale ale cladirilor, refacerea instalatiilor de utilitati acolo unde este nevoie", a declarat viceprimarul Constantin Adascalitei. Mai precis, adapostul de noapte din C. A. Rosetti va beneficia de o noua instalatie de apa si caldura. Caminul Decebal, renovat in urma cu doi ani, va fi modernizat. Camerele de la etajele superioare vor beneficia de constructia de balcoane. In plus, se va realiza si mansardarea caminului pentru a rezolva problema infiltratiilor de apa si pentru crearea unor noi spatii de locuit.
Lucian SCHIOPU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1884 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019415 (s)

loading...