News Flash:

Oameni care nu au voie sa manance paine

27 Octombrie 2005
636 Vizualizari | 0 Comentarii
•Celiachia este o boala digestiva care afecteaza intestinul subtire si care impiedica absorbtia de substante hranitoare din alimente •Organismul nu poate tolera glutenul care se gaseste in grau, secara, orz •Medicii specialisti sustin ca foarte putine persoane sunt diagnosticate corect, deoarece medicii de familie asociaza simptomele bolii cu alte boli •O persoana dintr-o suta sufera de celiachie

Desi o persoana din o suta ar putea fi diagnosticata cu celiachie, in fiecare luna, mai putin de zece persoane se prezinta la Institutul de Gastroenterologie din Iasi pentru a-si efectua analize medicale. Aceasta deoarece medicii din alte unitati sanitare, in special medicii de familie, nu au cunostinte despre ceea ce inseamna boala celiaca si mai ales despre simptomele acesteia. Potrivit medicilor de specialitate din cadrul Institutului de Gastroenterologie, studiile despre boala celiaca sunt foarte putine, iar medicii de familie nu sunt la curent cu noutatile in ceea ce priveste celiachia. "Personalul medical de o alta specializare nu este la curent cu ceea ce inseamna boala celiaca, frecventa si simptomatologia acesteia. Medicii de familie, care ar trebui sa fie informati cu privire la aceasta afectiune, asociaza de cele mai multe ori simptomele bolii celiace cu acelea a altei boli si de aceea rareori elibereaza trimiteri pentru Institutul de Gastroenterologie", a declarat dr. Alina Cantemir.

Ce este celiachia

Celiachia reprezinta o boala digestiva care afecteaza intestinul subtire si care impiedica absorbtia de substante hranitoare din alimente. Organismul oamenilor care sufera de aceasta boala nu poate tolera o proteina numita gluten, care poate fi gasita in grau, secara, orz si, posibil, in ovaz. Cand persoanele care sufera de celiachie consuma alimente care contin gluten, sistemul imunitar nu se apara, afectand intestinul subtire. Aceasta inseamna ca protuberantele mici, de forma unui deget, numite cili, de la suprafata intestinului subtire vor fi distruse. Substantele nutritive din alimente sunt absorbite in organism cu ajutorul acestor cili. Daca nu exista acestia, persoana va deveni subnutrita, indiferent de cat de mult va manca. Din cauza ca propriul sistem imunitar provoaca afectiunea, celiachia este considerata o dereglare a sistemului imunitar. Totusi, boala este incadrata si in grupa afectiunilor provocate de proasta incorporare de substante nutritive. Celiachia mai este cunoscuta si sub denumirea de "psihoza glutenului", "obsesia absentei caldurii" sau "boala intestinului sensibil la gluten". Celiachia este o afectiune genetica, adica se mosteneste. "Daca un copil are celiachie, atunci este posibil sa o aiba si fratii sai, deoarece celiachia este o boala genetica si poate fi intalnita in randul mai multor membri din familie", a mai precizat medicul Alina Cantemir. Celiachia nu afecteaza toti oamenii in acelasi mod. La unele persoane, simptomele apar inca din copilarie, iar la altele apar la maturitate. Cu cat cineva a fost alaptat mai mult timp, cu atat simptomele apar mai tarziu si sunt mai greu de recunoscut. Alti factori se refera la varsta la care o persoana a inceput sa consume gluten si la cantitatea de gluten consumata. Este posibil ca simptomele sa apara sau nu in sistemul digestiv. De exemplu, o persoana poate avea diaree sau dureri abdominale, in timp ce o alta este iritabila sau sufera depresii. De fapt, starea de iritabilitate este una din cele mai dese simptome intalnite la copii. Anemia, intarzierea de crestere si pierderea in greutate reprezinta semne clare ale malnutritiei, organismul neasimiland suficiente substante hranitoare. Un lucru important este acela ca persoanele care sufera de celiachie prezinta in sange un numar mai mare de anticorpi decat nivelul normal. "Anticorpii sunt produsul sistemului imunitar, ca raspuns la acele substante pe care organismul le percepe ca fiind nocive. Pentru a putea diagnostica celiachia, medicii fac testul sangelui pentru a observa variatia de anticorpi la gluten. Cu cat perioada in care o persoana nu este diagnosticata este mai mare si nu primeste tratament, cu atat creste si riscul subnutritiei", a declarat medicul Alina Cantemir.

Sprijin pentru iesenii bolnavi de celiachie

In sprijinul iesenilor diagnosticati cu celiachie, ce se ridica la cateva sute, in municipiul Iasi a fost infiintata, la inceputul lunii octombrie, Asociatia Sf. Teodor, situata pe strada Bucium nr. 17, care pune la dispozitia celor interesati informatii cu privire la aceasta boala, un scurt ghid legislativ cu privire la incadrarea copiilor cu deficiente in diverse grade de handicap, masuri de protectie sociala a copiilor suferinzi de celiachie si retete alimentare specifice pentru intoleranta la gluten. "Pentru cei care sufera de celiachie viata este dificila, deoarece cerealele au o larga utilizare in alimente si pot fi sau nu declarate pe ambalajele produselor. Oricum, sunt cateva cereale care pot fi tolerate, ca de exemplu orezul, hrisca (seminte) si in unele cazuri ovaz, care pot fi utilizate in industria alimentara pentru produsele din acest segment", a declarat medicul Alina Cantemir.
Diana LITе
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1884 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018626 (s)

loading...