News Flash:

O noua revolta la Terom SA

14 Februarie 2006
1385 Vizualizari | 0 Comentarii
•Peste 120 de salariati ai SC Terom SA Iasi au cerut ieri explicatii directorului Mihai Orzan pentru inchiderea sectiei Fibra •Angajatii au cerut repunerea in functiune a instalatiilor, lucru cu care Orzan nu a fost de acord, invocand lipsa comenzilor pentru fibra

Salariatii sectiei Fibra din SC Terom SA Iasi au protestat ieri fata de masura conducerii de a inchide sectia in care lucreaza. "Motivul invocat de conducere este acelasi, de lipsa a comenzilor pentru fibra. Au fost peste 100 de salariati care au cerut sa fie pusa in functiune sectia. Am avut discutii, insa conducerea nu doreste sa revina asupra deciziei de a opri sectia", a afirmat ieri Vasile Cernescu, liderul de sindicat. Totodata, o alta nemultumire a conducerii firmei iesene este si insuccesul licitatiei care ar fi trebuit sa aiba loc ieri. Singura firma care a cumparat caietul de sarcini pentru activele SC Terom SA Iasi s-a retras, motivand situatia financiara dificila si lipsa de transparenta a conducerii care a incercat sa ascunda unele gauri de la Terom SA Iasi. "Nu va ascund faptul ca a existat o lipsa de transparenta din partea celor de la Terom SA. Nu s-a spus nimic de sechestre si, dupa mai multe informatii, s-a decis sa ne retragem. Cred ca partea economica a SC Terom SA Iasi a determinat mai mult retragerea", a afirmat ieri Ioan Dragne, reprezentantul firmei Euroholding SRL Timisoara. Din datele detinute pana in prezent, in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor, programata pe data de 24 februarie va fi decisa o noua data de vanzare. La adunare ar fi trebuit consfintita vanzarea de ieri care nu a mai avut insa loc. In ceea ce priveste sectia Fibra, scenariul prezentat in urma cu doua saptamani de cotidianul ZIUA de Iasi a prins contur, fiind demonstrate interesele ascunse ale directorului Orzan. Scopul final al afacerii este ca afaceristul Comanescu sa puna mana pe mai multe utilaje din inox din sectiile importante ale fabricii, printre care sectia de Distilare si Policondensare, cele mai bogate in inox.
Gelu JIREGHIE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1532 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021431 (s)

loading...