News Flash:

Noua fata a privatizarii

26 Februarie 2001
1073 Vizualizari | 0 Comentarii
•Investitori strategici vor fi considerati si cumparatorii potenti din Romania •Societatile cu capital de stat vor fi intai pregatite pentru privatizare si abia dupa aceea vandute

Vizita ministrului Autoritatii pentru Privatizare, Ovidiu Musetescu, la Iasi a constituit un bun prilej pentru acesta de a lua contact cu ceea ce se intampla in centrul privatizarii din sase judete ale Moldovei. Prin comparatie cu judetele invecinate, ritmul privatizarii din Iasi a fost ceva mai lent. Astfel ca, aproape o treime din societatile de stat aflate inca in portofoliul Sucursalei regionale Nord Est a Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS) sunt din Iasi. Ritmul mai lent se explica prin existenta unui numar ridicat de firme mari, a caror privatizare va fi mai greu de facut.

O noua politica a privatizarii

Noua politica a conducerii APAPS vizeaza "o privatizare facuta si in interes national", dupa cum afirma Ovidiu Musetescu.
In acest context, investitorii romani vor avea parte de acelasi tratament ca si investitorii straini, asa-numitii "investitori strategici". Pana in prezent, atentia a fost indreptata tocmai catre acesti investitori din strainatate, care de multe ori au dovedit rea-credinta.
"Nu trebuie, insa, generalizat acest lucru. Important este sa acordam aceasta egalitate a investitorilor", a mai afirmat ministrul Musetescu.
In opinia actualei conduceri a APAPS, un rol foarte important in procesul de privatizare il vor avea si managerii societatilor care urmeaza sa fie privatizate. Acestia vor trebui sa pregateasca societatile in vederea transferului de proprietate, astfel incat sa nu se mai inregistreze rateuri.
"Prin aceasta, ne indreptam atentia si catre administrarea participatiilor statului. Acest lucru a fost parca uitat de conducerea fostului Fond al Proprietatii de Stat, care era preocupata numai sa vanda. Noi ne vom ocupa intai si intai de administrarea acestor participatii pe care le are statul, pentru ca rezultatele obtinute in urma privatizarii sa fie mai bune. Notiunea de administrare a participatiilor statului cazuse in desuetudine ".

Metode noi de privatizare

Totodata, ministrul Autoritatii pentru Privatizare a declarat ca institutia pe care o conduce va folosi "metode mai noi si eficiente de privatizare. Dorim sa dinamizam negocierile, sa atragem investitori seriosi, iar accentul sa cada pe calitate, printr-o monitorizare permanenta a perioadei postprivatizare. La cumparare, actiunile societatii respective vor fi gajate, iar fiecare pachet de actiuni va fi eliberat de sub gaj odata cu realizarea clauzelor prevazute in contract. Unui investitor serios acest lucru i se va parea normal, pentru ca el cumpara o societate cu intentia de a o rentabiliza, de a scoate profit. Astfel, cu actiunile gajate sau nu, el oricum isi face treaba. Cei care nu accepta asemenea conditii probabil ca au alte ganduri, in momentul in care cumpara o societate comerciala, a precizat ministrul Musetescu.
Acesta considera ca, in urmatoarele cateva saptamani, institutia pe care o conduce va realiza mai mult decat a facut fostul FPS in ultimii doi ani. "Am scos la vanzare primele societati din programul PSAL, ofertele de vanzare urmand sa apara in cateva zile. In plus, s-a demarat privatizarea Combinatului Sidex Galati, a carui vanzare probabil ca se va face in baza unui text de lege, avand in vedere importanta societatii. Totodata, avem in vedere privatizarea Bancii Agricole, care se poarte realiza pana la data de 1 aprilie 2001, deoarece exista deja cumparatori interesati. Tragand linie si adunand, putem spune ca, intr-un interval foarte scurt de timp, vom face mai mult decat fosta conducere a FPS in doi ani".
In ceea ce priveste valul al doilea din programul PSAL, ministrul Autoritatii pentru Privatizare a precizat ca "va trebui extrem de rapid sa intrevad un val doi. Pentru aceasta, societatile vor trebui studiate caz cu caz, sa nu scoatem la vanzare firme nepregatite".
Mihai ANDREI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1603 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019790 (s)

loading...