News Flash:

Are 600 de ani

O minune a naturii - FOTO

28 Iunie 2010
10569 Vizualizari | 2 Comentarii
• A fost plantat de un taran inca de pe vremea lui Stefan cel Mare • Este un par in varsta de 600 de ani din comuna Ciohorani care uimeste si prin faptul ca face in continuare fructe • "Fara nici o indoiala, acesta este cel mai batran copac din judetul Iasi. Acest copac are in primul rand o valoare istorica. Arata faptul ca romanii aveau o preocupare pentru pomicultura inca de acum 600 de ani", a declarat profesorul Ionel Lupu, presedintele Asociatiei Dendro-Ornamentale "A. Fatu" • "Vom introduce acest copac in circuitul turistic. «Parul lui Sticea» va avea parte de o atentie speciala din partea Primariei Ciohorani. Va fi protejat de un gard metalic si va fi curatat si ingrijit in permanenta", a declarat Ticu Simion, primarul comunei Ciohorani O minune a naturii, asa l-au caracterizat oamenii de stiinta care au facut cercetari in domeniu. Nimeni nu a mai auzit pana acum asa ceva. Un par care face fructe de 600 de ani. Este de asemenea si cel mai batran copac din judetul Iasi. Acest lucru a fost demonstrat de expertizele finalizate recent de experti, doctori in botanica. Este vorba despre pomul supranumit de localnici "Parul lui Sticea". "Fara nici o indoiala, acesta este cel mai batran copac din judetul Iasi. Probabilitatea ca in judetul Iasi sa existe un copac mai batran decat acesta este mica. Acest copac are in primul rand o valoare istorica. Arata faptul ca romanii aveau o preocupare pentru pomicultura inca de acum 600 de ani. Este clar ca a fost plantat de un localnic, se vede locul in care a fost altoit. Fundatia pentru Parteneriat Miercurea-Ciuc organizeaza concursul «Copacul anului» la care eu particip cu «Teiul lui Eminescu» si cu «Parul lui Sticea»", a declarat prof. univ. dr. Ionel Lupu, presedintele Asociatiei Dendro-Ornamentala "A. Fatu" din Iasi. Acesta a adaugat ca "Parul lui Sticea" a putut ajunge la o asemenea varsta numai datorita conditiilor de clima si de sol favorabile. De altfel, primarul comunei Ciohorani, Ticu Simion, a declarat ca da o atentie deosebita acestui monument al naturii. "Vom introduce acest copac in circuitul turistic. «Parul lui Sticea» va avea parte de o atentie speciala din partea Primariei Ciohorani. Va fi protejat de un gard metalic si va fi curatat si ingrijit in permanenta", a spus Ticu Simion. Intr-un loc istoric Este foarte usor de ajuns la "Parul lui Sticea". De la Hanul Ancutei, un alt monument istoric de importanta nationala, se poate ajunge la "Parul lui Sticea" cu masina in maxim 10 minute. Comuna Ciohorani se afla la marginea DN 2 (pe E 85). Pomul se afla chiar la intrarea in Ciohorani la marginea drumului care leaga comuna de E 85 sau DN 2. Acest drum comunal este asfaltat inca din anul 2006, deci accesul spre acest monument al naturii se face usor. Datele stiintifice Potrivit expertizelor realizate, "Parul lui Sticea" face parte din specia "Pyrus Sativa" si are o raza a tulpinii fara scoarta de 665,5 milimetri. De asemenea, scoarta are o grosime de 20 milimetri. Arborele are un volum de 8,120 metri cubi, din care circa 20 la suta scorbura. Pomul are o inaltime de 12 metri. Expertii mai apreciaza ca pomul are nevoie de o ingrijire speciala din partea autoritatilor. "Starea fitosanitara a arborelui este precara din cauza ciupercilor parazitare xylofage care in decursul timpului au creat o scorbura inalta de 6 metri «la 2 metri are un diametru de 50 cm». Scorbura a fost umpluta partial cu deseuri", se arata intr-unul din rapoartele intocmite de experti. De asemenea, Primaria comunei Ciohorani va amplasa in perioada urmatoare un panou care va indica faptul ca pomul "Parul lui Sticea" este un monument al naturii si va fi precizata si varsta, precum si specia din care face parte acesta.

Galerie Foto

Ticu Simion - primarul comunei Ciohorani
judetul iasi hanul ancutei comuna ciohorani datele stiintifice
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

BEBE  | #112513
ce treaba are hotul asta de simion cu parul din comuna? poate are treba cu hotiile di primarie .la puscarie cu hotiiastia de primari
mihai  | #112581
cel mai batran stejar e in focuri iasi.asta din poza e fleac pe linga ala.......mertia vazut
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1771 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018650 (s)

loading...