News Flash:

Numarul donatorilor de sange a scazut in mod drastic

20 Octombrie 2005
787 Vizualizari | 0 Comentarii
•Daca in lunile august si septembrie numarul zilnic al persoanelor care donau sange era de 50-60, in prezent numarul donatorilor a ajuns la maximum 30 •Directorul Centrului de Transfuzii Sanguine pune totul pe seama frigului

Avand in vedere ca vremea din ultimele zile s-a racit brusc, numarul donatorilor de sange de la Centrul de Transfuzii Sanguine (CTS) Iasi a scazut considerabil. Cel putin aceasta este explicatia dr. Daniela Ilcenco, directorul CTS. Astfel, daca in lunile august si septembrie se inregistrau in fiecare zi aproximativ 50-60 de donatori, de la inceputul acestei saptamani s-au prezentat nu mai mult de 30 de persoane. "Intr-adevar, am constatat ca numarul donatorilor de sange a scazut in ultima vreme, probabil din cauza vremii. Avem aproximativ 30 de donatori de sange in fiecare zi, spre deosebire de perioada lunilor trecute, cand veneau la Centru in jur de 60 de persoane pentru a dona sange", a declarat medicul Daniela Ilcenco. In contextul in care CTS ar trebui sa colecteze zilnic o cantitate de minimum 50 de litri de sange, personalul medical nu reuseste sa adune decat o cantitate de aproximativ 20-25 de litri. Aceasta cantitate reprezinta jumatate sau chiar mai putin din cantitatea de sange necesara zilnic pentru aprovizionarea spitalelor iesene. De asemenea, cererea de sange a crescut din cauza ca sunt foarte multe solicitari din partea clinicii de transplant renal din cadrul Spitalului I. C. Parhon si din cauza ca unele spitale iesene sunt asaltate cu solicitari din diferite judete ale tarii. Spitalele care solicita zilnic o anumita cantitate de sange de la Centru de Transfuzii sunt Spitalul Sf. Spiridon, Spitalul I. C. Parhon, Spitalul de Urgente. In ceea ce priveste cantitatea de sange necesara pentru efectuarea unui transplant renal, dr. Daniela Ilcenco a afirmat ca sunt necesari aproximativ 4-5 litri de sange. "Operatiile pentru care este necesara cea mai mare cantitate de sange sunt cele de transplant renal si cele de chirurgie cardiaca. Avand in vedere ca la Spitalul Sf. Spiridon sunt inregistrate cele mai multe operatii de chirurgie si, in plus, pentru ca in incinta acestui spital este si Clinica de Hematologie, aceasta unitate sanitara detine recordul in cantitatea de sange solicitata. Pentru o operatie care necesita 4-5 litri de sange trebuie sa existe cel putin 8-9 donatori", a mai precizat medicul Ilcenco.
Diana LITе
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1510 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017777 (s)

loading...