News Flash:

Nume grele ale fotbalului international vin in Romania

30 August 2008
739 Vizualizari | 0 Comentarii
• Hamburg, Wolfsburg, Partizan Belgrad, Slavia Praga si Nec Nijmegen sunt cele cinci adversare ale echipelor romanesti Rapid, Unirea Urziceni, Poli Timisoara, FC Vaslui si respectiv Dinamo, in turul intai al Cupei UEFA la fotbal • Cea mai grea misiune pare sa o aiba Unirea Urziceni, care va intalni Hamburg, un nume de traditie in campionatul Germaniei • In schimb, Dinamo, cap de serie la tragerea la sorti, va intalni formatia olandeza Nec Nijmegen


Cinci nume grele ale fotbalului international vor veni in Romania pentru meciurile din primul tur al Cupei UEFA. Pentru prima data in istorie, Romania a fost reprezentata la tragerea la sorti de la Monaco de cinci echipe, toate cu sperante ca vor ajunge in grupele Cupei UEFA. Pentru a ajunge aici, fiecare dintre cele cinci formatii trebuie sa treaca de acest prim tur, dupa care vor obtine automat biletele pentru grupele Cupei UEFA. Hamburg, Wolfsburg, Partizan Belgrad, Slavia Praga si Nec Nijmegen sunt cele cinci adversare ale echipelor romanesti Rapid, Unirea Urziceni, Poli Timisoara, FC Vaslui si respectiv Dinamo, in turul intai al celei de a doua competitii intercluburi. Cea mai grea misiune pare sa o aiba Unirea Urziceni, care va intalni Hamburg, un nume de traditie in campionatul Germaniei, care a terminat pe locul 4 in editia precedenta. "Vor fi doua meciuri extraordinar de grele. Am cazut cu unul dintre cei mai grei adversari, una dintre favoritele la castigarea Cupei UEFA, dar nimic nu e imposibil. Nu ne consideram dinainte invinsi. E clar ca Hamburg e favorita, dar faptul ca Dinamo si Rapid au eliminat-o in trecut poate insemna ca au o problema cand joaca impotriva echipelor romanesti", a declarat antrenorul Dan Petrescu, imediat dupa tragerea la sorti. Meciul tur va avea loc la 18 septembrie in Germania, in timp ce returul se va juca in 2 octombrie, la Urziceni. In schimb, Dinamo, cap de serie la tragerea la sorti, va intalni formatia olandeza Nec Nijmegen, o anonima in cupele europene. Portarul dinamovist Bogdan Lobont a declarat, insa, ieri, ca toti cei care cred ca echipa sa este deja calificata in grupele Cupei UEFA se inseala, NEC Nijmegen fiind un adversar incomod. "Cine incearca sa spuna ca suntem deja calificati, se inseala. Vom avea doua meciuri foarte dificile in fata unui adversar incomod. Mi-aduc aminte ca, pe vremea cand eram la Ajax, am avut mereu probleme cu NEC Nijmegen. Am castigat foarte greu impotriva lui NEC, ceea ce spune foarte multe despre valoarea fotbalului olandez", a declarat Lobont. Meciul tur va avea loc la 18 septembrie, in Olanda, in timp ce returul se va juca in 2 octombrie, la Bucuresti.

