News Flash:

Organizatia ieseana a IMM este flexibila

3 August 2004
630 Vizualizari | 0 Comentarii
•Interviu in exclusivitate cu Nicolae Vitelaru, vicepresedinte al Consiliului National al IMM

Membrii din conducerea PIMM Iasi s-au intrunit ieri la sediul organizatiei, pentru a prezenta bilantul de activitate al fiecarui departament in parte. Intalnirea a fost totodata o informare privind activitatea exercitata de patronat in luna iulie. Un alt punct al discutiilor va fi prezentarea numarului din august al revistei IMM. Totodata, in cadrul sedintei de ieri, presedintele Patronatului Judetean al Intreprinderilor Mici si Mijlocii, Nicolae Vitelaru, a prezentat evenimentele care au avut loc la a 15-a editie a Conferintei Mondiale a IMM, unde acesta a fost prezent in calitate de vicepresedinte al Consiliului National al IMM. Cu aceasta ocazie, Nicolae Vitalaru a acordat un interviu in exclusivitate reporterului cotidianului ZIUA de Iasi.

Reporter: Care au fost principale teme de discutie abordate la Conferinta Mondiala a IMM?
N. Vitelaru: A 15 - a Conferinta a reunit IMM din toata lumea, cu un impact puternic asupra viitorului acestor intreprinderi. Au avut loc inclusiv alegeri pentru Conducerea Organizatiei Internationale a IMM. Faptul ca delegatia noastra a fost formata din Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania, si eu, in calitate de vicepresedinte, a constituit o mare experienta. Presedintele Nicolescu a fost ales in functia de vicepresedinte al Asociatiei Mondiale a IMM. Totodata, a fost un bun prilej, deoarece anul viitor in luna mai va avea loc la Bucuresti a 16 - a Conferinta Mondiala a IMM. Simultan va fi organizat pentru toate IMM-urile interesate un forum al investitiilor. Avem posibilitatea, in acest mod, sa luam legatura cu potentiali parteneri de afaceri din toata lumea.
Reporter: Care a fost nivelul de participare la aceasta a 15-a Conferinta Mondiala si care sunt noutatile pentru Romania?
N. Vitelaru: Ca un castig substantial, din participarea la conferinta mondiala din Nigeria, este faptul ca s-a stabilit ca portalul pentru IMM sa fie realizat de Romania. Este un lucru important, o mare realizare a aceste deplasari, deoarece, in acest moment, cine are informatia este puternic. Nivelul de participare a fost foarte ridicat. Au participat presedintele tarii, ministrii IMM din tarile participante, presedintii patronatelor IMM din acele tari, care sunt personalitati recunoscute pe plan international. Ca exemple, presedintele Patronatului IMM din Israel este fostul ministru de externe, iar presedintele Patronatului IMM din Turcia este fostul ministru al industriei. Sunt oameni de mare experienta, oameni de afaceri, cu o viziune ampla asupra mediului de afaceri in general. A fost un succes.
Reporter: - De ce a fost aleasa Nigeria si care sunt proiectele in viitorul apropiat?
N. Vitelaru: - Toata lumea intreba de ce Nigeria. Asta este regula, ca in fiecare an sa fie schimbata locatia, pentru a nu se face discriminari. La nivel de IMM exista o traditie in organizarea de conferinte. Ca exemplu, in luna septembrie, intre 26-29, este Congresul International al IMM de la Varsovia. Vor participa 100 de invitati din 60 de tari. Exista in lume o ampla miscare a IMM, oameni care nu stau cu mana intinsa la ajutoare sociale, ci au castiguri cu forte proprii.
Reporter: Care este stadiul de dezvoltare a organizatiei judetene si a Regiunii de Nord-Est?
N. Vitelaru: Am pornit de la o logistica, care este o interfata pentru momentul in care vom adera la Uniunea Europeana (UE). Patronatele UE sunt organizate dupa principiul umbrelei. Sub aceeasi umbrela stau mai multe organizatii patronale mai mici. Se porneste de la cele locale, la cele regionale si se ajunge la cele nationale. La fel am facut si noi la Iasi. Am creat patronatul municipal, dupa care am creat structura judeteana si apoi cea a Regiunii de Nord - Est. Am reusit sa stabilim sediul la Iasi, in pofida unora care nu au dorit acest lucru. Suntem pregatiti pentru programele transfrontaliere. Premiza a fost sa facem ceva pentru mediul de afaceri din Iasi. Nu ne-am propus sa cerem de la oameni. Noi intai dam, dupa care, daca sunt multumiti de noi, atunci poate vom cere. Cotizatia este simbolica, de 50.000 lei pe luna. Cine vrea sa adere, devine membru simpatizant si nu plateste nimic. In schimb, ii procesam dosarele pentru obtinerea de finantari nerambursabile gratuit, il punem in legatura cu potentiali parteneri si impreuna sa formam un mediu de afaceri din Iasi. Organizatia este flexibila. Cine nu poate sa participe la viata de conducere, poate renunta, ramane membru, colegul nostru, fara a fi neaparat in conducere.
Gelu JIREGHIE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1709 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019560 (s)

loading...