News Flash:

Parlamentarii risipitori ai Iasului

10 Noiembrie 2010
1494 Vizualizari | 1 Comentarii
• Alesii iesenilor n-au tinut cont de vacanta parlamentara din vara si nici de criza economica, acestia numarandu-se din nou printre cei mai risipitori demnitari din Parlament • Fie ca a fost vorba de transport, cazare sau intretinerea cabinetelor parlamentare, nici un demnitar nu s-a uitat la bani

Vacanta parlamentara din vara se pare ca le-a priit de minune alesilor iesenilor in Parlamentul Romaniei. Dupa cateva saptamani de vacanta, parlamentarii de Iasi s-au intors plini de forte proaspete in fotoliile din Casa Poporului, dar si dornici sa cheltuiasca banii statului. In prima luna de dupa vacanta, cei 12 deputati de Iasi au cheltuit sume uriase de bani pe deplasari, cazari, transport sau telefon. Fiecare deputat a cheltuit aproximativ 1.300 lei pe luna trecuta doar pentru a se deplasa la lucrarile Camerei Deputatilor. Alesii au mai cheltuit fiecare cate 700 lei pentru deplasarea in colegiul electoral unde au fost alesi. Aceasta suma este decontata lunar, fiecare demnitar beneficiind de benzina pentru autoturismul cu care se deplaseaza in teritoriu, dar nu mai mult de 700 lei fiecare. La capitolul cheltuieli legate de cazarea deputatilor, cei 12 deputati de Iasi au cheltuit fiecare cate 4.500 lei. Astfel, pentru cateva nopti de cazare, demnitarii au preferata sa arunce cu banii in stanga si-n dreapta, totul fiind suportat de Camera Deputatilor. Alesii iesenilor nu stau rau nici la capitolul transport. Fie ca s-au plimbat in tara sau in strainatate, demnitarii au beneficiat, in medie, de 1.600 lei pentru aceste servicii. Si la capitolul telefonie mobila, alesii iesenilor s-au detasat. Firesc, campionul a fost, din nou, liberalul Relu Fenechiu, cel care luna de luna se numara printre cei mai vorbareti demnitari. In medie, fiecare ales a vorbit la telefon de o suta lei. Pana acum, mai toti deputatii de Iasi se incadrau in suma de 66 lei ca decont pentru telefonul mobil, exceptie facand Fenechiu, cel care a vorbit chiar si de 1.500 lei sau chiar de 2.300 lei lunar la telefon.

Ei sunt nesatui

La capitolul cheltuieli pentru birouri parlamentare, de departe se detaseaza cei mai exotici demnitari ai iesenilor. Doctorul deputat Tudor Ciuhodaru, ales in colegiul opt din municipiul Iasi, este din nou primul atunci cand vine vorba sa plateasca salariile celor angajati la cabinetul sau parlamentar. Se pare ca a fost o activitate plina dupa vacanta de vara, pentru ca angajatii lui Ciuhodaru au fost recompensati cu 6.121 lei. La celalalt capitol, cel al cheltuielilor legate de intretinerea birourilor parlamentare, se remarca deputatul liberal Relu Fenechiu. Liderul PNL Iasi a cheltuit pentru biroul sau din comuna Miroslava suma de 5.678 lei. Pe ce s-a dus aceasta suma, numai Relu Fenechiu stie. In conditiile in care la cabinetul sau bate vantul mai tot timpul, iar oamenii care vin in audienta la el nu prea vad pe nimeni, suma respectiva nu-si are rostul.

vacanta parlamentara iesenilor parlamentul romaniei casa poporului
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Axwell  | #130614
Bai baieti, daca nu aveti nici o treaba cu politica, nu va mai bagati ma. Mai lasati zvonurile la o parte si intrebati oamenii pe care i-ati ales daca se folosesc de toti banii respectivi. Eu cred ca nu!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1820 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018879 (s)

loading...