News Flash:

O teapa de 15 milioane lei

31 Mai 2000
1044 Vizualizari | 0 Comentarii
Dupa ce a tras o teapa de 15 milioane de lei, lui Ilie Racu (34 de ani, din Andrieseni, judetul Iasi) i-a venit randul sa treaca prin furcile caudine ale justitiei romane. Racu, administrator al unei societati comerciale de pe raza comunei amintite (SC Agroind Fandola SRL), nu este cunoscut cu antecedente penale. Pentru ca ramasese fara bani, intr-o situatie financiara de-a dreptul dezastruoasa, i-a venit ideea sa iasa din criza prin mijloace necinstite. S-a dus, pentru inceput, in luna decembrie a anului trecut, la banca unde avea deschis contul pentru firma sa - Banca de Credit si Dezvoltare Romexterra SA Iasi - si a luat un carnet de file CEC. Apoi a contactat un reprezentant al societatii iesene Grand Works LTD, Constantin Paul, caruia i-a povestit ca ar avea la Andrieseni 10.000 kg de grau din productia pe anul in curs si ca vrea sa-l vanda la un pret de dumping: 1.500 lei/kg. Celuilalt i-au sticlit ochii la auzul sumei si, dupa cateva lamuriri preliminare, a fost de acord sa plateasca in avans. Pe 24 decembrie, cei doi au semnat un contract de vanzare-cumparare a cantitatii de grau mentionate, contra sumei totale de 15 milioane de lei. Conditia fusese aceea ca marfa sa fie livrata in primele zile ale lui ianuarie 2000. Pentru a face mai credibil "actul sau de caritate", Racu i-a dat lui Paul doua file CEC completate cu 15 milioane de lei drept asigurare pentru cazul in care beneficiarul nu-si primea marfa. Pentru ca timpul trecea si vanzatorul nu mai sosea cu marfa platita in avans, cei de la Grand Works au introdus respectivele file CEC in banca, sa-si scoata banii. Au avut o mare deceptie: Racu semnase cele doua bilete atipic si semnaturile nu se potriveau cu specimenul inregistrat in banca. In plus, societatea acestuia nu avea disponibil in cont nici un leu. Ilie Racu a fost "preluat" de Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi, care l-a gasit vinovat de inselaciune si l-a trimis in judecata.
Sorin CHIRIAC
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1624 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021168 (s)

loading...