News Flash:

Necrologul Nectar SA

25 August 2005
1197 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pentru prima data dupa anul 1970, in acest an, fabrica de zahar din Pascani nu mai proceseaza sfecla de zahar •"Este intr-adevar prima data de la infiintare cand fabrica nu mai prelucreaza sfecla de zahar", a afirmat ieri Neculai Olaru, directorul adjunct al DADR •"Nu se poate primi sfecla, pentru ca am lucrat in pierdere anul trecut. Am avea nevoie de 75 de mii de tone ca sa dam drumul la productia de zahar", a afirmat ieri Moshe Rahmut, directorul SC Interwoods SRL, proprietarul fostei SC Nectar SA Pascani •Fabrica de zahar din Pascani a fost cea mai mare firma de profil din zona Moldovei

Pentru prima data in istoria fabricii de zahar din Pascani, in acest an unitatea pascaneana nu va mai prelucra sfecla de zahar. Actualii patroni de la SC Interwoods SRL sustin ca au nevoie de o cantitate de 75 mii tone sfecla de zahar pentru a reporni fabrica. Acest lucru este practic imposibil, deoarece aceasta cantitatea nu poate fi adunata din toate judetele Moldovei. Astfel, producatorii de sfecla de zahar din judetul Iasi vor ramane fara resurse financiare. Acestia nu mai au unde duce sfecla de zahar si prefera sa o dea la animale, deoarece costurile de transport pentru a duce sfecla la societati din alte judete sunt foarte mari. Astfel, cultivatorii de sfecla au devenit sceptici si s-au orientat spre alte culturi. Declinul fabricii de zahar din Pascani a inceput sa devina certitudine dupa anul 2002, cand aceasta a intrat pe mana unor grupuri dubioase de interese, coordonate de fostul director Dan Andreescu. In anul 2005, fabrica din Pascani a ajuns sa nu mai produca zahar, intrerupand astfel o traditie de peste 30 de ani. "Este, intr-adevar, prima data de la infiintare cand fabrica nu mai prelucreaza sfecla de zahar. Anul trecut, sfecla din Moldova era directionata catre fabrica din Pascani, deoarece Danubiana Roman nu primea sfecla, insa acum primeste, lucru fatal pentru оntreprinderea pascaneana", a afirmat ieri Neculai Olaru, directorul adjunct al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR). In acest mod, judetul Iasi, care era odata o sursa de zahar, va ajunge sa importe anual peste 4.000 de tone de zahar.

Anul fatidic 2002

Compania americana United Sugar Associates Inc. a achizitionat de la fosta Autoritate pentru Privatizare si Administrare a Participatiilor Statului 52,2 la suta din actiunile societatii comerciale Nectar SA Pascani, valoarea totala a tranzactiei fiind de 3 milioane de dolari. Prin contractul de privatizare, cumparatorul se obliga sa mentina numarul de salariati si sa nu faca disponibilizari colective in urmatorii cinci ani. In acelasi timp, United Sugar Associates avea obligatia sa obtina 70 la suta din cifra de afaceri a societatii din obiectul principal de activitate, in speta procesarea sfeclei de zahar si rafinarea zaharului brut. La acea data, societatea comerciala Nectar SA Pascani avea datorii de peste 130 miliarde lei (13 milioane lei noi), de aproximativ patru ori mai mari decat valoarea capitalului social, si pierderi in valoare de 22,8 miliarde lei (2,2 milioane lei noi). Afacerea bine conceputa la inceput s-a dovedit a fi un mare esec, culminand cu scoaterea la vanzare a fabricii prin licitatie de catre Banca Comerciala Romana, filiala Pascani, in contul unei datorii de 10 miliarde lei (un milion lei noi). Cumparatorii de la SC Interwoods SRL au procesat in cursul anului trecut sfecla, la presiunile producatorilor, avand pierderi de cateva miliarde lei in urma repornirii fluxului industrial. Acestia sustin ca in acest an nu vor mai repeta acest procedeu, context in care fabrica de zahar ramane fara obiectul de activitate. "Nu se poate primi sfecla, pentru ca am lucrat in pierdere anul trecut. Am avea nevoie de 75 de mii de tone ca sa dam drumul la zahar", a afirmat ieri Moshe Rahmut, directorul SC Interwoods SRL, proprietarul fostei SC Nectar SA Pascani

Ordin suspect

La data de 8 decembrie 2004, un ordin suspect al Ministerului Comertului a pus cruce fabricii de zahar din Pascani. Ministerul a scutit de la plata taxelor vamale o cantitate de 14 mii tone de zahar din Republica Moldova, in contextul in care fabrica de zahar din Pascani era pusa pe chituci iar o mare parte din salariati erau in greva foamei. "Se aproba modul de administrare a contingentului tarifar exceptat de la plata taxelor vamale, de 14.000 tone, pentru importul оn Romania de zahar rafinat originar din Republica Moldova, pentru perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2005. Sortimentele pe produsele din categoria zahar rafinat si cantitatile ce urmeaza a fi importate trimestrial sunt stabilite оn anexa. Administrarea si gestionarea contingentului tarifar mentionat se realizeaza pe baza de licente neautomate de import, eliberate de Ministerul Economiei si Comertului prin Directia generala politici comerciale. Admiterea la import a marfurilor originare din Republica Moldova оn cadrul contingentului tarifar mentionat se face numai dupa prezentarea la autoritatile vamale a licentei neautomate de import si a certificatului de origine a marfurilor", se arata in ordinul ministrului.
Gelu JIREGHIE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1375 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018364 (s)

loading...