News Flash:

O ruga de un deceniu

11 Octombrie 2007
2095 Vizualizari | 2 Comentarii
O ruga de un deceniu
• Cu lacrimi in ochi, obositi de drum, flamanzi, dar cu credinta in Dumnezeu si Sfanta Parascheva, isi cauta alinare la moastele Sfintei • In fiecare an la hramul Mitropoliei, un grup de 60 de persoane, dintre care jumatate sunt cu dizabilitati, isi roaga Dumnezeul si Sfanta pentru a le usura povara bolilor de care sufera • Totodata, acestia au vorbit de cateva minuni savarsite de Cuvioasa


Curtea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei a fost ieri dimineata, cu doua zile inainte de scoaterea in pelerinaj a moastelor Cuvioasei Parascheva, coplesita de imaginea unui grup de persoane cu diverse dizabilitati care asteptau sa sarute racla Sfintei. Unii erau imobilizati in carucioare, altii sprijiniti in bastoane, altii suferind de Sindromul Down, intr-un cuvant, intregul grup dadea impresia unei maini de oameni care tanjeste dupa un semn din partea divinitatii. In fiecare an la hramul Mitropoliei, un grup de 60 de persoane, din care jumatate sunt cu dizabilitati, isi roaga Dumnezeul si Sfanta pentru a le usura povara bolilor de care sufera. Acestia sunt din Piatra Neamt si de zece ani, de cand a fost infiintata Fundatia Speranta Dorely, vin la moastele Sfintei Parascheva cu gandul de a fi ajutati in napasta ce s-a abatut asupra lor. O fetita, acum de 18 ani, a venit pentru prima data cu acest grup la varsta de 8 ani. Este afectata de Sindromul Down, nu poate vorbi, iar familia sa este membra a acestei fundatii. Parintii au murit in mod cumplit, unul a fost ucis, altul s-a sinucis si totusi, in mintea si ochii ei, mai gaseste, cum poate, ajutor la Sfanta.

Familia de pelerini

O alta fata, Catalina Glodeanu, in varsta de 29 ani, sustine ca i-a fost distrusa viata de un medic inconstient chiar de la nastere. A tras-o gresit cu forcepsul, iar acum, ceea ce putea fi o fiinta completa abia poate schita un zambet. Dar scrie poezii, aceasta fiindu-i vorba. Este unul dintre membrii grupului care numara peste 30 de oameni suferinzi de diferite boli. Au plecat din Piatra Neamt marti seara si miercuri (ieri) la pranz, au luat calea inapoi. Nimic nu-i impiedica sa simta forta Sfintei Parascheva, forta ce le da incredere si un zambet, timid, dar sincer. "Venirea noastra la Sfanta Parascheva, de 10 ani, negresit este o incarcare de forte si de incredere. In aceasta fundatie suntem o familie, o familie care vine la moastele Sfintei Parascheva sa-i ceara ajutor si incurajare. Venim pentru ca-i simtim prezenta, o simtim cum ne ajuta", a mentionat Adamoaie Doru, liderul grupului de persoane cu dizabilitati. Nu toti s-au vindecat, nici nu este important, ci remarcabil este faptul ca pur si simplu a atinge moastele Cuvioasei le confera credinciosilor o mana calda care le sterge lacrimile amarului vietii in care traiesc.



Minunile infaptuite de Cuvioasa

Totusi, acestor oameni Cuvioasa le-a aratat mai multe semne. Toti sunt convinsi de puterile Sfintei. Spre exemplu, sotia liderului fundatiei a aratat cum o batista care a fost atinsa de moastele Cuvioasei acum 10 ani, la prima vizita la racla, s-a pastrat intacta. "Stiam ca Sfanta Parascheva este tamaduitoarea celor loviti de soarta. Acum zece ani, cand am venit pentru prima data la Iasi, am atins o batista de moastele Sfintei. Uitati, si acum se pastreaza ca noua. Of, de cate ori imi este rau ma ating pe frunte cu ea si imi trece fara sa-mi dau seama", a precizat Maria Adamoaie. Dar acesta este un simplu exemplu, caci pentru Vasile Alexiu Pop, care a fost paralizat total, minunea este si mai mare. Prin anii 1994 a paralizat, astfel incat nu-si mai putea misca nici un deget. Dupa indelungi exercitii, a reusit sa invinga in parte boala. Atunci, a promis ca va merge la moastele Sfintei. Si minunea nu a intarziat sa apara. Acum poate merge si isi misca degetele, desi inca nu foarte bine. "Sunt convins ca m-a ajutat Sfanta Parascheva. Am reusit sa umblu pe picioare dupa ce mai bine de un an si 2 luni nu puteam misca macar un deget. Eu n-am cerut mult, dar mi-a dat mai mult decat i-am cerut. Nu o pot uita nici pe profesoara de sport care m-a ajutat sa progresez in a scapa de acest handicap. Of, universul este foarte incurcat, dar ceva acolo, sus, ne vede. Este Dumnezeu, este Fecioara Maria, este Sfanta Parascheva...", a precizat, plin de fericire, Vasile Pop. In fond, intregul grup are cate ceva de spus despre Cuvioasa, dar o parte dintre ei nici nu pot vorbi. Oricum, toti s-au intors acasa fericiti, cu mai mare putere. Chiar daca n-au stat mai mult de o zi la moaste, dupa cum precizau, si-au incarcat sufletul de putere de a merge mai departe.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

NANA  | #20050
"Credinta ta te-a vindecat !"
Maria Stupcanu  | #20051
Ma bucur f. mult de rapiditatea cu care ati scris si publicat acest text, aducind
alinare acestor oameni osinditi la durere, pe viata. O singura greseala ati facut. Ei n-au plecat marti seara din Piatra Neamt, ci miercuri dimineata, la ora 7,30, cu un autocar al unei firme din Iasi, si au ajuns in fata Catedralei Mitropolitane in doua ore. Au avut o primire frumoasa, dindu-li-se prioritate de a patrunde in fata moastelor Cuvioasei, fara sa ceara ei asta, ca sint mindri si demni, ci
s-au asezat la rind ca fiecare om si au fost observati de organele de ordine.
La intoarcere nu au simtit intens oboseala drumului si nu au flaminzit, ca un popas facut la Trei Iazuri, a fost binefacator. Ma bucur, este pentrru prima oara, dupa zece ani, cind au fost bagati in seama de un ziar al Capitalei Moldovei.
Un subiect pentru aceste zile: se infiltreaza prin multime tot felul de sarlatani, smecheri si hoti, care invoca divinitatea pentru a induiosa pelerinii, si
intr-o clipa de neatentie pot ramine cu portofelul gol. Mai legitimati si unii musafiri dubiosi, imbracati in straie preotesti... Maria Stupcanu, colega de breasla din Piatra Neamt.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1418 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019456 (s)

loading...