News Flash:

Noua mii de case inundate

28 Iulie 2008
1055 Vizualizari | 0 Comentarii
Noua mii de case inundate
• Patru persoane din judetul Maramures au murit, alte doua sunt date disparute si peste 9.300 au fost evacuate in urma inundatiilor din ultimele zile care au afectat 167 localitati din sapte judete • Bilantul a fost prezentat ieri de secretarul de stat in Ministerul Internelor si Reformei Administrative, Victor Paul Dobre • Codul rosu de inundatii emis de hidrologi pentru raurile din nordul tarii ramane valabil pana astazi la pranz

Patru persoane din judetul Maramures au murit, alte doua sunt date disparute si peste 9.300 au fost evacuate in urma inundatiilor din ultimele zile care au afectat 167 localitati din sapte judete, potrivit unui bilant prezentat ieri de secretarul de stat in Ministerul Internelor si Reformei Administrative, Victor Paul Dobre. Conform datelor primite pana ieri, 32 de case sunt distruse, iar 2.267 de locuinte si 8.669 de gospodarii sunt afectate sau inundate. Viiturile au afectat 5.520 fantani, trei kilometri de drumuri nationale, 61 kilometri de drumuri judetene, 423 kilometri de drumuri comunale, precum si 18.771 hectare de terenuri agricole si 1.739 hectare de pasuni si fanete.

Totodata, 45 de localitati din patru judete au ramas fara energie electrica, 30 de stalpi de curent fiind rupti. Secretarul de stat a mai spus ca patru persoane au murit in judetul Maramures, din cauza prabusirii unei case de lemn, o persoana este data disparuta in acelasi judet, iar o alta in judetul Suceava. Persoanele afectate de inundatii din zonele apropiate municipiilor Pascani si Roman vor fi evacuate, iar digurile de pe raul Siret vor fi suprainaltate. Pentru sinistrati urmeaza sa fie scoase produse de prima necesitate de la rezervele de stat, dupa cum a anuntat ieri premierul Calin Popescu Tariceanu. Fondurile pentru refacerea infrastructurii inundate vor fi alocate imediat dupa retragerea apelor si evaluarea pagubelor. Tariceanu a mai aratat ca prima prioritate este salvarea localnicilor din zonele inundate si a aratat ca zona Moldovei este sub control. Premierul a precizat ca o situatie de asemenea critica este si pe raul Prut, unde debitul in zona granitei cu Ucraina si Moldova atinge cote mai mari decat cel al Dunarii. "Se procedeaza la evacuarea unor debite de la barajul Stanca-Costesti, in asa fel incat sa marim capacitatea de retentie a lacului, insa situatia trebuie monitorizata si, in perioada urmatoare, daca vor fi necesare si alte masuri, nu vom intarzia sa le luam", a asigurat seful Guvernului. Potrivit premierului, la operatiunile de interventie participa peste 3.000 de persoane care fac parte din fortele de interventie ale Ministerului de Interne, Ministerului Apararii si serviciilor comunale.



Codul rosu ramane valabil

Codul rosu de inundatii emis de hidrologi pentru raurile din nordul tarii ramane valabil pana astazi la pranz, singura modificare fata de ceea ce exista in prezent find aceea ca raul Viseu, care avusese cod rosu, va trece la codul portocaliu. "Siret, Prut, Tisa si Iza raman in continuare sub cod rosu, cel putin pana luni la pranz. Practic, codul rosu ramane ca si pana acum, cu aceeasi acoperire, mai putin in ceea ce priveste Viseul. Acesta nu va mai avea cod rosu", au declarat ieri, agentiei Mediafax, surse din cadrul Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor (INHGA). Totodata, raurile din bazinele Moldova, Jijia, Baseu, Bahlui, aferente judetelor Maramures, Suceava, Botosani, Iasi si Bacau, atentionate in urma cu o zi cu cod portocaliu, vor intra sub cod galben.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1770 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021400 (s)

loading...