News Flash:

Ne-am smintit de tot?

27 August 2009
885 Vizualizari | 0 Comentarii
Ne am smintit de tot
Afisat la 18:52

De 20 de ani Romania tot trece prin alegeri de toate felurile, am avut mineriade, momente de mare tensiune sociala si momente de cotitura, am avut episoade de infruntare politica crunta, insa parca niciodata mesajul public nu a fost atat de poluat, iresponsabilitatea gesturilor publice atat de mare, iar polarizarea societatii totala.

Campania aceasta electorala nu are absolut nimic constructiv, cel putin deocamdata. Am vazut pana acum un singur program politic, al liberalului Crin Antonescu, cu un continut execrabil.

In rest, nimeni nu a lansat nicio idee cat de cat coerenta, interesanta, originala sau macar utila. Am vazut doar doua lucruri: fie populisme gretoase, fie atacuri, unul mai murdar decat altul.

Din punctul de vedere al agresivitatii se pare ca nu mai exista limita, nici macar una de responsabilitate. Ultimul exemplu este scandalul declansat de Sorin Rosca Stanescu, care il acuza pe fratele presedintelui de implicare in trafic cu explozibili avand ca destinatie o organizatie terorista, cu acoperirea presedintelui.

Jurnalistul a publicat informatia pe blogul sau fara a aduce probe serioase in spijinul acuzatiilor. Presa, in special televiziunile, s-a multumit insa cu promisiunea ca ele vor veni la un moment dat si cu asigurarile lui Sorin Rosca Stanescu ca isi asuma responsabilitatea si le-a difuzat copios.

Atentie, aici nu vorbim despre doi romani oarecare. Acuzatiile implica institutia de varf a statului roman si pot crea tulburari grave in relatiile externe ale Romaniei.

Ca un jurnalist a facut un joc si le-a aruncat pe piata e una, insa e incredibil ca toata presa a muscat din ele fara a avea si probe beton langa. Si ar fi fost la fel de grav indiferent daca presedintele se numea Traian Basescu, Emil Constantinescu sau Ion Iliescu, pentru ca nu vorbim doar despre un om, ci despre o institutie fundamentala.

Niciunde in lume vreo institutie de presa respectabila nu si-ar fi permis o asemenea iresponsabilitate. La noi se poate. A doua zi dupa ce difuza acuzatiile neprobate, Realitatea TV filma la Boteni munitia despre care SRS sustinea ca ar fi ajuns la teroristi.

De ce n-a cautat-o inainte de difuzarea unei informatii de o gravitate extrema, inclusiv pentru pozitia externa a Romaniei? Trebuie rapus Traian Basescu cu pretul terfelirii fara rost a imaginii institutiei prezidentiale?

Limbajul public s-a degradat si el pana dincolo de imaginabil. "Mai, animalule!" al lui Ion Iliescu a ramas o dulce poveste. Radu Mazare isi expune chilotii, Nicolae Nemirschi da cu "barbatia" de masa, cate un primar face pipi pe curiosi, Viorel Hrebenciuc are treba cu "sexy braileanca", iar Ion Iliescu trimite in origini guvernarea. Si am ales doar cateva exemple mai soft. Dincolo de aceasta poluare cumplita, violenta si pe alocuri obscena, nu se intrezareste nimic util pentru tara asta.

Poporul se mai uita la televizor ca la circ cu un zambet tamp pe chip, insa cei mai multi dintre oameni sunt scarbiti si de politicieni, si de presa. Audientele si tirajele scad galopant si nimeni nu da vreun semnal de intelegere ca o eventuala salvare ar veni din schimbare macazului, nu din adancirea in mocirala. Este ca o nebunie in care ne scufundam sinucigas, ziaristi si public.

Pentru ca dejectiile nu se revarsa doar din guri de politiceni si jurnalisti. Cititi forumurile! Arareori apare cate un argument. 90% sunt injurii. Aceiasi oameni sau, ma rog, aceleasi semnaturi care ridica statuie azi pentru un articol favorabil unui personaj, te ingroapa in laturi a doua zi pentru unul defavorabil, la fel de argumentat, fundamentat pe aceleasi principii.

Nimeni nu cumpaneste argumentul, nimeni nu are nevoie de logica, nu exista dubii si pareri. Exista doar pasiune pozitiva sau negativa, dragoste si ura. Iar daca nu te atasezi cu trup, suflet unei personalitati, divortand defintiv de logica si principii, astazi poti fi inger, maine Mamona, fara nicio problema. E o problema de sanatate mintala colectiva.

In felul acesta nu indreptam spre nimic bun. Nu evoluam, nu fortam reformarea si profesionalizarea clasei politice, nu evoluam ca societate. Pur si simplu ne scufundam intr-o sminteala colectiva autodistructiva.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3674 (s) | 22 queries | Mysql time :0.201150 (s)

loading...