News Flash:

O parte dintre directorii de scoli nu vor primi salarii de merit

2 Martie 2000
1240 Vizualizari | 0 Comentarii
•Ei au obtinut doar calificativul "bine"

Ieri, in Consiliul de Administratie al Inspectoratului Scolar Judetean Iasi s-au discutat calificativele acordate directorilor de scoala. In urma unei autoevaluari din partea directorilor, inspectorii au acordat acestora un calificativ: bine sau foarte bine. "Multi directori se supraevalueaza, dar sunt si multi care se subevalueaza. De aceea, inspectorii au recomandat consiliului de administratie calificativele reale pe care le meritau directorii", a spus Camelia Gavrila, inspector scolar general al ISJ Iasi. Majoritatea directorilor au primit calificativul "foarte bine" ceea ce inseamna ca vor beneficia de salariul de merit. Acesta se acorda pe un an si reprezinta 15% din salariul de incadrare. Directorii de scoli care au obtinut doar calificativul "bine" nu vor beneficia de salariul de merit. De asemenea, ei nu se vor putea prezenta la urmatorul concurs pentru postul de director. Conditia pentru a se prezenta la concurs este de a obtine in fiecare din ultimii cinci ani calificativul "foarte bine". Au primit calificativul "bine" directorii urmatoarelor scoli: Scoala nr. 10 Iasi, Scoala nr. 2 Pascani, Scoala Stolniceni Prajescu, Scoala Bosteni, Scoala Gistesti, Scoala Sodomeni, Scoala Lunca si Scoala Miroslava. Tot ieri, in CA al ISJ Iasi, s-au acordat gradatiile de merit. Acestea se acorda pe o perioada de patru ani si reprezinta 20% din salariul de incadrare. "Acesta este al treilea an in care se acorda salariul de merit. Poate de aceea nu au fost atat de multe dosare. Cei mai buni profesori au primit gradatii de merit in urma cu doi ani. Anul trecut au fost iarasi aprobate dosare pentru gradatii de merit, deci este normal ca anul acesta sa fie mai putine dosare", a mai spus Camelia Gavrila. Conducerea ISJ Iasi a stabilit anul acesta si o fisa de autoevaluare pentru profesorii care doreau sa-si depuna dosarele pentru gradatia de merit. "Criteriile acestei fise au fost destul de dure. Poate si din aceste motive nu am acoperit numarul de gradatii pe care le puteam acorda pentru judetul Iasi", a mai adaugat Camelia Gavrila. Din cel 250 de gradatii de merit cat putea acorda, CA al ISJ Iasi a hotarat aprobarea a aproximativ 180 de dosare a cadrelor didactice care au solicitat acordarea gradatiei de merit.
Simona RELEA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1797 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019192 (s)

loading...