News Flash:

Off-side in dosarul Pancu

29 Ianuarie 2002
1009 Vizualizari | 0 Comentarii
•Achitandu-l pe Vasile Drutca, judecatorii i-au lasat in off-side pe politistii si procurorii care au considerat ca fostul presedinte de la Poli este vinovat •Acesta a fost arestat preventiv si ulterior judecat pentru abuz in serviciu si fals material in inscrisuri oficiale •Scandalul a pornit de la transferul fotbalistului iesean Daniel Pancu de la Rapid la Cesena •Clubul bucurestean a virat catre vistieria de la Poli cu 189.000 de dolari mai putin decat era stipulat in contract •Odata cu achitarea lui Drutca, Judecatoria a dispus si respingerea cererii clubului din Dealul Copoului, de a fi despagubit cu suma de 220.000 de dolari

Vasile Drutca, fost presedinte al Clubului de Fotbal Politehnica Iasi, a fost trimis in judecata de catre procurori, care au retinut in sarcina acestuia savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu si fals. Procesul a durat aproape doi ani, timp in care au fost audiati o serie de martori, singurul care nu s-a obosit sa dea marturie la bara fiind Dinu Gheorghe (poreclit Dinu Vama), actualul sef al vamilor si la vremea aceea presedinte la Rapid Bucuresti. Vasile Drutca si-a sustinut nevinovatia pe tot parcursul cercetarilor, declarand ca altii ar trebui judecati pentru teapa luata de Poli Iasi, echipa care a regresat substantial dupa plecarea sa de la conducere. Prin avocatul ales, clubul de fotbal iesean s-a constituit in proces ca parte civila, solicitand ca Drutca sa fie obligat la plata a 220.000 de dolari, suma ce reprezinta pierderile inregistrate de Poli Iasi, plus penalitati. Dupa deliberare, Judecatoria Iasi a constatat ca Vasile Drutca nu se face vinovat de savarsirea infractiunilor de care a fost acuzat si a dispus achitarea acestuia. Totodata, s-a respins cererea partii civile, astfel incat Drutca nu va fi obligat sa plateasca daunele enorme cerute de catre clubul iesean de fotbal.

"Nu eu trebuia sa ajung la puscarie, ci Romeo Olteanu"

Pe 8 ianuarie 2001, procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi au emis un mandat de arestare preventiva pe numele lui Vasile Drutca, fost presedinte al Clubului de fotbal Politehnica din Iasi. Scandalul in urma caruia a fost arestat Vasile Drutca a izbucnit in luna iulie 1999. Dupa transferul fotbalistului Daniel Pancu de la Rapid la Cesena, in Italia, Politehnica Iasi ar fi trebuit sa primeasca 270.000 de dolari. "Aceasta arestare a survenit in urma scandalului iscat in jurul transferarii lui Daniel Pancu in Italia. Existau, in contractul de baza dintre Rapid si Poli Iasi, prevederi legate de banii ce urmau sa revina clubului iesean daca jucatorul era vandut in afara tarii. Suma initiala ce urma sa o primeasca Poli era de 270.000 de dolari, dar a primit cu 189.000 de dolari mai putin", a declarat procurorul Mihai Covalciuc, cel care in ianuarie 2001 a semnat mandatul de arestare. Fostul presedinte al Politehnicii s-a considerat, pana in ultima clipa, nevinovat. "Nu eu trebuia sa ajung la puscarie, ci Romeo Olteanu", a afirmat Drutca, cu cateva minute inainte de a fi arestat.

Cum s-a ajuns la arestare

Pe data de 19 iulie 1999, presedintele clubului iesean, Vasile Drutca, precum si directorul tehnic al FCM Poli, profesorul Leonida Antohi, au semnat o adresa catre UFC Rapid prin care au prelungit termenul de plata stabilit la 1 august 1999, pana la 7 august 1999, in urma acceptului din 16 iulie 1999. Acelasi Vasile Drutca a trimis o hartie la FRF prin care a cerut ca, incepand cu data de 6 august, sa se considere nula declaratia de accept din 16 iulie, intrucat neplata la termenul stabilit atrage de la sine anularea declaratiei de accept. Aceasta adresa a fost inaintata FRF pe 6 august dupa ce, in prealabil, tot Drutca a prelungit termenul de plata. Pus in situatia de a-si recunoaste semnatura, Drutca a declarat pe 15 septembrie '99 ca nu cunoaste nici o adresa cu numarul 212, inregistrata la UFC Rapid: "Nu am semnat un asemenea document, neavand cunostinta de el". In fine, dupa ce CSJ da un verdict favorabil iesenilor, la Comisia de Apel apare "asul" din maneca Rapidului, un document cu antet color si fara numar de inregistrare. Adresa semnata de Vasile Drutca dupa numai o zi de la emiterea acceptului de prelungire a termenului de plata (semnat pe 19 iulie) este inregistrata la FRF pe data de 8 noiembrie si prevede prelungirea termenului pana la 07 august 1999. Vasile Drutca a fost arestat sub invinuirile sus mentionate, ulterior fiind pus in libertate. Sentinta pronuntata ieri nu este definitiva si mai mult ca sigur va fi atacata prin apel, atat de catre acuzare, cat si de partea civila.
Dan ISTRATE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4518 (s) | 24 queries | Mysql time :0.261480 (s)

loading...