News Flash:

Partidele politice din Romania

23 Februarie 2001
1395 Vizualizari | 0 Comentarii
PNTCD - In cautarea onoarei pierdute

A fost partid mare; acum este unul mic. Taranistii au, in schimb, ambitii uriase. Alegerea lui Andrei Marga in fruntea PNTCD, l-a facut pe fostul deputat de Iasi, Vasile Lupu, sa afirme ca, peste patru ani, formatiunea din care face parte va avea cele mai mari sanse sa castige alegerile generale.
Insa, in 1996, imediat dupa victoria CDR, acelasi Lupu se arata sigur ca urmatoarea confruntare electorala (cea din 2000, adica) ii va avea ca protagonisti doar pe taranisti si liberali (pedeseristii vor fi murit de mult), iar aceasta confruntare istorica se va perpetua peste veacuri.
Din pacate, liderul filialei iesene a Partidului National Taranesc Crestin Democrat s-a inselat amarnic; PNTCD a fost expulzat de-a dreptul rusinos din forul legislativ al Romaniei, iar acelasi lucru li s-ar fi intamplat si liberalilor, daca acestia n-ar fi avut inspiratia (parsiva, de altfel) de a se rupe de Conventie, aruncand, in acelasi timp, intreaga responsabilitate a gravelor greseli de la guvernare pe umerii penetistilor. Asa ca marea rivalitate interbelica dintre PNTCD si PNL nu mai apartine decat istoriei, iar formatiunea lui Andrei Marga a ramas undeva foarte departe de locul in care se discuta viitorul Romaniei.
Dar taranistii nu si-au pierdut speranta. Tocmai de aceea, conducerea partidului a inceput sa-si caute aripile pierdute de-a lungul vremii, adica factiunile Victor Ciorbea si Radu Vasile. Dar, daca primul premier taranist s-ar putea declara de acord cu intoarcerea la matca (desi asta chiar ca n-ar folosi nimanui), este greu de crezul ca actualul parlamentar democrat Radu Vasile ar avea aceleasi intentii. La urma urmei, o refacere a PNTCD pe vechile tipare n-ar insemna decat o noua infrangere electorala, de vreme ce fosta echipa taranista a dovedit ca nu se pricepe la nimic.
Mai curand, penetistii ar trebui sa-si reformeze din temelii partidul. Unele semnale exista: apelul actualului staff catre o serie de oameni de valoare, spre a li se alatura in efortul de relansare a PNTCD, sau chiar cea mai recenta declaratie a lui Vasile Lupu, conform careia noile conduceri ale filialelor din teritoriu (conduceri ce vor fi alese in viitorul apropiat) vor incheia un soi de contract politic in care se va stipula ca, in cazul unor rezultate slabe la alegerile din 2004, isi vor prezenta demisia.
Cum - din nefericire - politicienii din Romania au dat dovada ca nu prea au coloana vertebrala, iar taranistii n-au facut rabat de la acest adevar ancestral, ar fi de mirare ca, in numai patru ani, caracterul sa li se schimbe atat de radical.
Mai degraba, taranistii sunt obligati sa se gandeasca la ceva mult mai eficient. Sa fie vorba de noul Partid Crestin Democrat?

ApR - Inaintea deciziei finale

Optiunea lui Teodor Melescanu de a muta Alianta pentru Romania din zona social-democrata in transeele social-liberalismului pare a fi - pentru cei mai multi aperisti - solutia cea mai potrivita de a iesi din criza ultimelor luni.
E drept, nu toti membrii ApR s-au aratat de acord cu varianta liderului lor. Oportunistii din partid au vazut in aceasta indepartare de stanga politica un obstacol in tentativa lor de a prinde o firimitura din ciolanul puterii.
In Iasi, parca mai limpede ca nicaieri, veleitatile fripturiste ale multora dintre pseudo-fanii lui Melescanu au iesit foarte repede la iveala. Imediat dupa ce Alianta pentru Romania a pierdut lamentabil alegerile parlamentare, aproape intreaga conducere a ApR Iasi a fugit disperata la PDSR. Ca aceeasi conducere s-a remarcat in cei peste trei ani de cand fiinteaza formatiunea lui Melescanu doar prin apatie si prin talentul fenomenal de a nu face nimic, respectiva chestie a devenit din acest moment o problema strict pedeserista. Peste ceva vreme, mai mult ca sigur, filiala senatorului Ion Solcanu va avea parte, la randu-i, de o binemeritata indigestie.
In orice caz, Alianta pentru Romania, o data scapata de paraziti, ar trebui sa purceada la reorganizarea partidului. Resurse s-ar mai gasi. Chiar astazi, in capitala Moldovei, Conferinta Judeteana a ApR Iasi va incerca sa se transforme in punctul zero al unui nou inceput de drum. Sansa aperistilor ar fi ca, inca din aceasta primavara, partidul sa-si traseze foarte clar liniile directoare ale unei noi strategii politice. Daca esenta acesteia va viza apropierea de o formatiune mult mai puternica, atunci ideile Aliantei pentru Romania ar putea supravietui sub alta forma. Daca anumite orgolii il vor impinge pe Melescanu intr-o noua aventura solitara, atunci perspectivele, cel putin dupa cum se vad ele azi, nu se arata prea favorabile. Zarurile inca nu au fost aruncate.

