News Flash:

"Noua Generatie din Basarabia va fi mandria Romaniei"

12 Martie 2002
1236 Vizualizari | 0 Comentarii
•Interviu cu ieseanul Dorel Duceac, membru al Partidului Popular Crestin Democrat din Republica Moldova

Reporter: Locuiti in Iasi. De ce membru al Partidului Popular Crestin Democrat din Republica Moldova?
Dorel Duceac: Trebuie sa va corectez. In vocabularul meu si al tuturor unionistilor nu exista Republica Moldova, ci doar Basarabia. Am fost printre primii romani, la inceputul anului 1990, care s-au insris in F.P.C.D (actualul P.P.C.D.), deoarece tatal meu s-a nascut la Cernauti si in spatiile romanesti exsovietice am rude peste 100 de familii. Conform statutului, F.P.C.D. era "Miscarea de Eliberare Nationala din Basarabia". Ulterior, acest fapt s-a confirmat, membrii F.P.C.D. contribuind decisiv la "decesul" Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti URSS, aducand intemeierea celui de al doilea stat romanesc, ca obiectiv imediat fiind Unirea cu patria mama. De asemenea, majoritatea a luptatorilor romani moldoveni participanti la razboiul din Transnistria din 1991-1992 au fost membri ai F.P.C.D., acest fapt presupunand pierderea dureroasa a peste 200 de membri, ucisi nu numai pe front ci si in spatele acestuia, in anii urmatori, in conditii misterioase.

Rep.: De ce nu s-a infaptuit, totusi, Unirea?
D.D.: Din cauza tradatorilor prorusofini de la Chisinau, imbatati de putere si avantaje materiale. Dar si din cauza politicienilor romani ce guvernau Romania in 1991 si erau vasalii Moscovei. Atunci, contextul international a fost deosebit de favorabil, dar mai era si dorinta fierbinte a poporului dintre Prut si Nistru. A aparut insa Rusia, ca o caracatita, cu interesele ei geostrategice si politice in zona. Incurajata de Occident si sustinuta de cei mentionati mai sus, a frant si a inabusit miscarea unionista, dar nu si idealul unirii.

Rep.: Ati venit de la Chisinau zilele acestea. Ce se intampla acolo?
D.D.: Evenimentele din Basarabia din ultimele luni trebuie sa le comentam din trei puncte diferite: Mai intai ma surprinde "sinuciderea politica" a Partidului Comunistilor care in aceste ultime luni, chiar inaintea alegerilor locale din aprilie, a actionat prin toate ministerele si chiar prin primul ministru impotriva populatiei, luand tot felul de masuri de ordin social, economic si politic. Surprinde aceasta atitudine, mai ales ca la Chisinau, la conducere, se stie ca sunt adevarati profesionisti, fosti si actuali comunitsi, fosti ofiteri KGB, procurori militari KGB, profesori cu state vechi de activitate in fostul U.R.S.S.. Analizand cu atentie aceste aspecte, vom fi surprinsi sa aflam ca popularitatea Partidului Comunistilor s-a stins si ca, la viitoarele alegeri locale, partidele de dreapta si proromanesti vor avea castig.

Rep.: De ce, totusi, au fost alesi comunistii la alegerile din 1998 si 2000?
D.D. Speculand gradul nemaiintalnit de saracie si deznadejde a populatiei, comunistii au promis bunastare si putere cel putin ca pe vremea URSS. Dar ei nu au facut altceva decat politica, situatia economica si sociala fiind acum dezastruoasa.
Revenind la actiunile lor antiromanesti si provocatoare fata de populatie, am intrebat un cunoscut de la Chisinau ce rost are acum o campanie impotriva Romaniei, stiindu-se faptul ca peste 70% din populatie sunt romani si doar 12% rusi. Ce rost avea acum sa fie oprita activitatea P.P.C.D.? Apoi, cum s-a putut introduce la mijlocul anului scolar studierea obligatorie in limba rusa? De ce au anuntat acum introducerea istoriei moldovenesti? Toate acestea se puteau face incepand cu anul scolar urmator, dar mai ales dupa alegerile locale. Raspunsul a venit de la o rusoaica: "Deoarece conducatorii nostri fac politica Rusiei in zona, dar sunt romani si, totusi, educati la scoala KGB". Va las pe dumneavoastra si pe cititori sa deslusiti aceste vorbe.

Rep.: Care ar fi al doilea punct?
D.D. Este cel mai important. As vrea sa observati ca in aceste zile la Chisinau s-a format Noua Generatie din Basarabia care sunt sigur ca va fi, in curand, mandria Romaniei. Consider ca s-a nascut o Noua Miscare de Eliberare Nationala, pentru ca trebuie sa recunoastem ca asa-zisa Republica Moldova este in continuare pasalac rusesc, o zona de interes strategic deosebit. Va dau un simplu exemplu la care se pot adauga multe altele edificatoare. Ambasada Romaniei de la Chisinau are 8 angajati, in schimb cea a Rusiei are peste 100 de angajati.
Momentan, politicienii nostri, in afara de cei ai P.R.M-ului, declara ca Romania nu se amesteca in treburile interne ale Republicii Moldova. Vreau sa-i avertizez pe acesti guvernanti si politicieni romani ca acum Noua Generatie de la Chisinau, elevi, studenti, doctoranzi, tineri, in general, isi apara prin demonstratii identitatea, limba si istoria nationala. Ma intreb cum vor reactiona insa acesti politicieni, atunci cand Noua Generatie va cere in centrul Chisinaului Unirea cu patria mama. Sunt convins ca urmatorul pas acesta va fi, cat de curand. Ce veti face domnilor politicieni romani? Veti da fuga imediat la Moscova ca acum sa primiti instructiuni si sa va anuntati vasalitatea? Stiti ce se intreaba zeci de mii de tineri in aceste zile la Chisinau? "Daca la 1859 principatele romanesti erau inconjurate de 3 mari imperii dusmanoase ce nu doreau unirea acestora si formarea unui stat romanesc puternic, dar oamenii politici si populatia au infaptuit aceasta unire, de ce acum nu se poate, ca sa nu mai induram cizma slava?"

Rep.: Intr-adevar, buna intrebare. Dar celalalt segment al populatiei, cei mai varstnici, ce spun? Se implica ei in aceste manifestatii?
D.D.: Am ajuns la cel de al treilea aspect in Basarabia. Dupa 1991, populatia visa unirea si era foarte insufletita de acest ideal, apoi, in 2-3 ani, visul s-a stins din foarte multe motive fabricate si diversiuni. Astfel ca populatia nu a mai agreat Romania. In schimb, politicienii traiau ca fratii si s-au inteles ani de-a randul foarte bine ca vasali ai Rusiei si ai tarilor occidentale. Nu se mai inteleg politicienii, in schimb majoritatea populatiei si-a dat seama ca numai cu Romania poate sa mearga mai departe si exact ca la Revolutia romana din 1989, populatia va invinge.

Rep.: Aveti aceasta certitudine?
D.D.: Absolut. Sunt convins de acest lucru, istoria o va demonstra. Sa dea Dumnezeu sa tina in viata si putere aceasta generatie romaneasca din Basarabia. (Z.I.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1589 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017960 (s)

loading...