News Flash:

Nereguli in lant la UMF: Topoliceanu si Apostol voteaza ilegal

12 Decembrie 2005
1192 Vizualizari | 0 Comentarii
•Instanta de judecata le-a respins celor doi cererea de reangajare in Universitatea ieseana de Medicina •Numarul total al cererilor respinse de judecatori este de cinci •Pe langa cei doi, din acest grup fac parte si Grigore Mihalache, Constantin Uglea si Georgeta Palel •Este de asteptat ca procurorii sa intervina pentru a clarifica ce s-a intamplat dupa data de 30 septembrie 2005 referitor la deciziile Senatului UMF

Instanta de judecata a stabilit ca profesorii universitari Florin Topoliceanu si Ion Apostol, de la Universitatea de Medicina si Farmacie - UMF Iasi, au votat ilegal in Senatul universitatii revocarea din functie a rectorului Vasile Burlui, in conditiile in care cererea acestora de prelungire a calitatii de angajat al UMF a fost respinsa de judecatori. Astfel, in data de 30 septembrie 2005, prin sentinta civila nr. 1399, pronuntata in sedinta publica, le-a fost respinsa cererea de a ramane cadre didactice la UMF urmatorilor: Florin Topoliceanu, Ion Apostol, Grigore Mihalache, Constantin Uglea si Georgeta Palel. De la pronuntare, care conform legii este definitiva, cei in cauza nu mai dreptul de a activa in UMF, motiv pentru care orice actiune a acestora este nula. Reamintim ca, in data de 25 octombrie 2005, Topoliceanu si Apostol, in calitate de membri ai Senatului universitatii iesene, au votat revocarea din functie a rectorului Burlui, ceea ce este ilegal si trebuie analizat cu maxima responsabilitate de anchetatorii anticoruptie. Trebuie subliniat ca la acea sedinta de Senat, din totalul de 57 de senatori, au fost prezenti 34, dintre care Topoliceanu si Apostol nu erau angajati, la care se adauga alti cinci profesori universitari, printre care se numara Carol Stanciu si Cristian Dragomir, care nu fusesera inca reangajati la UMF. Deci, din totalul de 34 de persoane prezente in sala la votul in cauza, cel putin 7 nu aveau drept de participare si de vot, ceea ce anuleaza complet decizia de revocare a rectorului Burlui. Este, evident, un caz clar ce trebuie verificat de procurorii Departamentului National Anticoruptie din Iasi, care au obligatia de a stabili daca cei in cauza nu au incalcat prevederile legale privind coruptia. Oricum, este clar ca Apostol si Topoliceanu sunt implicati direct intr-o activitate ilegala, mai ales in conditiile in care, asa cum rezulta din informatiile detinute in prezent, nu au facut recurs la decizia instantei de judecata prin care le-a fost respinsa cererea de reangajare la Universitatea ieseana de Medicina. Situatia este cu atat mai grava cu cat dupa data de 30 septembrie 2005, data emiterii hotararii judecatoresti in cauza, Senatul a aprobat numeroase acte ce pot fi oricand anulate sau considerate nule, avand in vedere ca la sedinte au participat persoane ce nu mai acest drept.

Profesorul Botez nu cedeaza in fata presiunilor

Dupa ce la sfarsitul saptamanii trecute Consiliul Profesoral al Facultatii de Bioinginerie medicala din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie - UMF Iasi a decis in mod scandalos demiterea din functie a decanului Paul Botez, acesta deja intentiona sa paraseasca functia pentru a nu fi implicat intr-un scandal inutil. Dar, conform datelor primite ieri seara, profesorul Paul Botez se pare ca este decis sa se implice in starpirea abuzurilor de la UMF Iasi, renuntand la demisie, urmand ca astazi sa se adreseze Senatului UMF pentru a clarifica situatia. Contactat telefonic ieri seara, prof. dr. Paul Botez a refuzat sa faca orice comentariu, rezumandu-se doar la a confirma ca nu demisioneaza. Atitudinea acestuia este deosebit de interesanta, atata timp cat profesorul Botez a avut, pana acum, in toata seria de scandaluri de la Universitatea ieseana de Medicina, o atitudine prin care a incercat sa medieze conflictele.
Reporterii ZIUA de Iasi au intrat in posesia unor informatii care dovedesc faptul ca demiterea decanului Botez din functie a fost actiune marsava, orchestrata de persoane care au interesul de a distruge complet ce a mai ramas din prestigiul UMF Iasi. Astfel, unul dintre membrii Consiliului Profesoral de la Bioinginerie medicala, a carui semnatura apare pe convocatorul ce cerea demiterea decanului, este plecat din Romania de peste doua luni calendaristice. Dar aceasta nu este singura actiune ilegala, urmand ca in editiile viitoare sa prezentam dovezi ale unor actiuni uluitoare, complet ilegale. Vom reveni.

Alegerile de la UMF ar putea fi amanate

Chiar daca astazi urmau sa aiba loc alegerile de la UMF pentru functia de rector, este posibil ca acestea sa fie amanate •Amanarea se datoreaza faptului ca nu a trecut un anumit numar de zile de la incheierea perioadei de depunere a candidaturilor

Astazi dupa-amiaza este posibil ca la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) Gr.T. Popa sa aiba loc alegerile pentru functia de rector. Doar trei cadre didactice si-au depus candidatura pentru aceasta functie, prof. dr. Marin Burlea, prorector si directorul Spitalului Sf. Maria, prof. dr. Cristian Dragomir, seful Clinicii III Chirurgie de la Spitalul Sf. Spiridon, si prof. dr. George Pandele, cel care asigura interimatul functiei de rector. Ieri, prof. dr. Vasile Costinescu, presedintele comisiei electorale, nu stia cu exactitate daca astazi vor avea loc alegerile, deoarece, conform Cartei universitare, dupa incheierea perioadei de depunere a candidaturilor trebuie sa treaca o perioada de cateva zile pana la organizarea alegerilor. "S-ar putea sa se amane alegerile de maine (astazi - n.r.), deoarece trebuie sa treaca vreo cateva zile de la ultima zi de depunere a candidaturilor. Asteptam un raspuns si de la Ministerul Educatiei si Cercetarii. Ar trebui sa publicam anuntul cu ziua alegerilor si pe site-ul UMF. Cred ca alegerile vor avea loc mai precis pe data de 14 decembrie", a declarat Vasile Costinescu, presedintele comisiei electorale. Aceasta comisie este formata din medicii Valentina Dorobat, de la Stomatologie, Mircea Pavelescu, de la Farmacie, Ioan Apostol, de la Bioinginerie, un reprezentant al studentilor si Mihai Amironesei, liderul de sindicat, cu rol consultativ in aceasta comisie. Rectorul va fi ales de membrii Senatului UMF, majoritatea acestora cadre didactice pensionare. Avide dupa putere, este posibil ca o parte dintre cadrele didactice pensionare, din care fac parte si doi dintre candidatii la functia de rector, George Pandele si Cristian Dragomir, sa recurga la fel de fel de metode pentru ca universitatea sa fie in continuare condusa de un pensionar. De asemenea, este posibil ca alegerile sa fie contestate in momentul in care functia de rector va reveni prof. dr. Marin Burlea, un cadru didactic care nu este pensionar si nu face parte din gasca fostului rector Carol Stanciu, fostul rector care a tarat institutia de invatamant superior intr-un scandal fara precedent in mediul academic romanesc.
Magda OLTEANU
Ovidiu NEMTANU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1350 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019628 (s)

loading...