News Flash:

Patronatul Drumarilor sustine conducerea LDP SA

19 Aprilie 2005
1285 Vizualizari | 0 Comentarii
•Patronatul Drumarilor din Romania si-a exprimat ingrijorarea fata de controalele repetate la care a fost supusa conducerea firmei Lucrari Drumuri si Poduri SA

Prin intermediul unui comunicat de presa, Patronatul Drumarilor din Romania isi manifesta solidaritatea fata de conducerea societatii comerciale Lucrari Drumuri si Poduri (LDP) SA, care a fost recent amendata ca urmare a sesizarilor facute de sindicatul unitatii si de catre conducerea prefecturii judetului Iasi. Amenda de 40 milioane lei aplicata firmei LDP SA de catre inspectorii Directiei Generale a Finantelor Publice a Judetului (DGFPJ) Iasi a fost contestata in instanta de catre directorul unitatii, Liviu Tomulesei. "Patronatul Drumarilor din Romania, in cadrul conferintei reprezentantilor din 8 aprilie, isi exprima ingrijorarea fata de campania de denigrare a conducerii societatii comerciale Lucrari Drumuri si Poduri SA", se arata in comunicatul de presa semnat de presedintele executiv al patronatului, Titus Ionescu. Inspectorii financiari au amendat LDP SA cu suma de 40 milioane lei, ca urmare a unui control efectuat la solicitarea Inspectoratului de Politie a Judetului Iasi si a conducerii prefecturii iesene. Ulterior prezentarii rezultatelor controlului, directorul Liviu Tomulesei a declarat ca demersurile inspectorilor financiari nu au reprezentat decat tentative de discreditare a firmei aflata in proces de privatizare si in subordinea Consiliului Judetean. La inceputul acestei luni, conducerea prefecturii iesene a facut public un raport de control financiar efectuat la LDP SA, in care se arata ca conducerea firmei nu a respectat in mai multe situatii prevederile OG 60/2001 privind achizitiile publice. Mai mult, acest dosar a fost inaintat la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi in vederea efectuarii unor cercetari cu privire la comiterea infractiunii de abuz in serviciu. Ulterior, Tomulesei a contestat rezultatele controlului invocand faptul ca OG 60/2001 privind achizitiile publice nu se aplica si in cazul societatilor comerciale.
(T.L.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1546 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015629 (s)

loading...