Meci intre vecini

Nici Poli Timisoara, revenita dupa multi ani in cupele europene, nu a avut prea mult ghinion la tragerea la sorti de la Monaco, adversarul scos in fata trupei lui Dusan Uhrin jr, fiind Partizan Belgrad. Fundasul Valentin Badoi a declarat ca echipa sa a picat bine cu Partizan Belgrad in primul tur al Cupei UEFA, deoarece a evitat astfel nume grele, informeaza site-ul oficial al gruparii timisorene. "In disputa cu Partizan Belgrad, sansele sunt egale, 50-50. Cred ca a fost o tragere buna, la ce alti posibili adversari au fost in grupa. Am evitat echipe tari ca Milan, Besiktas sau Hertha. Nu este neaparat un avantaj ca jucam primul meci acasa. Speram insa sa fie stadionul plin si sa facem un meci bun", a spus Badoi. Meciul tur va avea loc la 18 septembrie, la Timisoara, in timp ce returul se va juca in 2 octombrie, la Belgrad. Aflata in premiera in turul intai al Cupei UEFA, FC Vaslui a nimerit peste Slavia Praga, o echipa valoroasa, cu experienta internationala, dar care nu sperie pe nimeni. Finantatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat ca sansele de accedere in grupele Cupei UEFA sunt aceleasi atat pentru formatia moldoveana, cat si pentru Slavia Praga, adversara din primul tur. "Cred ca sansele sunt egale, trebuie sa ne respectam adversarul si sa facem tot ce este cu putinta pentru a ne califica mai departe. Le-am transmis si jucatorilor acest lucru. Consider ca avem sanse de calificare, insa trebuie sa tinem cont si de campionatul ceh de unde provine adversarul nostru, care este unul destul de puternic", a spus Porumboiu. Meciul tur va avea loc la 18 septembrie in Cehia, in timp ce returul se va juca in 2 octombrie, la Vaslui. In fine, desi a fost cap de serie, Rapid Bucuresti a dat peste un nume greu din fotbalul international: Wolfsburg. Mijlocasul formatiei giulestene, Ovidiu Herea, a declarat ca spera sa il invinga pe fostul sau coleg de la FC National, Vlad Munteanu, acum component al echipei VfL Wolfsburg. "Am jucat cu Vlad Munteanu la FC National, sper sa il inving si noi sa ne calificam in grupe mai departe. El este un jucator profesionist si chiar daca intalneste o echipa romaneasca sunt sigur ca va da totul pentru ca Wolfsburg sa castige. Eu sper insa sa nu se intample asa. Inca n-am vorbit cu el la telefon, dar este timp si pentru asta", a spus Ovidiu Herea. Meciul tur va avea loc pe 18 septembrie in Germania, in timp ce returul se va juca in 2 octombrie, la Bucuresti. Presedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, dupa tragerea la sorti a primului tur al Cupei UEFA, ca echipele Dinamo, FC Timisoara si FC Vaslui au cele mai mari sanse sa se califice in grupele competitiei. Sandu a precizat la GSP TV ca Rapid si Unirea Urziceni au partide dificile, iar FC Timisoara pare sa fi nimerit peste cel mai accesibil adversar. Presedintele FRF a adaugat ca Rapid are experienta in cupele europene cu echipele din Germania, lucru care o poate avantaja, si a precizat ca nu vrea sa aiba de suferit coeficientul Romaniei dupa aceste partide.



Tabloul complet al meciurilor din turul I al Cupei UEFA

AC Milan (Italia) - FC Zurich (Elvetia)
FC Timisoara (Romania) - Partizan Belgrad (Serbia)
Hertha Berlin (Germania) - Saint Patrick`s Athletic (Irlanda)
Banik Ostrava (Cehia) - Spartak Moscova (Rusia)
Metalist Harkov (Ucraina) - Besiktas (Turcia)
Portsmouth (Anglia) - Vitoria Guimaraes (Portugalia)
Kayserispor (Turcia) - Paris Saint-Germain (Franta)
FC Sevilla (Spania) - FC Salzburg (Austria)
Wolfsburg (Germania) - FC Rapid (Romania)
Sampdoria Genova (Italia) - FBK Kaunas (Lituania)
Maritimo Funchal (Portugalia) - Valencia (Spania)
Dinamo Zagreb (Croatia) - Sparta Praga (Cehia)
Manchester City (Anglia) - Omonia Nicosia (Cipru)
Young Boys Berna (Elvetia) - FC Bruges (Belgia)
Nancy (Franta) - Motherwell (Scotia)
Everton (Anglia) - Standard Liege (Belgia)
Napoli (Italia) - Benfica Lisabona (Portugalia)
Bellinzona (Elvetia) - Galatasaray (Turcia)
Nijmegen (Olanda) - Dinamo (Romania)
Racing Santander (Spania) - FC Honka Espoo (Finlanda)
Apoel Nicosia (Cipru) - Schalke 04 (Germania)
Litex Loveci (Bulgaria) - Aston Villa (Anglia)
Austria Viena (Austria) - Lech Poznan (Polonia)
Vitoria Setubal (Portugalia) - Heerenveen (Olanda)
Brann Bergen (Norvegia) - Deportivo la Coruna (Spania)
Slavia Praga (Cehia) - FC Vaslui (Romania)
Slaven Koprivica (Croatia) - TSKA Moscova (Rusia)
Brondby (Danemarca) - Rosenborg (Norvegia)
Cerno More Varna (Bulgaria) - VfB Stuttgart (Germania)
Rennes (Franta) - FC Twente (Olanda)
Ajax Amsterdam (Olanda) - FK Borac (Serbia)
Tottenham (Anglia) - Wisla Cracovia (Polonia)
FC Copenhaga (Danemarca) - FC Moscova (Rusia)
MSK Zilina (Slovacia) - Levski Sofia (Bulgaria)
Borussia Dortmund (Germania) - Udinese (Italia)
Sporting Braga (Portugalia) - Artmedia (Slovacia)
Feyenoord (Olanda) - Kalmar (Suedia)
SV Hamburg (Germania) - Unirea Urziceni (Romania)
Hapoel Tel-Aviv (Israel) - AS Saint-Etienne (Franta)
FC Nordsjaelland (Danemarca) - Olimpiakos (Grecia).
Prima mansa este programata pe 18 septembrie, iar returul pe 2 octombrie.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1625 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018669 (s)

loading...