News Flash:

O putere in stat, neacceptata... de oamenii puterii

29 Iunie 2000
1185 Vizualizari | 0 Comentarii
Orice partid cand se creaza urmareste sa ajunga la putere, apoi sa o consolideze, practic sa guverneze cat mai mult, indiferent cum si prin ce mijloace. Acest fenomen a devenit specific Romaniei, unde nu am cunoscut nici o demisie voluntara, ma refer la
Guvern, unde nu au avut loc niciodata alegeri anticipate, sub pretextul ilar ca s-ar genera o instabilitate politica (!?) profund daunatoare tarii si cetateanului.
Tot la noi, probabil pentru originalitate, politicienii nostri, mai bine spus cei care au impresia ca fac politica sau cred ca sunt politicieni, din pacate o majoritate covarsitoare, odata ajunsi la putere, s-au folosit de diverse mijloace, in vederea consolidarii acesteia, respectiv:
- au cautat sa indeparteze cetateanul de a participa efectiv la viata politica, intr-un cuvant sa-I faca sa-i fie lehamete de aceasta;
- au acceptat tacit conceptia majoritara a maselor, din pacate ramasa inca in constiinta multora dintre noi, a conducerii si responsabilitatii personale. Astfel, o mare parte dintre noi credem si astazi ca Romania este condusa de presedinte, de prim-ministru, de prefecti si de primari, ci nu de clasa politica conducatoare, de Guvernul si Parlamentul care o reprezinta. Orice partid accepta aceasta ideologie falsa, o mentine chiar, numai pentru a-si pastra imaginea si puterea.
- in sfarsit, partidele politice, intr-un consens de invidiat, au incercat si incearca sa limiteze, sa umbreasca, o putere adevarata in stat, o forta nepolitica in aparenta, dar primejdioasa pentru orice partid, pentru orice coalitie aflata la putere si anume SINDICATELE, organizatii care cuprind aproape 80%, din populatia activa a tarii.
Aceasta forma de organizare a maselor a fost manevrata cu abilitate de politicieni, uneori servindu-se de acestea pana la castigarea puterii, apoi sa le uite imediat, sa Ie indeparteze.
Modalitatile au fost fara scrupule, meschine uneori, prin incercarea de compromitere a liderilor acestora, prin atragerea unora in viata politica (Ciorbea, Mitrea), unde au fost sau urmeaza a fi ridiculizati. Tot pentru subminarea acestei forte colosale, primejdioasa intotdeauna pentru putere, a fost organizarea mineriadelor, in special a celor din 1990 sau acceptarea acestora, in cel mai fericit caz.
Dar totul are si trebuie sa aiba o limita, sa se accepte cu voie sau fara voie ideea ca o guvernare benefica pentru tara nu poate avea loc fara o conlucrare efectiva, o colaborare stransa cu sindicatele, cu reprezentantii acestora. Pentru materializarea acestui deziderat se impune o restructurare, o reorganizare efectiva a miscarii sindicatelor, o unitate a acestora in ideologie si actiune.
Intr-adevar, sindicatele nu sunt organizatii politice, dar membrii acestora sunt cetateni romani care fac si trebuie sa faca politica, si nu sunt putini, astfel incat orice guvern care doreste sa-si indeplineasca misiunea pentru tara, pentru binele acesteia, in mod imperativ trebuie sa conlucreze cu aceste organizatii, cu liderii lor. Modalitatea concreta si cat mai eficienta, trebuie gasita la "masa tratativelor", de pe pozitii egale, intre executiv si reprezentantii salariatilor, fara a se urmari interese politice sau de grup.
Toate sindicatele, toti membrii acestora doresc schimbarea, accepta ca o necesitate economia de piata, spre interesul acestora si al celui general, asa incat vad o absurditate politica, indepartarea acestora. Este un fapt elementar pe care oamenii politici trebuie sa-l cunoasca si sa-l accepte totodata, neconditionat, ca daca doresc intr-adevar sa slujeasca electoratul, sa salveze Romania din criza economica de proportii in care a intrat, nu o vor putea face fara acceptul acestora, fara consultarea maselor.
Suntem in pragul mileniului 3, cand pentru soarta poporului nu mai poate hotari o persoana sau un grup de persoane, fara un consens general, astfel incat cei care cred ca o pot face singuri, ca pot neglija puterea sindicatelor, nu sunt o putere adevarata, ci doar un obstacol in mersul istoriei, un obstacol marunt, care va fi uitat si dispretuit de timp si de oameni.
Ilie COTOMAN
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1983 (s) | 24 queries | Mysql time :0.022165 (s)

loading...