News Flash:

Nichita va trebui sa aiba grija de cinematografe

4 Martie 2009
867 Vizualizari | 0 Comentarii
Cinematografele iesene vor intra in administrarea municipalitatii, in conformitate cu Legea 303 din 2008, ce prevede trecerea acestora din administrarea Regiei Autonome de Difuzare - Exploatare Filme (RADEF). Astfel, primarul Gheorghe Nichita a anuntat ca aceste cinematografe vor fi preluate, urmand sa se realizeze o serie de investitii. "Vom prelua aceste cinematografe deoarece legea ne obliga. Acestea vor fi in subordinea Directiei de Cultura ce va fi infiintata. Asta inseamna o cheltuiala in plus pentru noi. Cinematograful din Copou este inchiriat, la cinema Tineretului exista un litigiu. Au mai ramas cinema Victoria, Dacia si Republica", a spus primarul. Transferul salilor se va face, conform actului normativ, printr-un protocol intre primarie si RADEF, in termen de sase luni de la intrarea in vigoare a legii. Protocolul va fi asumat de Consiliul Local printr-o hotarare. Odata cu transferul salilor de cinema, Consiliul Local va prelua si bunurile mobile si imobile, dar si personalul acestor sali, in acest caz fiind impusa respectarea Codului Muncii. In consecinta, in termen de patru ani trebuie realizate investitii, iar in termen de 15 ani nu trebuie schimbata destinatia salilor de cinema. Masura ar fi una binevenita, in conditiile in care o parte din salile de cinema iesene sunt intr-o stare avansata de degradare, iar cele care stau in picioare pierd teren in fata salilor moderne sau a Internetului.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1825 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018858 (s)

loading...