News Flash:

O noua runda a dialogului intercultural asupra culturii

15 Octombrie 2009
528 Vizualizari | 0 Comentarii
In perioada 6-9 octombrie 2009 s-a desfasurat, la Liceul Teoretic G. Ibraileanu din Iasi, reuniunea de proiect Comenius cu tema "Dialog intercultural asupra naturii". La reuniune au participat 14 profesori si 7 elevi, reprezentand mai multe scoli partenere: Instituto Tecnico Commerciale statale "Enrico Tossi", Busto Arsizio, Italia, Mehmet GönI Lisesi, Ankara, Turcia, Liceo Scientifico "Elio Vittorini", Gela, Italia si I. E. S. la Alzina, Barcelona, Spania.
Proiectul a fost initiat si este coordonat de profesor dr. Elena Anghel. Oaspetii au vizitat sediul liceului iesean, din strada Oastei nr. 1, urmarind desfasurarea orelor si dotarea laboratoarelor, a salilor de curs, structura manualelor si abordarea continuturilor specifice unor discipline scolare. In cadrul sesiunilor de discutii s-au prezentat produsele activitatii desfasurate in proiect, s-au stabilit etapele de lucru pana la finalizarea proiectului, precum si cerintele impuse de agentiile nationale Comenius. Materialele prezentate au evidentiat implicarea tinerilor in identificarea si solutionarea problemelor mediului inconjurator. De asemenea, au fost puse in valoare ilustratii si desene, eseuri si comunicari care vor alcatui produsul final al proiectului.
Elevii liceului "Garabet Ibraileanu" au prezentat un program artistic, selectand texte si melodii folclorice care exprima relatia om-natura si sensibilitatea specifica a creatorului popular.
Oaspetii, elevi si profesori, au facut cunostinta cu municipiul Iasi - centru istoric, cultural si universitar. Au avut loc discutii cu reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean Iasi. S-a organizat, de asemenea, o excursie tematica in judetul Neamt, cu vizitarea unor obiective turistice: Cetatea Neamtului, manastirile.
Proiectul Comenius a reprezentat ocazia afirmarii scolii iesene in plan european si a unui schimb de experienta in domeniul educatiei, al protectiei mediului, in vederea configurarii unui profil al cetateanului european, care sa dezvolte sensul conceptului si realitatea Uniunii Europene.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1734 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019363 (s)

loading...