News Flash:

O sarbatoare trista

2 Aprilie 2008
985 Vizualizari | 0 Comentarii
Emilian Marcu
Pare un mare paradox sa vorbesti despre o sarbatoare, despre o anumita aniversare, cu o tristete care aproape ca nu se poate exprima in cuvinte. Se stie ca marile dureri, cele asumate cu multa responsabilitate, sunt mute. Se petrec adica intr-o liniste de mormant. Recent, la 27 martie, s-au implinit 90 de ani de cand Basarabia, partea aceea de pamant romanesc sfant dintre Nistru si Prut, a fost recuperata. O suta sase ani (106 ani) s-a tot zbatut aceasta parte de Romanie sub papucul unui imperiu mereu agresiv si mereu in expansiune. O suta sase ani limba romana a fost nevoita sa-si duca existenta doar la leganutele pruncilor sau sa fie vorbita pe furis in diverse locuri tainuite.

Cei care erau surprinsi ca indraznesc sa vorbeasca in limba romana fie erau impuscati pe loc, fie trebuiau sa populeze pamanturile siberiene pe care mai apoi le ingrasau cu trupurile lor vlaguite. Cand mamele isi leganau pruncii cantandu-le in limba mosilor si stramosilor, o faceau numai sa le transmita, pentru urmasi, sufletul lor frant de dor si de asteptare. Si pruncii ascultau si memorau acele cantece si la randul lor le transmiteau pruncilor lor. Un sir lung de cantece, o punte in limba romana, framantata cu lacrimi, a facut posibila, dupa o suta sase ani, alipirea Basarabiei la patria mama. 1918 a fost anul cel mai fast din lunga si framantata istorie a neamului romanesc, a fost anul cand toate partile rapite din trupul sau au putut sa se intoarca acasa, sa respire, sa se bucure si chiar sa-si planga mortii in limba stramosilor, limba pe care nu au uitat-o niciodata cu toate stradaniile asupritorilor. A fost totusi aceasta sarbatoare una trista. A fost trista ca acum se canta si se plange in aceeasi limba in tari diferite. A fost trista si pentru ca in afara de cativa inimosi militanti pentru aceasta idee, nu s-a simtit o mare participare din partea populatiei. La Iasi, unde vietuiesc cateva mii daca nu chiar zeci de mii de basarabeni, aflati la studii sau chiar repatriati, la o manifestare dedicata acestei sarbatori cu greu s-au putut aduna mai putin de 50-60 de participanti. Era totul de un conventionalism revoltator. Semana mai mult a priveghi decat a sarbatoare. Era cu adevarat o sarbatoare trista. Am avut senzatia ca sarbatorim un mort care ar fi implinit in acele zile 90 de ani. Si cand te gandesti ca atunci cand ne cade bine facem atata caz de romanismul care ne framanta si care chiar ne tulbura somnul, nici nu stii ce sa mai spui. O lehamite generala se pare ca ne apasa, o lehamite pe care, din cand in cand, mai ales in campaniile electorale, o alungam si ne facem ca suntem patrioti. Se mimeaza aceasta stare cu o dibacie de fachir, mizandu-se pe starea emotionala din subconstientul poporului. Oare dupa atata amar de vreme de cand tot dorim sa se vorbeasca limba romana in acelasi perimetru, la ea acasa adica, nu am invatat chiar nimic? O sarbatoare trista e mai grea decat o moarte lenta.

basarabia pamant romanesc limba romana sarbatoare trista priveghi
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1598 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020203 (s)

loading...