News Flash:

Oltchimul sperie Rusia

14 Noiembrie 2009
770 Vizualizari | 0 Comentarii
Oltchimul sperie Rusia
Handbalistele de la Oltchim sunt in fata celui mai important meci din prima faza a Ligii Campionilor. In Rusia, valcencele lui Radu Voina vor incerca sa invinga pe terenul echipei Zvezda Zvenigorod calificarea in grupele principale din Champions League. Cu trei succese din tot atatea meciuri disputate, handbalistele de la Oltchim au nevoie de un succes astazi, care coroborat cu o foarte probabila victorie la Valcea cu Itxako, le-ar asigura calificarea de pe primul loc din grupa. Vicepresedintele CS Oltchim Ramnicu Valcea, Petre Berbecaru, a declarat ca echipa sa va merge la Zvenigorod sa castige si sa obtina calificarea in faza grupelor principale. "Eu sunt convins ca nu vom pierde in Rusia. Fetele s-au antrenat foarte bine, sunt in forma excelenta. Mergem la Zvenigorod sa castigam si sa rezolvam problema calificarii in faza grupelor principale", a spus Berbecaru. Oficialul clubului Oltchim a afirmat ca jucatoarea Narcisa Lecusanu a suferit o accidentare usoara in timpul antrenamentelor, insa va face deplasarea in Rusia. "Narcisa a suferit o entorsa usoara in timpul antrenamentului de marti, ieri nu s-a pregatit alaturi de celelalte fete, dar azi s-a antrenat normal si este refacuta in totalitate. Va face deplasarea in Rusia", a adaugat Petre Berbecaru. Vicepresedintele CS Oltchim a precizat ca echipa sa nu va face nici un transfer pentru a o inlocui pe Valentina Elisei, care s-a accidentat grav in partida tur cu formatia din Rusia: "Nu vom transfera pe nimeni pentru a o inlocui pe Elisei. Adevarul este ca nu avem pe cine sa aducem din Liga Nationala. Nu sunt jucatoare cu o valoare mai mare sau cel putin egala cu cele care sunt in acest moment la Valcea. Avem solutii, Ramona Maier joaca si pe stanga si pe dreapta. In plus, Vasciuk sau Gatzel pot juca si ele extreme. Ne rugam ca la Campionatul Mondial din China sa nu mai apara accidentari, pentru ca in acest caz situatia ar deveni una neplacuta pentru Oltchim". Oltchim Ramnicu Valcea va juca, astazi, de la ora 17.00, impotriva formatiei Zvezda Zvenigorod, in etapa a IV-a a grupei C din Liga Campionilor. Pentru partida din Rusia, antrenorul Radu Voina a facut patru modificari fata de partida tur, disputata la Ramnicu Valcea si castigata de romance cu scorul de 31-27. Tehnicianul a decis sa le includa in lot pe Adriana Nechita, Roxana Gatzel, Adina Meirosu si Patricia Vizitiu, in locul jucatoarelor Valentina Elisei, Regina Simkute, Clara Vadineanu si Olena Vasciuck.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1337 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022905 (s)

loading...