News Flash:

Nebunia impozitelor pe cladiri

30 Ianuarie 1999
788 Vizualizari | 0 Comentarii
•iesenii s-au inghesuit si ieri pentru declaratiile de impunere si pentru plata impozitului

Vremea capricioasa nu a reusit sa-i "imobilizeze" pe ieseni in case, constiinta fiscala a acestora dovedind ca este mult mai puternica decat comoditatea cu care Ministerul Finantelor era obisnuita. Peste 500 de ieseni au facut si ieri anticamera la Administratia Financiara, timp de mai multe ore, pentru a-si depune declaratiile de impunere, in vederea stabilirii exacte a impozitului pe cladiri. Probabil ca tot atatia au ramas acasa, afland din mass - media locala si centrala ca nu trebuie sa se mai inghesuie la administratiile financiare daca n-au facut nici o modificare la apartament sau la casa si daca sunt deja inregistrati la organele fiscale in anii anteriori.

Precizarile repetate ale Ministerului Finantelor specificau foarte clar: "Potrivit legii privind taxele si impozitele locale, contribuabilii sunt obligati sa depuna declaratii de impunere la Circa Financiara in termen de 30 de zile de la data dobandiri imobilului, in vederea stabilirii impozitului, lucru valabil pentru cei care si-au cumparat case dupa data de 1 ianuarie 1999 si proprietarii care inainte de aceasta data n-au depus un formular de impunere". Prin urmare, daca o persoana nu si-a modificat locuinta prin marirea suprafetei sau nu si-a cumparat un imobil dupa data de 1 ianuarie 1999 nu trebuie sa mearga la Administratia Financiara.

Valeriu Dornescu, directorul general al Directiei Generale a Finantelor Publice si Controlului Financiar de Stat Iasi, a precizat ca in conditiile amintite, la nivelul judetului, obligatia depunerii declaratiei de impunere revine unui procent de numai 40% dintre ieseni. "Prelungirea termenului de depunere, in aceasta situatie nu-si mai are rostul, mai ales ca s-au suplimentat si orele de lucru cu publicul" considera Marcel Negoiescu, directorul adjunct al Administratiei Financiare Iasi. Acesta a tinut sa precizeze ca astazi si programul este pana la ora 12.00, dar ca va fi prelungit in functie de fluxul cererilor. "De altfel, nu am inchis usile Administratiei Financiare Iasi cand au mai existat solicitari, preferand sa prelungim programul".

•Pentru a preintampina ambuscada


Calmarea spiritelor resimtita ieri la portile Administratiei Financiare Iasi, dar si in camerele de lucru se datoreaza, asa cum a apreciat directorul adjunct Negoiescu, ajutorului oferit de organele de paza si ordine. Acestea au format doua randuri: unul cu persoanele care doreau sa plateasca impozitele si altul cu cei care intentionau sa depuna declaratiile de impunere. La aceasta masura am mai putea adauga si precizarile repetate ale functionarilor publici prin care iesenii erau instiintati daca trebuie sau nu sa-si depuna declaratiile de impunere.

Persoanele care nu au depus declaratia pana la data de 31 ianuarie a.c. vor fi sanctionate in momentul depunerii cu amenzi ce vor varia intre 300.000 lei si 750.000 lei, iar daca refuza sa le depuna sunt sanctionate cu amenzi cuprinse intre 750.000 lei si 3.000.000 lei.

ministerul finantelor administratia financiara circa financiara
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1658 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014390 (s)