News Flash:

Nationala, luata in ras de o companie britanica

6 Iunie 2008
1365 Vizualizari | 3 Comentarii
• O companie de publicitate din Marea Britanie a realizat 16 videoclipuri de prezentare a nationalelor prezente la Campionatul European de Fotbal • Clipurile prezinta, pe langa un filmulet cu jucatorii, si cate un simbol al fiecarei reprezentative prezente la startul turneului final • Daca in cazul celorlalte adversare din grupa sunt folosite monumente emblematice, precum cazul Italiei in care este folosit Colosseumul, in filmul de prezentare al Germaniei apare Poarta Brandenburg, in clipul Romaniei apar niste rromi dezbracati pana la brau, cu burta si cu lanturi de aur la gat

O companie britanica de publicitate ia in deradere nationala lui Piturca, asociind din nou imaginea tarii cu cea a tiganilor. Compania Virgin Media, din Marea Britanie, a produs 16 clipuri video de prezentare a echipelor nationale participante la Euro 2008. Astfel, pe langa prezentarea starurilor nationalei si a grupei de calificare, in fiecare clip este aratat si un simbol al tarii respective. Daca in cazul Italiei este folosit Colosseumul, in filmul de prezentare al Germaniei apare Poarta Brandenburg, in clipul Romaniei insa este folosit un simbol care de multe ori a facut imagine proasta tarii. In clipul de prezentare a Romaniei apar la un moment dat niste tigani care se bronzeaza, dezbracati pana la brau, cu burta si cu niste lanturi masive de aur la gat, care pe deasupra tin si doze de bere in mana. Astfel, la inceputul filmului este prezentata grupa de calificare din care a facut parte reprezentativa tarii noastre, alaturi de selectionatele Olandei, Bulgariei, Belarusului, Albaniei, Sloveniei si Luxemburgului, grupa castigata de baietii aflati sub comanda selectionerului Victor Piturca. Clipul continua cu prezentarea celor mai reprezentativi jucatori ai nationalei. Astfel, apar atat capitanul tricolorilor, jucatorul lui Internationale Milano, Cristi Chivu, cat si cel mai in forma jucator al Romaniei in acest moment, Adrian Mutu. Prezentatorul ii lauda pe cei doi jucatori si spune ca alaturi de experienta lor, nationala poate ajunge departe. "Romanii nu au experienta francezilor intr-o asemenea competitie, dar Cristi Chivu si Adrian Mutu, prin experienta pe care o au, pot duce Romania departe in competitie", spune prezentatorul. Desi s-a incercat o prezentare a tarii, si de aceasta data britanicii au dat-o in bara, asociind imaginea nationalei cu cea a tiganilor. De precizat ca nationala Albionului nu s-a calificat la acest turneu final din Elvetia si Austria, britanicii ramanand sa urmareasca competitia din fata micilor ecrane.

Piturca il lauda pe Mutu


Selectionerul Romaniei, Victor Piturca, a declarat pentru site-ul oficial al UEFA ca, dupa parerea sa, atacantul Adrian Mutu, legitimat la Fiorentina, este unul dintre cei mai buni jucatori din lume. "Mutu este foarte important. Anii au trecut peste el. A devenit intr-adevar matur si este foarte experimentat", a spus Victor Piturca. Pe de alta parte, selectionerul s-a referit si la unitatea grupului ca fiind unul din marile atuuri pe care se bazeaza la acest turneu final. "S-au pierdut multi ani, mai ales ca am avut jucatori buni si talentati. A fost fantastic sa ne calificam din nou. Baietii au fost foarte motivati si concentrati in fiecare meci. Echipa este foarte buna, dar cel mai important lucru este ca formeaza un grup unit. Cand m-am intors la nationala, in 2004, eu si jucatorii eram constienti ca unitatea de grup nu exista. Mi-a luat timp sa-i conving pe toti sa gandeasca in acelasi mod", a mai adaugat Victor Piturca. Selectionerul a mai afirmat ca are obiective mari la Euro 2008, mai ales dupa meciurile disputate in grupa de calificare. "Rezultatele cu Olanda din preliminarii ne-au permis sa ajungem la un nivel mai inalt. A fost un imbold psihologic. La Euro putem realiza multe. Doar asa poti spune ca esti mai bun decat o alta generatie din fotbalul romanesc. Sper sa o faca cei de acum", a incheiat Piturca.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (3)

eu  | #36645
asta se pare ca e imaginea noastra in afara tarii....
si la urma urmei nu e asa?
Anonim  | #36646
Si care-i baiul? Ati urlat toti la fostul ministru de externe cand a zis ca trebuiesc stransi si trimisi in Africa. Acum culegeti roadele ... Asta este adevarata fata a Romaniei.
cristina, tg-jiu  | #36647
din pacate asa suntem perceputi in afara granitei, poate pe undeva este si vina noastra
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2099 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020436 (s)

loading...