PUNR - Fantoma lui Funar i se arata lui Tabara

Partidul lui Valeriu Tabara reprezinta chintesenta transformarilor politice din Romania. Nascut din frica ardelenilor de a pierde legatura cu istoria, PUNR a avut, la inceput, un cuvant greu de spus in viata politica romaneasca; a fost apoi mai putin bagat in seama, pentru ca, in cele din urma, sa se faca de ras. Vremea partidelor care nu apara in nici un fel interesele segmentului de electorat pe care-l reprezinta in Parlament se pare ca incepe sa treaca. Ce bucurie!
Ironia consta in faptul ca adversarul politic (si nu numai) al Partidul Unitatii Nationale Romane, anume UDMR, si-a intarit continuu pozitiile si, fie ca stanga ori dreapta s-a perindat la putere, a stiut sa traga foloase de fiecare data. Diferenta dintre cele doua formatiuni rezida din aspectul ca in timp ce staff-ul maghiar a urmarit interesele propriilor alegatori, PUNR si-a batut joc intr-un mod grosolan de toate asteptarile romanilor de dincolo de munti. Cu membri "de marca" precum Ioan Gavra, nici nu-i de mirare ca partidul lui Tabara si-a pierdut intreaga sustinere.
PUNR a abordat alegerile parlamentare din noiembrie 2001, in tandem cu Partidul National Roman. Desi, initial, s-a vorbit de o fuziune intre cele doua partide, foarte curand a devenit evident ca doua sabii (ruginite) nu incap in aceeasi teaca. Scorul de 1% obtinut de Alianta Nationala (PUNR - PNR) nu a facut decat sa demonstreze un adevar: pe mincinosi nu-i mai crede nimeni. Sau ii cred din ce in ce mai putini.
Inca de la inceputul anului, peuneristii au denuntat alianta cu PNR si au inceput demersurile in vederea reconstituirii vechiului lor partid. Din punct de vedere juridic, ar mai trebui sa treaca vreo cateva luni, pana cand PUNR sa apara in viata politica romaneasca. Dar, indiferent cand se va intampla asta, formatiunea lui Tabara se va naste direct moarta.
Intr-un anume fel, peuneristii par constienti ca le va fi foarte greu sa-si recapaciteze electoratul, de vreme ce, intr-un sfortare de repunere pe picioare, au fost in stare sa-si calce pe inima si sa-l recheme in randurile partidului pe primarul Clujului, Gheorghe Funar. Funar are, insa, alte treburi; transcrierea pe panouri amplasate in centrul orasului de pe Somes a unor articole din Constitutia Romaniei este doar una dintre acestea.
In Iasi, Partidul Unitatii Nationale Romane nu mai exista. Constantin Neagu - odinioara, liderul filialei iesene - nu este de acord decat cu faptul ca PUNR a tras-o pe dreapta.

AN - Sarpele cu ochelari nu a vazut bine (viitorul)

Alianta Nationala (Partidul National Roman) a fost una dintre formatiunile care a pus la bataie sume importante spre a deveni partid parlamentar. Multa vreme, cei din AN s-au aratat siguri ca vor penetra forul legislativ al Romaniei si ca, dupa niscaiva negocieri, vor fi cooptati chiar la guvernare. Fuziunea cu PUNR s-a dorit un argument in plus in perspectiva alegerilor generale.
N-a fost sa fie. Alianta Nationala nu a "tras" decat 1% din voturile electoratului. Probabil, pe ale romanilor care nu distingeau foarte bine semnele electorale. La fel de "miop" s-a dovedit si Virgil Magureanu, liderul AN, care nu a vazut ca zona nationalista a fost ocupata in intregime de Corneliu Vadim Tudor si al sau Partid Romania Mare. Chestia cu "A venit vremea romanilor" se pare ca n-a prea fost inteleasa de alegatori, care i-ar fi preferat pe americani. Si uite asa, a mai murit un partid.
Semnele decaderii AN se vad si la Iasi. Presedintele filialei iesene, Nicolae Botu, nu mai poate fi reperat, iar sediul partidului este pustiu. Se zvoneste ca Botu, scarbit de ingratitudinea vietii, are de gand sa se retraga din politica. E posibil sa fie reactivat ulterior.

PUR - Putini, dar telegenici

Partidul Umanist Roman nu are inca sediu in municipiul Iasi, dar are senator de Iasi. Alin Theodor Ciocarlie si-a deschis birou parlamentar chiar in incinta Casei Patrate si si-a propus atragerea unor finantari externe catre municipiul Iasi. Sunt vizate programe care sa relanseze sectoarele vitregite de tranzitia ultimului deceniu. Cum, in Iasi, nu prea merge nimic bine, Ciocarlie va avea foarte mult de munca.
PUR este o formatiune ciudata. Condusa de magnatul Dan Voiculescu, formatiunea parlamentara cu cei mai putini membri de partid (cam o suta in toata tara) a intrat in Polul Democrat Social din Romania si, prin urmare, s-a regasit in forul legislativ.
Multumirile conducerii Partidului Umanist Roman nu au intarziat sa apara. Recent, postul de televiune privat apartinand lui Voiculescu a anuntat ca va lasa la o parte stirile "nasoale" cu care a tot pocnit telespectatorii vreme de patru ani si va merge, de-acum incolo, mai mult pe vestile bune. Doar filmele difuzate vor fi in continuare la fel de proaste si de occidentale. De, oricat de Ilici este Iliescu nu prea cadreaza sa dai filme sovietice. Eventual, doar "Razboi si Pace".
Catalin ONOFREI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1777 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018355 (s)

loading...