News Flash:

Opinia specialistului: Auditul financiar comunitar

6 Mai 2003
1003 Vizualizari | 0 Comentarii
Sistemul institutional al Uniunii Europene nu ar fi complet fara o Curte de Conturi corespunzatoare. In perspectiva evolutiei continue a constructiei europene, in conditiile dezbaterilor care au loc in sensul adoptarii unei Constitutii Europene, este imperativa reglementarea constitutionala a acestei institutii. Asigurand auditul finantelor Uniunii Europene, Curtea Europeana de Conturi apare ca institutie inerenta oricarei structuri democratice. De altfel, dezvoltarea graduala a Curtii Europene de Conturi, sporirea si consolidarea atributiilor care ii revin demonstreaza rolul important al acestei institutii la nivelul structurii Uniunii Europene. Garantand buna desfasurare a controlului conturilor Uniunii Europene, implementarea bugetului european, ameliorarea managementului financiar si realizarea de rapoarte privind folosirea fondurilor publice europene, Curtea Europeana de Conturi probeaza o data in plus caracterul sau indispensabil. Independenta pe care o manifesta Curtea in raport cu celelalte institutii ale Comunitatii si ale statelor membre garanteaza obiectivitatea activitatii desfasurate de aceasta. Caracterul independent al institutiei se concretizeaza si in libertatea deplina a Curtii in organizarea si desfasurarea programului sau de lucru. Curtea Europeana de Conturi are rolul de a-i asigura pe cetatenii europeni ca bugetul Uniunii Europene a fost administrat si implementat efectiv. in acest sens, Curtea examineaza daca veniturile si cheltuielile bugetare europene au fost facute in mod legal si regulat, daca managementul financiar prezinta un caracter credibil. Avand prerogative de control cu privire la orice organism sau persoana care administreaza ori este beneficiara unor fonduri comunitare, Curtea de Conturi a Uniunii Europene realizeaza activitatea de audit a institutiilor si organelor comunitare, a autoritatilor nationale, regionale si locale care se bucura de ajutor financiar din partea Comunitatii. Cu toate acestea, marimea bugetului comunitar face imposibila verificarea fiecarei tranzactii financiare comunitare in parte; de aceea, verificarea prin sondaj apare ca modalitate de lucru aflata la indemana Curtii. Buna colaborare a institutiei europene cu Institutiile Nationale de Audit face posibila activitatea Curtii Europene de Conturi in interiorul statelor membre. Rezultatele la care ajunge Curtea in urma activitatii desfasurate fac obiectul unor rapoarte publicate in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene. Modalitatea obiectiva si deschisa pe care o abordeaza Curtea Europeana de Conturi asigura transparenta activitatii desfasurate de aceasta. Rolul deosebit care revine Curtii in sistemul institutional european este potentat de obligativitatea celorlalte institutii comunitare (Parlament, Comisie si Consiliu) de a consulta Curtea de Conturi a Uniunii Europene anterior adoptarii unor regulamente comunitare de natura financiara. Mai mult chiar, rapoartele de audit pe care le elaboreaza Curtea formeaza o parte constitutiva a procedurii de descarcare de gestiune acordate Comisiei Europene. Asadar, in materie financiara este, la nivelul Uniunii Europene, Curtea Europeana de Conturi. Relevam, in final, ca, spre deosebire de Curtile de Conturi care functioneaza la nivelul statelor membre si care, de cele mai multe ori, sunt organe cu atributii jurisdictionale, care vin sa completeze, intr-o anumita masura, sistemul instantelor judecatoresti in cazul unor litigii cu puternic caracter specializat, in interiorul Uniunii Europene, Curtea de Conturi nu are puteri judiciare. Astfel, in conditiile in care auditorii constata cazuri de ilegalitati, informatiile obtinute sunt comunicate operativ organelor comunitare abilitate, pentru ca acestea sa ia masurile care se impun.
Drd. ec. Mihai-Petre ANGHEL
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

895 viz    0 com
1231 viz    0 com
985 viz    0 com
1053 viz    0 com
1287 viz    0 com
1002 viz    0 com
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2303 (s) | 24 queries | Mysql time :0.068797 (s)

loading...