News Flash:

Ninsoarea a scos la strada toate utilajele de deszapezire

5 Ianuarie 2006
637 Vizualizari | 0 Comentarii
•Ninsoarea care a cazut in ultimele doua zile a mobilizat intreaga capacitate de interventie a celor doua unitati care se ocupa cu deszapezirea: SC Citadin SA si SC Salubris SA •In zonele centrale si pe arterele mari de circulatie, traficul auto s-a desfasurat in conditii rezonabile, insa strazile din cartiere aratau ca niste mlastini pentru ca zapada a inceput sa se topeasca

Ninsoarea care a cazut in urma cu doua zile a mobilizat intreaga capacitate de interventie a celor doua unitati care se ocupa cu deszapezirea: SC Citadin SA si Salubris SA. Pentru a deszapezi strazile au fost folosite sase autogredere, 12 pluguri autotractate cu lama, doua cisterne cu lama, trei vole si noua masini cu material antiderapant. Potrivit declaratiilor date de Catalin Neculau, directorul de la SC Citadin SA, utilajele au fost scoase inca de marti seara, la ora 20.00 in zonele Copou, Sararie si Pacurari, unde stratul de zapada avea deja cinci centimetri. "A nins puternic, astfel ca la jumatate de ora dupa interventie drumurile erau din nou acoperite de zapada. Practic, la ora 1.00 tot orasul era alb", a declarat ieri Catalin Neculau. Au fost imprastiate 290 tone de sare si nisip in toate zonele orasului. In zonele centrale si pe arterele mari de circulatie, traficul auto s-a desfasurat in conditii rezonabile, insa strazile din cartierele aratau ca niste mlastini, deoarece zapada a inceput sa se topeasca. Ion Apostol, directorul SC Salubris SA (unitatea care se ocupa cu curatarea trotuarelor), a declarat si el ca s-a intervenit in tot orasul, dar cu precadere in zonele centrale. Acesta a explicat ca au fost folosite utilajele pregatite pentru Comandamentul de iarna: multicare si tractoare cu lama si sararita. Acolo unde nu s-a putut intra cu utilajele, s-a actionat manual. "Am imprastiat material antiderapant si am curatat cu prioritate trotuarele in panta, precum si scarile si platourile din zona spitalelor, a gradinitelor si a scolilor", a mai spus Ion Apostol.
In ceea ce priveste situatia drumurilor judetene, in ultimele doua zile nu s-au inregistrat evenimente deosebite, insa acestea ar putea aparea in perioada de noapte, cand temperaturile scad sub 0 grade Celsius. Potrivit declaratiilor date de Romeo Stoica, directorul Directiei de Administrare a Drumurilor Judetene, in noaptea de marti spre miercuri s-a actionat pe drumurile judetene cu zece DAC-uri cu lama si cu autogredere si s-a imprastiat material antiderapant. In zonele mai inalte, precum Tibanesti sau Pascani, stratul de zapada a fost mai gros. "Am mai programat o actiune si pentru aceasta noapte (ieri - n.r.), deoarece temperatura va scadea sub 0 grade Celsius si a doua zi va fi mult mai greu de indepartat zapada. Salvarile au ajuns la timp in toate locatiile unde au fost solicitate si nu ne-au fost semnalate nici un fel de probleme", a precizat Romeo Stoica, directorul Directiei de Administrare a Drumurilor Judetene.

Amenzi pentru asociatiile care nu curata zapada

Odata cu primul strat de zapada, inspectorii de control ai primariei au inceput verificarile in municipiu, pentru a vedea daca asociatiile de proprietari sau agentii economici curata trotuarele din dreptul imobilelor. Chiar daca au gasit ieseni care nu au iesit cu lopata pe trotuare, inspectorii de control nu au dat amenzi, ci numai somatii. Daca insa, la un nou control, dupa 48 de ore de la somatie, zapada nu a fost indepartata, inspectorii vor amenda usturator cetatenii neglijenti. Conform Hotararii Consiliului Local nr. 172/2002, amenzile sunt cuprinse intre 1,9 milioane lei (190 RON) si 3,7 milioane lei (370 RON). "Am impartit orasul in sase zone si inspectorii corpului de control a primarului au plecat astazi (ieri - n.r.), fiecare in cate o zona pentru a verifica si acorda somatii asociatiilor de proprietari sau agentilor economici care nu au deszapezit caile de acces din fata imobilelor pe care le detin sau le gestioneaza", a precizat Ciprian Chirita, seful Directiei de Control din cadrul municipalitatii. Astfel de actiuni de control au loc in fiecare iarna si, de obicei, iesenii nu asteapta amenda. Imediat dupa primirea somatiei, locatarii sau angajatii societatii ies cu lopetile pentru a deszapezi.

Cristian MATASA
Tudor LEAHU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1881 (s) | 24 queries | Mysql time :0.024566 (s)

loading...