Dupa peste trei decenii de cand s-a dus din Iasi la Bucuresti si ulterior din tara, pictorul Nicolai Constantin s-a intors intre ai sai, intr-o continuitate a performantelor; a plecat prin 1982 in Germania ca un artist format chiar de marca al plasticii romanesti; s-a intors cu un nou palmares al succeselor si aprecierii unanime - confirmate intre altele si prin primirea sa ca membru al celei mai importante asociatii a artistilor plastici germani. A fost un timp al trairii, dar si al marturisirii (prin arta), prin o munca consecventa si pasionata - un timp al recunoasterii depline a valorii sale.
Organizata sub aceleasi bune auspicii de standard european, expozitia de la galeria "Dana" ne-a readus in memorie iuresul horelor sau cel al cavalcadelor cu flacai in straie nationale, peisajul de vis al Bucovinei sau al altor zone in care realitatea si legenda, concretul etnografic, dar si vraja taramului metafizic interfera si fuzioneaza intr-o inedita, fermecatoare confuzie.
Dansuri si datini stravechi ale sarbatorilor de iarna cu izbucniri de vitalitate si straluciri cromatice, ajunse in ultimul secol al picturii noastre, frecvente locuri comune, isi descopera prin N. Constantin o inedita originalitate - ele devin in creatia artistului - pretexte; o masca tradeaza stravechiul totem al locului; traditii si diverse obiceiuri ne coboara in o preistorie cu ritualuri. Ornamentelor insesi dintr-o tesatura populara (Traista) li se restituie, prin culoare, valorile lor ancestrale, magic- religioase, pierdute astazi intr-o contemporaneitate dispusa sa recepteze limitativ doar latura lor estetica.
Rafinat al culorii, artistul are subtilitatea nuantelor. Exista, in lucrarile sale, o compozitie clara a obiectelor in spatiu, dar si un judicios, gandit raport intre culori si nuantele acestora. Izbucnirile pirice ale culorii, specifice in suita datinilor, se estompeaza cand preeminenta griurilor reci accentueaza nota de solemnitate specifica evenimentului principal al tabloului (Nunta din Suceava).
Evitand cliseele, pacatele endemice in abordarea subiectelor "folclorice" intre care pitorescul si anecdoticul, artistul se opreste asupra unui esential - director al realitatii dar si viziunii sale. Unul din aceste esentiale, specifice si definitorii in creatia artistului, este miscarea - element in virtutea caruia mai toate componentele constitutive ale unei lucrari - culoare, compozitie, contraste de ton se convertesc sub semnul aceluiasi numitor. Hora de la Sibiel sau cea de la Capalna devin prin transfigurarea optica a dansului - adevarate metafore ale miscarii.
Exista si lucrari ca Padurea din Spessart in care dincolo de maiestria cu care potenteaza, prin contrast de tonuri, sugestia generatiilor succesive de arbori, artistul se impune prin capacitatea sa de a recepta creator si a se ralia concomitent la un alt spatiu spiritual - cel al noii sale patrii. Ambianta de mister si magic tenebros ne trimite spiritual la o mitologie a padurii, specifica picturii germane de la Durer la G. David Friederich.
Omagiu adus spiritualitatii tarii sale de obarsie, opera lui Nicolai Constantin consacra peste hotarele acesteia un european performant in relevarea sugestiei miscarii, plasandu-se astfel temeinic pe una din coordonatele universale ale artei.
