News Flash:

Pascani - A fost demarata operatiunea "Carpirea"

3 Martie 1999
766 Vizualizari | 0 Comentarii
•administratia locala trebuie sa peticeasca gropile existente pe suprafata celor 35.000 de metri patrati de asfalt gaurit

Dupa o iarna geroasa, Serviciul de Gospodarire Comunala Locativa (SGCL) Pascani a trecut la "carpirea" strazilor cu asfalt de calitate indoielnica. Simultan cu aceasta nobila actiune, SGCL a purces si la asa-zisa "infrumusetare a orasului".

Operatiunea "Carpirea" urmareste, la Pascani, repararea - in regim de urgenta - a nu mai putin de 35.000 metri patrati de sosele. Reparatiile au demarat, ca pe timpul "epocii de aur", cu strada centrala a Pascaniului, exact locul strabatut zilnic de pasii sau masina primarului Neculai Ratoi. SGCL spera ca pana la mijlocul lunii aprilie a.c. sa finalizeze aceste lucrari, estimate la cateva zeci de milioane de lei. Ramane de vazut daca "entuziasmul carpitor" al administratiei locale va asigura si reasfaltarea tuturor arterelor distruse din acest oras.

O zona speciala, care ar trebui sa intre in planul urgent de "carpire asfaltica" al SGCL, este cea din partea de vale a orasului - cunoscuta sub numele de "Cartierul garii". Strazile de acolo arata ca dupa bombardamentul din 1944. Locuitorii acestei nefericite zone cred ca numai o mutare a sediului Primariei in cartierul lor, ar putea determina SGCL sa-l asfalteze "ca la carte".

Majoritatea soferilor intervievati considera ca operatiunea "Carpirea" nu va aduce mare lucru in aceasta primavara, deoarece anul 1999 este un "an mort" din punct de vedere electoral. Se spera ca primavara anului 2000 - considerat an electoral - sa aduca in Pascani masive cantitati de asfalt care sa fie turnate, cu generozitate, de anumiti politicieni demagogi, asa cum s-a intamplat mereu, in trecut.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1803 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020586 (s)