News Flash:

Nepotismul si politica, interzise la Universitatea Cuza

20 Decembrie 2008
2741 Vizualizari | 10 Comentarii
Vasile Isan
• Senatul Universitatii Alexandru Ioan Cuza interzice, prin adoptarea unei prevederi in regulamentului de etica, ca persoanele din conducerea Universitatii si a facultatilor sa poata exercita activitati si actiuni politice pe durata mandatului • Parerile cadrelor didactice din cadrul colectivului academic de la Universitatea Cuza sunt impartite • In timp ce fostul rector, senatorul Dumitru Oprea, este indignat de aceasta decizie, o parte dintre profesori si decani o considera fireasca si de bun simt • "Sunt interzise angajarile in posturi didactice, de cercetare si nedidactice a persoanelor cu grad de rudenie apropiat pana la gradul patru. Nu putem duce la extrem aplicarea acestei masuri pentru ca am ucide universitatea. Daca este vorba de persoane cu merite deosebite si au parinti si rude in universitate, ei pot fi angajati", a declarat rectorul Vasile Isan


Senatul Universitatii Alexandru Ioan Cuza interzice, prin adoptarea unei prevederi in regulamentului de etica, ca persoanele din conducerea Universitatii si a facultatilor sa poata exercita activitati si actiuni politice pe durata mandatului. Codul de etica modificat a fost aprobat cu 50 de voturi pentru si unul impotriva.

"Aveam nevoie de o Constitutie etica, adoptata in mod consensual, care sa protejeze universitatea de orice implicatii si interese de alta natura decat academica. Se vorbeste, de atata timp, despre asanarea morala a societatii, dar nimeni nu este dispus sa inceapa cu propria institutie. Ca cea mai veche universitate din tara, am vrut sa dam un semnal si sa incepem cu noi", a declarat Vasile Isan, rectorul Universitatii Al. I. Cuza. Codul de etica, adoptat pentru prima data in 2006 la Cuza, are ca scop eliminarea conflictului de interese, sa favorizeze trecerea si solutionarea fara a se crea momente tensionate si sa previna si sa combata formele de coruptie, favoritism, inselaciune, pentru a oferi protectie membrilor lumii academice fata de abuzuri, actiuni de denigrare, calomnie si razbunare. Codul mai garanteaza in acelasi timp respectul drepturilor omului si al decentei academice, sanctionand plagiatul si hartuirea sexuala.



Pro si contra

Parerile cadrelor didactice din cadrul colectivului academic de la Universitatea Cuza sunt impartite. In timp ce fostul rector al Universitatii Cuza si actualul senator Dumitru Oprea este indignat de aceasta decizie, profesori universitari si decani o considera fireasca si de bun simt. "Poate ca traiesc intr-o alta tara, dar cred ca aceste prevederi vin in contradictie cu Constitutia Romaniei. Ecaterina Andronescu este si rector si deputat in acelasi timp. Nici o institutie nu poate incalca drepturile omului si sa interzica unor oameni din mediul universitar sa aiba si activitate politica. Ma abtin sa comentez mai mult, dar sunt multe legi si prevederi care sunt incalcate prin aceasta decizie de la Cuza", a declarat Dumitru Oprea. Pe de alta parte, decanul Facultatii de Filosofie considera ca este o decizie fireasca si de bun simt. "Aceasta decizie a fost prezentata si discutata in Senat si s-a votat in unanimitate aproape. Mi se pare corect ca universitatea sa fie un spatiu apolitic. Am fost de acord cu aceasta decizie si nu vad nici o problema in luarea acestei hotarari. Este de inteles, insa, atitudinea lui Dumitru Oprea, avand in vedere ca este membru activ in politica" , a spus Nicu Gavriluta, decanul Facultatii de Filosofie. Si un apropiat al lui Dumitru Oprea, Vasile Cocris, profesor la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, saluta aceasta decizie si considera ca este optiunea fiecaruia in a alege sa faca politica sau sa aiba performante academice si spune ca nu pot fi facute amandoua in acelasi timp. "Nu e cazul in ceea ce ma priveste aceasta decizie, dar cred ca nu poti face fata intr-o parte si in alta. Ori faci performanta in administratia unui partid unde trebuie sa-ti dedici mult timp, ori alegi sa faci performanta academica. Imi pare o chestiune de bun simt ca oamenii sa poata opta si, repet, este de bun simt sa alegi", a declarat Vasile Cocris. Acelasi Senat de la Cuza a hotarat sa nu se mai angajeze nici o persoana care este ruda pana la gradul patru cu unul dintre salariatii universitatii. Si aici parerile sunt impartite. Totusi, conducerea de la Cuza a lasat o portita deschisa pentru cadrele didactice cu rezultate exceptionale care au rude in institutia de invatamant superior. "Sunt interzise angajarile in posturi didactice, de cercetare si nedidactice a persoanelor cu grad de rudenie apropiat pana la gradul patru. Nu putem duce la extrem aplicarea acestei masuri pentru ca am ucide universitatea. Daca este vorba de persoane cu merite deosebite si au parinti si rude in universitate, ei pot fi angajati", a declarat rectorul Vasile Isan.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (10)

