News Flash:

Opt comune iesene se afla sub limita sararciei

7 Decembrie 2004
1060 Vizualizari | 0 Comentarii
•Cea mai saraca comuna din judetul Iasi este Sipote, urmata de Lungani, Sinesti, Madarjac, Golaesti, Dolhesti, Tibana si Dagata •Comisia Economica din cadrul Consiliului Judetean va trebui sa propuna solutii pentru remedierea situatiei

Opt comune din judetul Iasi se afla sub limita saraciei. Aceasta situatie este aratata intr-un raport al Comsiei Judetene Antisaracie, a carei activitate este coordonata de Consiliul Judetean (CJ). Tinand cont de mai multe criterii, care se refera la conditiile de trai din localitati, cele mai sarace comune au fost clasificate conform unor indicatori economici. Astfel, cea mai saraca comuna din judetul Iasi este Sipote, urmata de Lungani, Sinesti, Madarjac, Golaesti, Dolhesti, Tibana si Dagata. Astfel, in cazul comunei Sipote gradul de saracie a fost calculat la 70 la suta. "Calcularea nivelului de saracie se face tinandu-se cont de mai multi indici, precum suprafata de teren arabil, numarul de locuitori apti de munca sau de investitiile realizate in localitati", a declarat ieri Ioan Serbina, secretarul general al CJ Iasi. Pentru a salva situatia existenta, printr-o dispozitie a presedintelui CJ, Lucian Flaiser, s-a hotarat ca raportul Comisiei Judetene Antisaracie sa fie comunicat Comisiei Economice ce functioneaza in cadrul administratiei locale, pentru a fi luate masuri imediate. Situatia din mediul rural este delicata, primarii comunelor recunoscandu-se neputinciosi in fata acestor realitati. Spre exemplu, in comuna Dolhesti, mai mult de o treime dintre locuitori nu au locuri de munca pe intreaga durata a anului. In consecinta, sumele alocate pentru plata venitului minim garantat sunt considerabile, raportate la veniturile primariei. "Peste 800 de locuitori ai comunei nu au unde munci. Cea mai mare parte a populatiei fara ocupatie se afla in satul Pietris, una dintre localitatile comunei. Pe perioada verii, cei mai multi dintre acestia au lucrat ca zilieri la fermele din comuna. Valoarea totala a sumelor destinate platii venitului minim garantat se ridica la aproximativ 450 milioane lei, in vreme ce veniturile proprii ale primariei nu depasesc 800 milioane lei", a declarat ieri Gelu Iacob, primarul comunei Dolhesti, a carei nivel de saracie a fost calculat la 62 la suta. De asemenea, la estimarea nivelului de saracie se tine cont si de alte criterii, independente de resursele proprii ale localitatilor. "Se tine cont si de serviciile medicale care pot fi acordate in fiecare localitate, de nivelul de educatie, de serviciile de asistenta sociala, de infrastructura de drumuri si utilitati si, nu in ultimul rand de mijloacele de informare", a precizat ieri Sebastian Tataru, purtatorul de cuvant al CJ Iasi.
(T.L.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1875 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019151 (s)

loading...