News Flash:

NATO vrea control total asupra Marii Negre

20 August 2008
923 Vizualizari | 2 Comentarii
Jaap de Hoop Scheffer
• NATO considera ca nu respecta planul de pace si cere Rusiei sa garanteze retragerea trupelor sale din Georgia • Actiunile Rusiei reprezinta un joc periculos si riposta militara rusa face parte din strategia Moscovei de reafirmare pe scena internationala • E posibil ca Marea Neagra sa devina un Lac NATO, dupa aderarea Georgiei si a Ucrainei, afirma liderii occidentali


Ministrii de Externe ai statelor NATO s-au reunit ieri la Bruxelles, pentru a-si reitera sprijinul fata de Georgia. Tarile NATO au convenit asupra unei inaspriri a limbajului in relatiile cu Rusia, care nu si-a respectat angajamentul de a-si retrage fortele din Georgia. Statele membre NATO au cerut Rusiei sa respecte acordul de pace incheiat cu Georgia si sa isi retraga trupele, dar au fost reticente in privinta cererii Statelor Unite de limitare a relatiilor cu Moscova, relateaza Reuters. Reuniunea de urgenta a ministrilor NATO de Externe a debutat la Bruxelles fara ca trupele ruse sa se retraga, in pofida asigurarilor Moscovei ca o retragere graduala este in desfasurare. Rusia nu respecta, pentru moment, planul de pace aprobat de presedintele Dmitri Medvedev, a declarat, dupa reuniune, secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer. NATO a decis ca nu poate continua relatiile cu Rusia ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, din cauza actiunilor Moscovei in Georgia, potrivit unei declaratii a ministrilor de Externe din cele 26 de state membre ale Aliantei. Acestia au facut apel la Moscova sa demonstreze. prin fapte, angajamentul sau in favoarea principiilor pe care s-a fondat colaborarea. "Rusia trebuie sa isi onoreze angajamentele asumate de presedintele Medvedev. Suntem absolut siguri ca forta nu poate reprezenta o baza pentru demarcarea noilor linii in jurul Rusiei. Nu sunt printre cei care considera ca izolarea Rusiei este cel mai bun raspuns la comportamentul sau. Cred ca cel mai bun raspuns este un angajament ambitios", a declarat ministrul britanic de Externe, David Miliband. Ministrii de Externe ai tarilor NATO au convenit asupra infiintarii unui nou forum cunoscut drept Comisia NATO - Georgia, pentru a aprofunda relatiile cu Tbilisi. Secretarul general NATO a declarat ca acest forum va functiona in mod asemanator unui aranjament vechi de 11 ani cu Ucraina, dar nu va evalua perspectivele Georgiei de a adera la Alianta. Lazar Comanescu, ministrul Afacerilor Externe, a declarat ca Romania continua sa sprijine aspiratiile euro-atlantice ale Georgiei, in concordanta cu deciziile Summit-ului de la Bucuresti.

Contraofensiva americana

Secretarul american de Stat, Condoleezza Rice, a declarat, ieri, ca statele occidentale sunt decise sa impiedice Rusia sa obtina o victorie strategica in conflictul din Caucaz, relateaza Reuters. Seful diplomatiei americane a avertizat ca Moscova recurge la un joc periculos prin utilizarea fortei armate pentru a-si reafirma puterea si influenta. Rice a precizat ca Rusia a vrut sa submineze democratia georgiana, sa slabeasca pozitia Guvernului de la Tbilisi si economia fostei republici sovietice cand a invadat statul caucazian in urma cu zece zile. "Suntem ferm decisi sa le impiedicam orice obiectiv strategic. Cred ca toata lumea recunoaste ca nu este prima data cand ne confruntam cu aceasta problema. Am avut avioane strategice care ne-au provocat chiar si in apropierea frontierelor Statelor Unite, ceea ce reprezinta un joc foarte periculos si poate unul pe care Rusia ar trebui sa il reanalizeze. Sa utilizezi forta militara impotriva unui stat mic nu este in mod deosebit un mesaj sau o imagine de conciliant. Sincer, Rusia nu poate actiona duplicitar. Nu poate actiona intr-un mod specific Razboiului Rece si sa se astepte sa fie tratata ca un partener responsabil", a avertizat Rice.



