News Flash:

NATO examineaza discutiile Rusia - Republica Moldova

1 Noiembrie 2008
686 Vizualizari | 0 Comentarii
NATO examineaza discutiile Rusia Republica Moldova
• Vizita secretarului general al Aliantei Nord-Atlantice, Jaap de Hoop Scheffer, a avut ca scop examinarea rezultatelor discutiilor cu Rusia pe tema conflictului transnistrean • Acesta a declarat ca aliatii NATO considera retragerea armatei ruse din Republica Moldova drept un principiu crucial pe care trebuie sa se bazeze solutionarea conflictului


Fostul sef al Directiei NATO din cadrul Ministerului moldovean de Externe a apreciat ca vizita la Chisinau a secretarului general al Aliantei Nord-Atlantice a avut ca scop examinarea rezultatelor discutiilor cu Rusia pe tema conflictului transnistrean, relateaza Deutsche Welle, in pagina electronica.

Jaap de Hoop Scheffer, secretarul general al NATO, a efectuat joi o vizita in Republica Moldova, la invitatia presedintelui moldovean, Vladimir Voronin. La 13 noiembrie, insa, Chisinaul va fi vizitat si de premierul rus Vladimir Putin, care va participa la summit-ul sefilor de Guverne din CSI (Comunitatea Statelor Independente), reuniune in cadrul careia Republica Moldova va prelua oficial presedintia acestei organizatii pentru un an. "Aceasta invitatie vine acum dintr-un motiv destul de simplu: suntem in situatia de post-august (razboiul din Georgia - n.r.) pe de o parte, pe de alta parte suntem dupa o perioada de negocieri bilaterale cu Rusia, la fel cum am fost in 2003, cand s-a negociat «Memorandumul Kozak». Evident ca secretarul general al NATO, care atunci era presedinte in exercitiu al OSCE (...) si a venit in Moldova sa vada cum se poate evita o solutie proasta gen «Kozak», vine si acum ca sa vada care este rezultatul acestor negocieri cu Rusia" pe tema conflictului transnistrean, a apreciat Vlad Lupan, fostul sef al Directiei NATO din cadrul Ministerului moldovean de Externe.
Oficial, insa, Jaap de Hoop Scheffer s-a limitat doar la a declara ca aliatii NATO considera retragerea armatei ruse din Republica Moldova drept un principiu crucial pe care trebuie sa se bazeze solutionarea conflictului. Anterior, in cadrul unei intrevederi avute la Bruxelles cu presedintele Romaniei Traian Basescu, oficialul NATO declarase ca Alianta nu intentioneaza sa joace vreun rol in solutionarea problemei transnistrene, deoarece Republica Moldova este un stat neutru. La randul sau, Vladimir Voronin a mentionat ca a discutat cu secretarul general al NATO despre posibilitatea de a semna cu Alianta un nou plan individual de actiuni, subliniind ca intre Moldova si NATO exista un dialog politic constant. Sondajele de opinie arata ca in cei sapte ani de guvernare comunista in Republica Moldova, popularitatea NATO a scazut continuu, conform ultimului Barometru al Opiniei Publice, ideea aderarii la Alianta fiind sustinuta de numai 13 la suta dintre moldoveni, fata de 45 la suta in 2001.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1677 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018849 (s)

loading...