News Flash:

Nordicii sunt cei mai fericiti europeni

21 Noiembrie 2008
847 Vizualizari | 1 Comentarii
Nordicii sunt cei mai fericiti europeni
Persoanele care traiesc in nordul Europei sau in Olanda sunt printre cele mai fericite din Uniunea Europeana, in vreme ce cetatenii din Portugalia si din statele care au aderat recent sunt cei mai nefericiti, potrivit unui studiu publicat de Eurofound. Tarile europene in care oamenii sunt cei mai fericiti sunt, totodata, cele in care salariile si venitul pe gospodarie sunt cele mai mari, arata studiul.

"Oamenii cu venit mare, sanatosi, cu slujbe sigure si cu educatie superioara sunt mai multumiti, mai fericiti si mai impliniti", precizeaza Eurofound. Cele mai mari venituri pe gospodarie au fost inregistrate in Austria, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Norvegia si Marea Britanie, in vreme ce cele mai mici sunt in Bulgaria, Romania, Polonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Estonia, Ungaria si Portugalia. Dintre statele care au aderat recent, doar Malta si Slovenia inregistreaza scoruri de fericire mai mari, primind nota 7,9 din 10. Statele candidate - Macedonia, Croatia si Turcia - au primit scoruri mult mai mici, de 6,6.
Studiul a fost efectuat in perioada septembrie 2007 - februarie 2008, inainte de criza financiara. Acesta a inregistrat nivelul de multumire al oamenilor in diferite domenii ale vietii, inclusiv viata de familie si munca, bunastarea subiectiva, calitatea societatii, a serviciilor publice si excluziunea sociala. Rezultatele cercetarii mai arata ca situatiile in care persoanele nu isi permit sa manance carne de cel putin doua ori pe saptamana sau sa-si cumpere haine noi sunt de cinci ori mai des intalnite in cele 12 state membre care au aderat recent la UE decat in vechile 15 state. In ceea ce priveste viata de familie, la nivel european, 29 la suta dintre cei care au raspuns la sondaj au spus ca au dificultati in a-si indeplini obligatiile fata de familie, cel putin de cateva ori pe luna, din cauza timpului petrecut la serviciu. Respondentii au fost intrebati si daca au incredere in alti oameni. La acest capitol, cei mai increzatori sunt tot nordicii si olandezii, iar cei mai neincrezatori sunt cipriotii, cu un scor de 2,9 din 10.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

barcelonista  | #48590
adevarat e
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1727 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019031 (s)

loading...