News Flash:

Noile reguli de circulatie in Piata Eminescu au suparat vatmanii

24 Iunie 1999
1243 Vizualizari | 0 Comentarii
•Cozile interminabile blocheaza traficul, afectind salariile vatmanilor si soferilor RATC •Ei sint nemultumiti de noile prioritati din Piata Mihai Eminescu

In aceste zile, pericolul intreruperii circulatiei tramvaielor pe Copou este permanent. Aceasta ar putea avea loc chiar astazi in cazul in care vatmanii hotarasc acest lucru. Conducatorii de tramvaie si de troleibuze de la Regia Autonoma de Transport in Comun sint extrem de nemultumiti de schimbarea prioritatilor in Piata Mihai Eminescu si sustin ca acest lucru le creeaza extrem de multe probleme. Cele mai afectate sint mijloacele de transport care coboara Copoul si care trebuie acum sa dea prioritate autoturismelor care se deplaseaza spre Pacurari. Pe de o parte, tramvaiele trebuie sa astepte minute in sir sa li se ofere posibilitatea trecerii prin intersectie, ceea ce conduce, in momentele de trafic intens, la formarea unor cozi interminabile si la iesirea din grafic cu repercusiuni asupra salariului lor. Pe de alta parte, pornirile si opririle dese conduc la defectarea vagoanelor si la deteriorarea retelei de alimentare cu energie electrica. "Vatmanii sint foarte suparati de modificarea regulilor de circulatie din Piata Mihai Eminescu si doresc revenirea la prioritatile anterioare. Si pina acum au dorit sa isi exprime protestul prin oprirea circulatiei si nu stiu cit timp mai pot fi convinsi sa nu faca acest lucru", a precizat Vasile Sandu, liderul Sindicatului Liber din RATC.
O sansa de dezamorsare a acestei situatii care poate deveni grava se intrevede in cursul zilei de astazi. La sedinta Comisiei de Circulatie va fi prezent si liderul de sindicat care va incerca sa ii convinga pe membrii acesteia sa revina la vechile reguli de circulatie. In cazul in care acest demers esueaza, vatmanii vor inceta lucrul, indiferent de consecintele unei asemenea masuri.
Ovidiu BUNEA
Distribuie:  
Incarc...

Libertatea.ro

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2157 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020842 (s)