News Flash:

ONG-urile vor pierde spatiile excedentare

26 Martie 2001
792 Vizualizari | 0 Comentarii
•Iasul are cei mai multi cersetori si copii ai strazii

In Iasi exista peste 100 de organizatii nonguvernamentale. Obiectul lor de activitate este divers; de la ajutorul dat copiilor strazi si celor institutionalizati, pana la monitorizarea vietii politice si societatii civile. In pofida surplusului de ONG-uri, Iasul continua sa aiba cei mai multi orfani, cersetori si copii ai strazii. Bineinteles, nici societatea civila nu este cine stie ce dezvoltata, dimpotriva, iesenilor le mai trebuie inca multi ani de-acum incolo pentru a intelege cu ce se mananca chestia asta ce se numeste democratie. Rezulta de aici ca majoritatea ONG-urilor au foarte putin succes in activitatea pe care o presteaza. Asta daca, intr-adevar, se ocupa de ceea ce zic ca se ocupa.
Lucrurile par cu atat mai bizare, cu cat multe organizatii nonprofit (de regula tocmai cele mai "lenese" dintre ele) se lafaie in niste sedii uriase, in timp ce altele nu au la dispozitie decat o simpla camera dintr-un apartament de bloc. Toate acestea au condus la ideea ca este nevoie de oarece curatenie in respectivul domeniu, si el, ca multe altele, invadat de oportunisti, fripturisti si neaveniti.

O propunere liberala

Primii care s-au gandit sa schimbe ceva in sfera organizatiilor neguvernamentale au fost tinerii consilieri municipali apartinand Partidului National Liberal. Lor (adica lui Radu Prisecaru, Florin Hozoc si Carmen Gradeanu) li s-a adaugat si consilierul taranist Dragos Rotaru.
"Intrucat, in prezent, se inregistreaza o finantare a ONG-urilor prin procedeul subinchirierii, Consiliul Local neputand sa controleze modul de cheltuire a banilor, propunem un nou sistem de finantare, pe programe si proiecte. Prin acest proiect de hotarare propunem infiintarea unui Serviciu de realizare a parteneriatului cu sectorul neguvernamental, format din doi inspectori de specialitate. Misiunea acestui nou serviciu va fi aceea de a initia si consolida relatii de parteneriat viabile cu organizatiile nonprofit care desfasoara activitati specifice in municipiul Iasi", se spune in expunerea de motive a celor patru consilieri.
Respectivul serviciu trebuia, printre altele, sa inregistreze si sa actualizeze, intr-o baza de date speciala, informatii despre organizatiile nonguvernamentale active in muncipiu; sa evalueze, pentru uzul intern al municipalitatii, activitatea curenta a acestora; sa constate oportunitatea acordarii de facilitati unor ONG-uri; sa propuna persoanelor indreptatite programele pentru care se acorda finantare de la bugetul local; sa organizeze concursuri de proiecte pentru acordarea finantarii etc.
De asemenea, Serviciul ONG era mandatat sa propuna un Regulament de organizare a concursurilor de proiecte, avand in atentie urmatoarele proiecte principale: aplicarea principiilor cogestiunii si comanagementului in relatia cu sectorul nonprofit; delimitarea precisa a domeniilor prioritare; conditiile de indeplinit de solicitantii de finantare; reglementarea inscrierii si a evaluarii proiectelor participante la concurs; categoriile de cheltuieli admise la finantare si ponderea acestora in bugetul proiectului; modul de prezentare a proiectelor si de decontare a sumelor alocate.
In opinia consilierului Florin Hozoc, noile reglementari dau o sansa in plus organizatiilor nonguvernamentale care se tin de treaba. "E timpul sa promovam performanta in acest domeniu. Exista ONG-uri ce pot aduce bani si acestea trebuie sa beneficieze si de asistenta noastra", a spus liberalul.
La randul sau, Dragos Rotaru a subliniat necesitatea sprijinirii acelor ONG-uri care se implica in viata comunitatii, si nu acelora care sunt prezidate de nume sonore, dar nu fac absolut nimic pentru Iasi.

Reactie negativa din partea Primariei

Propunerea consilierilor liberali nu a avut succesul scontat. Desi, intr-o prima faza, primarul Constantin Simirad a fost de acord cu initiativa, ulterior, a trecut in tabara adversa, fara a-si explica inconsecventa.
In schimb, primarul a recunoscut ca unele ONG-uri au o activitate "insesizabila" la nivelul urbei, ca, de multe ori, se cheltuie mai multi bani daca se apeleaza la serviciile acestora decat daca s-ar ocupa Primaria de activitatea respectiva etc. Mai mult, Simirad a aratat ca stie si aspectul referitor la existenta de organizatii nonprofit care subinchiriaza spatiile puse la dispozitie de Primarie, obtinand astfel sume dintre cele mai frumusele.
Cu toate acestea, primarul Iasului nu a parut deloc preocupat de soarta ONG-urilor din Iasi. Desi s-a dat ca sigura confiscarea spatiilor excedentare de care beneficiaza unele organizatii, banii care vor rezulta din reinchirierea acestora vor intra in bugetul municipiului si nu vor merge spre (co)finantarea unor activitati prestate de ONG-uri (asa cum doreau liberalii).
Dar, pentru ca Simirad a acceptat ca exista, totusi, organizatii care se implica in viata comunitatii, in cele din urma, primarul a afirmat ca va pune la dispozitia acestora suma de jumatate de miliard, care va fi folosita in actiuni ce tin de invatamant, sanatate, cultura, protectia copilului etc.
Schimbarea de macaz a primarului a fost considerata de catre liberali un gest gresit din partea administratiei locale. Radu Prisecaru si-a exprimat speranta ca, in cele din urma, Simirad va reveni la pozitia initiala si se va ocupa de sprijinirea acelor organizatii nonguvernamentale care se implica activ in viata sociala a Iasului.
Pana una-alta, Consiliul Local - la initiativa aceluiasi Prisecaru - a decis constituirea unei comisii care sa verifice activitatea organizatiilor nonguvernamentale care detin spatii acordate de Directia de Administrare a Fondului Imobiliar de Stat (DAFIS). Din comisie vor face parte sase consilieri locali si un angajat al Primariei. Comisia va fi condusa de viceprimarul Vasile Munteanu.
Catalin ONOFREI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1821 (s) | 22 queries | Mysql time :0.029005 (s)

loading...