News Flash:

O Hotarare de Guvern le-a anulat licentele la 152 de studenti

24 Februarie 2009
4476 Vizualizari | 1 Comentarii
Stefan Avadanei
• Unii dintre absolventii Universitatii Cuza, unii masteranzi la Litere, altii profesori deja la gimnaziu, au aflat cu stupoare ca au studiat degeaba si ca sunt in postura penibila de a-si reface studiile • Decanul Facultatii de Litere declara ca situatia celor 152 de studenti se va rezolva, dar acestia vor fi nevoiti sa participe la cursuri pentru completarea dublei specializari care a fost optionala pe perioada anilor de studii


Situatie incredibila la Facultatea de Litere a Universitatii Al. I. Cuza: un numar de 152 de absolventi care si-au dat licenta in vara anului 2008 s-au trezit ca nu le mai sunt recunoscute studiile. Unii dintre ei, masteranzi la Litere, altii profesori deja la gimnaziu, au aflat cu stupoare ca au studiat degeaba si ca sunt in postura penibila de a-si reface studiile.

"Este dincolo de bataie de joc! Daca terminam masteratul, faceam si doctoratul si, dintr-o data, aflam ca avem doar studii liceale? Avem colegi care predau deja, unii sunt la Bucuresti si ne-a izbit vestea vinerea trecuta (18 februarie - n.r.)... Multora le este teama sa faca ceva pentru a nu se pune rau cu facultatea", a spus un masterand la Litere care doreste sa-si pastreze anonimatul.



Vina plasata Guvernului

Decanul Facultatii de Litere, Stefan Avadanei, declara ca situatia celor 152 de studenti se datoreaza unui Ordin de Guvern din 20 august 2008, care reglementeaza specializarile universitare. Desi are luni bune de la emitere, acest ordin a ajuns la Universitatea Cuza abia pe 18 februarie 2009. Vinerea trecuta a avut loc o intrevedere a conducerii facultatii cu rectorul Vasile Isan pentru a se rezolva aceasta situatie cat mai rapid si in folosul studentilor. "Avem 152 de studenti in aceasta cauza. Ii asigur pe acestia ca licenta le este recunoscuta. Problema a aparut in urma unei Hotarari de Guvern datata 20 august 2008, dar care a ajuns la universitate abia pe 18 februarie 2009 si nu stiu de ce asa tarziu! Hotararea stipuleaza nomenclatorul specializarilor universitare, iar la disciplina limba si literatura romana are un indice cu numarul doi ce specifica faptul ca se adauga specializarea complementara de limba si literatura moderna care anuleaza un ordin anterior ce prevedea faptul ca se poate adauga aceasta specializare fara a fi obligatorie. Noi am avut deja o intalnire cu rectorul Vasile Isan vineri (20 februarie - n.r.) si am gasit o solutie. Astfel, studentii in cauza vor fi chemati sa faca, in semestrul al II-lea si in vara acestui an, consultatii pentru a obtine a doua specializare", a declarat Stefan Avadanei, decanul de la Litere. Cei 152 de studenti nu au facut pe perioada cursurilor specializarea complementara, deoarece aceasta era trecuta optional.



Completare de studii

Desi studentii au dat examene, au luat licenta si unii s-au inscris la masterat, buni bazati ca sunt in regula, sunt nevoiti sa faca un efort in plus pentru a avea siguranta ca le sunt recunoscute studiile pentru care au muncit. Stefan Avadanei recunoaste ca studentii nu au nici o vina, dar le cere sa faca un efort in plus, fara a plati taxe in acest an, pentru a fi linistiti ca le sunt recunoscute studiile. "Singurii care sunt nevinovati in aceasta situatie sunt studentii. Sper sa ajungem cu ei la o intelegere si sa obtina dubla specializare fara a mai plati nici o taxa in afara de un efort in plus intelectual si sa participe la aceste consultatii", mai precizeaza Avadanei.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

fratele jack  | #59320
de ce oare tot la litere trebuia sa se intample si nenorocirea asta?
explicatii??? le stim cu totii mult prea bine!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1451 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019774 (s)

loading...