News Flash:

Patronii nu-si muta chioscurile din Piata Garii

15 Martie 2010
723 Vizualizari | 0 Comentarii
Scandalul din Piata Gara continua la Pascani. Chiar daca primarul Grigore Craciunescu le-a dat termen pana pe data de 1 martie patronilor din Piata Garii sa-si mute chioscurile, acestia nici nu vor sa auda de asa ceva. "Le-am dat termen sfarsitul lunii februarie. Vreau ca pana la inceputul lunii martie sa nu mai vad nici un chiosc in Piata Garii. Trebuie sa dispara de acolo atat chioscul de la West Moldavia, cat si cel de la Lorimer. Voi intocmi un Studiu de Fezabilitate pentru aceasta piata. O sa vedeti ce frumoasa o sa fie zona dupa ce vom finaliza proiectul. Este poarta de intrare in Pascani. Trebuie sa schimbam aspectul zonei. Nu se poate ca atunci cand iesi din gara sa fii intampinat de mesajul Cu noi sigur in rai (o reclama a unei firme de pompe funebre - n.r.)", a amenintat, in urma cu o luna, primarul Grigore Craciunescu. Data limita a fost deja depasita cu doua saptamani, dar patronii chiosurilor nu s-au mutat din Piata Garii. "Eu nu imi daram cladirea asa cum doreste primarul. Ca sa vina sa-mi demoleze cladirea trebuie sa aiba hotarare judecatoreasca. Eu sunt singurul din zona care am autorizatie de constructie. Pentru ca este o ilegalitate, in februarie am depus o adresa la Consiliul Local si una la Prefectura. Deocamdata nu am primit raspuns. Pacat ca sunt oameni la mine carora le-am oferit locuri de munca. Am 10 angajati. Sper sa le ofere primaria locuri de munca daca ma voi muta de aici. Sincer sa fiu, eu am avut un proiect foarte frumos pentru acest loc. Am vrut sa construiesc ceva exact cum este McDonald's din Iasi. Si acea cladire este construita in piata Garii. Numai la Pascani nu ai voie sa construiesti. Primarul mai mult se ocupa de daramat in ultima perioada decat de construit", a precizat Gelu Costachescu, administratorul societatii comerciale West Moldavia din Pascani. Daca primarul a fost pornit destul de tare impotriva patronilor din zona Garii, secretarul primariei pare sa le dea dreptate. "In aceasta etapa, noi nu putem sa daramam cladirea pentru ca persoana in cauza are o autorizatie legala. Mai mult, a deschis si o actiune in instanta unde cere ca somatia primita din partea primariei sa fie declarata ilegala. Aici pot spune ca domnul Costachescu are dreptate, somatia este ilegala", a spus Mircea Zuzan, secretarul Primariei Pascani.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1285 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020009 (s)

loading...