xxx  | #51771
Cine va stabili persoanele cu merite deosebite?
Doctor  | #51772
D-lui Rector Vasile Isan as avea o intrebare? Ce faceti cu pensionarii de la Facultatea de Biologie care sunt conducatori de doctorat si li s-au interzis sa mai i-a doctoranzi dupa 70 de ani? Dar numai Fac. de Biologie are acest statut ! Este penibil cand oameni la 70 sau 70 si ...de ani care au capul limpede, sunt cooerenti, sunt recunoscuti international, sunt activi si nu li se mai permite acest drept. Drept acordat la urma urmei de Minister si nu de Universitate. Nici unde in lume nu s-e procedeaza asa, si...am umblat destul. Priviti in ograda Fac. de Agronomie, sa vedeti ce agramati si incompetenti conduc doctorate, chiar daca au 45 de ani !!!! ???
Cand se face evaluarea facultatii, acesti pensionari fara drept....sunt cooptati pentru asi afisa prestigiul, munca lor de o viata, tocmai pentru acreditarea facultatii si de ce nu, ajuta si la acreditarea Universitatii pe care o conduceti.
Mi se pare normal sa i-au atitudine (fata de cei care au muncit o viata cu recunoastere internationala si culmea, pe vremea cand erau vitregiti de regim), deoarece sunt un fost doctorand al unui prestigios conducator stiintific in doctorate. Eu, am obtinut MAGNA CUM LAUDAE datorita indrumarii d-sale. In schimb am intrat pe www.feaa.uaic.ro/site/ro/ si am gasit o tanara la Fac. de Economie care, in anul 1994 cand si-a terminat Facultatea era 1994 - 1995 o simpla Sef Cabinet Primar, Primaria Municipiului Iasi, iar in 10 ani a ajuns Profesor Universitar. Probabil este si conducator de doctorat....daca are tata..... Haideti ca este trasa cu ata alba...domnule Rector Vasile Isan . Alooooo !!!! Despre ce nepotism mai vorbiti....
Doctor
mather  | #51773
pe cand legea asta si la UPA? Ar trebui data afara 1/2 din cadre!...
Luca I.  | #51774
Raspuns pentru xxx: tot noi, copile !
Inginerul  | #51775
Doctore cu MAGNA CUM LAUDAE, i-a si i-au sunt verbe si se scriu fara liniuta!!!
Eu  | #51776
Nu am auzit aberatii mai mari ca acestea!!! Auzi, d-le, de aici reiese foarte clar ca toate comisiile constituite pentru ocuparea functiilor si posturilor, didactice sau ne, nu pot fi obiective si corecte!!! si au nevoie de regulamente etice! care sa le ajute sa judece drept!!! Va faceti de risul curcilor cu asa ceva!!! Si in ceea ce priveste "persoanele cu merite deosebite", ce inseamna asa ceva? Cine are ocaua pentru merite??? Nu cumva sunt iarasi altii mai alti decit ceilalti??? De abia astept sa va vad dati in judecata pentru asa aberatii!!! Cica e etica "made in cuza"! Vai de capul vostru! Asta inseamna ca sunteti slabi si, oricum, nu puteti aplica si respecta legea!
Eu  | #51777
Vreau sa vad si eu, daca sotia lucreaza ca femeie de serviciu, iar sotul vrea sa se inscrie pentru un post de portar, ce "merite deosebite" o sa-i cereti? Vreo 2-3 limbi straine, master in strainatate??? Cit priveste politica, sunt de acord ca in scoala nu trebuie sa se faca politica, dar cine te poate impiedica sa fiii activ politic in afara scolii??? Chiar v-ati timpit cu totii? Calcati pe urmele lui Putin, clar!!!
Maddened Engineer  | #51778
De multa vreme nu mi-a fost dat sa citesc un text mai agramat, mai plin de greseli de gramatica elementara, de formulari incorecte, de incalcari flagrante ale regulilor de punctuatie... Ar fi comic, daca n-ar fi patetic, si ar fi patetic daca n-ar fi tragic: se lauda cu doctorat `magna cum laudae` si scrie ca un repetent. Macar de l-ar scuza continutul: nici pe departe; "doctorul" comenteaza ca ultima tata de cartier. Sigurul lucru de oarece bun simt este acela ca nu mentioneaza numele `indrumatorului de doctorate` care l-a `indrumat`, altfel respectivul ar fi intrat in pamant de rusine (daca n-o fi facut-o, deja).
E de ras? E de plans?
Drd.  | #51779
Niste hoti si niste mincinosi. Chiar la mine in colectiv se urmareste angajarea unei sotii de lector. Are "merite deosebite" pt ca tot colectivul alaturi de sotul ei a lucrat ca ea sa aiba aceste realizari. Ea e pe langa dar... inca o data nepotismul castiga la Cuza.
Sic transit, gloria mundi !  | #51780
"Doctore" esti tare, dar afla de la mine cateva lucruri strict necesare pentru viitorul tau: 1. Magna cum laudae, in cazul tau, trebuie sa fie o greseala. 2. La Agronomie sunt chiar si conferentiari care pot conduce doctorate datorita realizarilor profesionale de pana acum, iar cei care au 45 de ani si au conducere de doctorat, cu cateva exceptii, sunt competenti, buni cunoscatori ai limbii romane si cu rezultate atestate international. 3. Problema tinerei doamne din Primarie pare intr-adevar cusuta cu ata alba sau poate putin roz... cine stie. In concluzie, forma este lamentabila, iar continutul poate fi ignorat cu desavarsire.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3050 (s) | 22 queries | Mysql time :0.129266 (s)

loading...