News Flash:

Orasul ca o prada

27 Iulie 1999
1096 Vizualizari | 0 Comentarii
•Primaria percepe o taxa de 65.000 de lei pentru datul din cap

Ca si cum nu s-ar incalca suficient de multe prevederi legale, viceprimarul Stefan Ungureanu si aghiotantul sau pe fondul nervos si imobiliar de stat, adicatelea Mihai Giubernea, continua sa semneze senini nevoie mare un soi de autorizatii de constructii chiriasilor care jinduiesc si ei sa mestereasca oarece imbunatatiri la darapanatele birloguri primite ca locuinte de la Primarie. Contrar legilor in vigoare, insa, cei doi au convenit ca in aceste patalamale sa fie mentionata o pisicherie care suna cam asa: "Mai, baiete, de la noi, voie ca de la bunul Ghica! Poti sa-ti faci mata orice modernizare poftesti, numai ca baga de sama ca pentru lucrarile in cauza nu vei primi de la Primarie nici o despagubire..."
Cu alte cuvinte, bietul om tre' sa priceapa ca, dupa ce va trudi pentru a polei cu putin confort cuibarul primit cu chirie, s-ar putea trezi lesne jecmanit, din moment ce s-ar putea autosesiza de ispravile sale cei de la Primarie, carele iute se vor chiti ca li s-a ivitara o pleasca la indemina:
- Tiii, ca buna treaba a mai facut si cresinul asta in cascarabeta pe care i-am repartizat-o. Poftim, colea un parchet, colea o gresie zglobie. Ce mai, nostima asezare omeneasca, n-avem ce zice. Ia sa-i reziliem baietului contractul de inchiriere. Ei, ca sa nu loveasca la ochi, il mai lasam sa se lafaie vreo doua luni in roadele muncii lui, dupa care gata! Ceea ce ramine in urma transforma, ori in birouri pentru Primarie, ori in casa de oaspeti. Despagubiri, ioc, ca doar stie tot mapamondul ca bugetul nostru local e tras ca prin inel...
Na, ne alegem, fara nici o investitie, cu taman doua case de oaspeti pentru Primarie. Ce, nu-i bun? Precizam ca pentru aceasta pehlivaneasca ingaduinta pentru constructii si modernizari, mai precis pentru ticluirea unei incalcari rautacioase a legii, care spune ca despagubirile trebuie musai sa fie platite, scribaretii oplositi la Primarie au faurit si o taxa ciudata. Omul primeste acest aviz machiavelnic daca plateste, pentru o hirtie cuprinzind citeva cuvinte, doua semnaturi oachese si o stampila, nu mai putin de 65.000 de lei. Nici nu a apucat amaritul de chirias sa terciuiasca ceva si, hopa, se si trezeste ca pentru asa-zisa marinimie a autoritatilor, tre' sa extraga de la tescherea contravaloarea a citeva kile de var...
Vlad GEORGESCU
Distribuie:  
Incarc...

Libertatea.ro

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2168 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019637 (s)