News Flash:

Obiectivele turistice ale judetului nu au cautare

21 Mai 2006
1157 Vizualizari | 0 Comentarii
•Statiunile turistice si patrimoniul istoric si cultural ale judetului Iasi nu sunt deloc promovate •Agentiile de turism prezente ieri la prima editie a Salonului Regional de Turism au oferte doar pentru statiunile din alte judete

Iesenii prezenti ieri la deschiderea oficiala a primei editii a Salonului Regional de Turism de la Iasi au constat cu stupoare ca statiunile turistice sau patrimoniul istoric si cultural ale judetului din care provin nu sunt promovate. Chiar daca turismul iesean s-a dezvoltat foarte devreme, inca din 1870 cand a fost introdus tren pe ruta Bucuresti - Iasi - Viena, acum iesenii merg sa petreaca concediul in statiunile din judetele vecine. Asta deoarece obiectivele turistice ale judetului nu sunt bine promovate. Astfel, economia judetului are de pierdut in fata firmelor si autoritatilor din alte judete care stiu sa transforme minunatiile naturii in statiuni care sunt vizitate anual de mii de turisti. Majoritatea agentiilor de turism prezente ieri la manifestarea din fata Prefecturii au prezentat oferte de vacanta pentru fiecare buzunar, insa nici una dintre aceste oferte nu se refera la obiective din Iasi. Singurul stand care prezenta clientilor eferte de turism in judet este Centrul de pelerinaj Sf. Parascheva. Cele mai curtate oferte sunt in Bucovina, unde pe langa peisajul de munte turistii pot vizita Manastirile Voronet, Moldovita, Sucevita sau Putna. Alte statiuni care nu lipsesc din pliantele agentiilor sunt Cheile Bicazului, Slanic Moldova, Durau, Valea Oltului sau orase precum Brasov sau Sighisoara.

Turul orasului

Organizatorii evenimentului, Asociatia Patronala a Turismului Iesean (APTI) in colaborare cu oficialitatile locale organizeaza tururi ale orasului, cu autocarul pentru prezentarea monumentelor istorice si culturale. La aceste mini-excursii pot participa gratuit toti cei interesati. Cursele sunt din doua in doua ore, incepand cu ora 10.00, iar plecarea este din parcarea Prefecturii Iasi. Vizitatorii vor merge la Palatul Culturii, Biserica Sf. Nicolae Domnesc, Casa Dosoftei, Ruinele Centrului Administrativ apoi vizita va continua pe Bulevardul Stefan cel Mare si Sfant la Biserica Trei Ierarhi, Catedrala Catolica, Biserica Mitropolitana, Palatul Roznoveanu, Teatrul National si Filarmonica. De aici vizitatorii vor merge cu autocarul catre Bulevardul Copou la Universitatea Al. I. Cuza, Parcul Copou, Parcul Expozitiei, Universitatea Agronomica si Gradina Botanica. Ultimul punct de atractie din itinerariu va fi Manastirea Golia la care se va ajunge dupa trecerea pe la Universitatea de Medicina si Farmacie.
Cerasela APOSTU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1920 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018847 (s)

loading...