News Flash:

Noi amanunte in cazul suspectei Kaarsemaker

17 Decembrie 2003
1187 Vizualizari | 0 Comentarii
•Ieri, Mihaela Kaarsemaker a cerut sa fie anchetata in stare de libertate, dar magistratii nu au fost de acord •Femeia este acuzata de trafic de persoane •Martorii au dat declaratii contradictorii

Ieri, Mihaela Kaarsemaker, din comuna Probota, judetul Iasi, a fost adusa din nou in fata instantei de judecata de la Tribunalul Iasi, sub acuzatia de trafic de persoane. Aceasta le-a cerut judecatorilor sa anuleze mandatul de arestare preventiva, cu obligatia de a nu parasi localitatea, dar magistratii au refuzat cererea. In luna septembrie 2003, anchetatorii au retinut-o pe Mihaela Kaarsemaker, de 21 de ani. Acestia au stabilit ca, incepand cu luna iunie 2003, pe parcursul a patru luni, Kaarsemaker a reusit sa castige peste 100 mii de Euro de pe urma traficului de persoane. Din ancheta efectuata a mai reiesit faptul ca aceasta ar fi racolat cinci femei si le-ar fi obligat sa se prostitueze in Olanda. Martorii citati au dat, insa, declaratii contradictorii in ceea ce priveste vina Mihaelei. Petru M., unul dintre martorii apararii, a declarat ca sotia sa, una dintre partile vatamate, nu i-a spus nimic despre faptul ca s-ar fi prostituat la intoarcerea din Olanda. "Sotia mea a stat la mama ei cand a revenit in Romania, dar nu mi-a spus ca ar fi fost obligata sa se prostitueze. Eu stiam ca a plecat sa lucreze la o fabrica de confectionat cosuri pentru flori", a declarat martorul. Veronica M., o alta martora a acuzarii, a declarat ca fiica sa nu a facut plangere la Politie cand s-a intors din Tara Lalelelor. "Probabil ca i-a fost frica sa se duca la Politie", a declarat Veronica M. Din declaratiile martorilor prezenti ieri in sala de judecata nu reiese faptul ca Mihaela Kaarsemaker le-ar fi obligat pe aceste cinci femei sa mearga in Olanda sau sa se prostitueze, ci faptul ca o parte dintre acestea i-ar fi cerut Mihaelei sa le scoata din tara pentru munci in orice domeniu, numai sa scape de griji. Pe baza acestor marturii, Mihaela Kaarsemaker le-a cerut judecatorilor sa o ancheteze in stare de libertate, dar rugamintile ei nu i-au impresionat pe magistrati. La mijlocul lunii ianuarie, va avea loc un nou termen de judecata. In cazul in care va fi gasita vinovata de acuzatia care i se aduce, femeia va sta ani grei in spatele gratiilor.
Ciprian NEDELCU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1852 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017817 (s)

loading...