Marea Neagra va deveni un Lac NATO

Marea Neagra va deveni un Lac NATO daca Georgia si Ucraina vor adera la Alianta Nord-Atlantica, avand in vedere ca trei tari riverane - Romania, Bulgaria si Turcia - sunt deja membre ale blocului militar, comenteaza RIA Novosti in pagina electronica. Daca Georgia si Ucraina vor adera, Marea Neagra se va transforma intr-un Lac NATO. In acest moment, influenta regionala va fi pecetluita, iar Moscova va trebui sa uite orice revendicari crede ca ar avea asupra vecinilor sai, comenteaza agentia rusa. Problema este ca NATO si Rusia se indreapta spre o confruntare deschisa, adauga RIA Novosti. Rusia nu are nici o problema cu independenta Ucrainei sau a Georgiei, dar este ingrijorata de politicile lor, sau chiar de cine le conduce politicile. Chiar daca Alianta va decide integrarea celor doua tari, Georgia nu va putea adera la blocul militar mai devreme de cinci ani. Ucraina nu va deveni membra inainte de 2017, cand va expira acordul cu Rusia privind inchirierea bazei navale de la Sevastopol. NATO nu accepta tari care au baze militare ale unor state ce nu fac parte din Alianta.
Consiliul permanent al Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) a decis sa trimita 20 de observatori militari in Georgia, dupa acordul autoritatilor de la Moscova si Tbilisi, a anuntat presedintia finlandeza a organizatiei, transmite France Press.



contraofensiva americana
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

Ungureanu  | #41142
Din Republica Moldova.
Sintem singura republica ex-sovietica in care au avut loc doua manifestari care au sustinut interventia militara a Rusiei in Geirgia. O manifestare a rusilor, sustinuta de Klimenko, un adept al refacerii URSS si o manifestare a tineretului ucrainean.
Avem, deci, desanti, (O stim!), aparatori ai politicii de ofensiva rusa, de refacere a dezmatului sovietic-rusesc.
Si Iuscenko ar trebui sa-si revada poitica sa cu minoritatea romana din Ucraina, incalcarea drepturilor, pentru ca are adepti in R.Moldova care nu accepta politica sa externa (tinerii ucraineni din R.Moldova il considera bolnav).
E un test si pentru conducerea R.Moldova, care tolereaza politica pro-rusa militara, de ocupatie si nu pare sa fie alarmata.
Faptul ca rusii privesc posturile tv din Rusia si nu cele de limba romana sau alte limbi europene ii face sa "inghita` tot ce declara mediile ruse, care fac politica statului si nu un jurnalism echidistant.
Rusii si rusofonii in genere nu mai vor sa invete limba romana si apare o distantare intre etniile vorbitoare de limba rusa si vorbitorii de limba romana.
Incet-incet se "coace" si la noi un conflict, nu stim in ce proportii, dar Trasnistria este activa.
Am trecut prin calvarul sovietic, prin politica mincinoasa a Rusiei. Occidentul a "inghitit` destramarea URSS, crezind ca Rusia se va schimba?
Ieri "eliberatiro"- ocupanti, azi "pacificatori" inarmati [pina in dinti care au manifestat lumii intregi ca sint niste banditi si ca Rusia nu s-a schimbat deloc. Sa-i consideri pe georgieni criminali dupa toate atrocitatile armatei ruse pe teritoriul Georgiei....
Mihai  | #41143
Imi creste inima cind mai vad ca mai exista astfel de romani. Felicitari domnule Ungureanu! Le-ati spus lucrurilor pe nume, cum nu se poate mai bine si intr-o exprimare de invidiat. Stau si ma minunez cum de au putut rezista si evolua acesti oameni, moldovenii, sub ocupatia de zeci de ani a rusilor, in timp ce prea multi romani "get-beget" (adica cei din Romania) isi uita limba, istoria.si traditiile. Iar noi inca ii tradam, ii judecam nedrept ori ii observam cu indiferenta.

Din pacate, Occidentul e inept si inconstient. Politica actuala a Americii a atins apogeul stupizeniei, iar celor din Romania le pasa din ce in ce mai putin despre soarta fratilor nostri moldoveni. Aceasta a fost si intentia, blazarea si ocuparea tuturor cu grija zilei de miine. Cu ceva piine si mult circ se "rezolva" totul, cam asta e democratia pe care o asimilam.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1319 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019895 (s)

loading...