News Flash:

O mie de europubele impartite in municipiu

11 Mai 2007
1337 Vizualizari | 0 Comentarii
O mie de europubele impartite in municipiu
• De ieri, SC Salubris SA a inceput sa distribuie europubele in municipiul Iasi • Potrivit reprezentantilor Salubris SA, ieri au fost distribuite europubele pe strazile Sf. Andrei, Uzinei, Ipsilanti si Morilor


Peste o mie de europubele vor impanzi municipiul Iasi in perioada urmatoare. De ieri, SC Salubris SA a inceput sa distribuie primele europubele pe strazile Sf. Andrei, Uzinei, Ipsilanti si Morilor. In urma unei licitatii, care a avut loc pe 20 martie, ieri au ajuns la Iasi o mie de europubele, urmand ca in cel mai scurt timp sa fie livrat un lot care mai cuprinde o mie de europubele. Valoarea totala a celor 2 mii de europubele se ridica la aproximativ 2 miliarde lei (200 mii RON). Reprezentantii SC Salubris SA sustin ca tot municipiul Iasi va fi dotat cu europubele. In prezent, in tot orasul se afla 1634 de europubele, dintre care 500 sunt noi. "Pana in prezent avem distribuite in municipiul Iasi peste 1500 de europubele si de astazi (ieri - n.r.) am inceput sa distribuim inca o mie de europubele, care au ajuns deja la Iasi.

Cererea este foarte mare si tin sa precizez ca deja au aparut probleme, deoarece cand cineva de la o casa vede ca peste drum a fost amplasata o europubela iese scandal", a precizat Calin Valentin, inginerul sef al SC Salubris SA Iasi. De asemenea, reprezentantii SC Salubris SA au anuntat ca vor fi amenajate centre de colectare selectiva (colectarea deseurilor reciclabile din plastic si carton separat - n.r.) cu utilajele de transport aferente, pana la sfarsitul anului. Astfel, incepand cu anul 2008, peste tot in municipiu vor fi amplasate asemenea centre. "Vrem sa extindem zona unde vom monta centre de colectare selectiva. Speram ca in viitorul apropiat, toti cetatenii municipiului Iasi sa foloseasca corect aceste centre de colectare", a mai adaugat Calin Valentin. O europubela pentru colectarea deseurilor menajere are o capacitate de patru metri cubi. In total, pana la sfarsitul acestui an, toti iesenii care locuiesc la casa vor beneficia de astfel de europubele. La sediul SC Salubris SA au fost depuse pana in prezent aproximativ 200 de solicitari pentru europubele.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4203 (s) | 22 queries | Mysql time :0.297439 (s)

loading...