News Flash:

Patru meciuri tari in etapa a saptea a Ligii I

13 Septembrie 2008
764 Vizualizari | 0 Comentarii
Liga I revine in forta. Dupa primele doua jocuri programate ieri, astazi se vor disputa cele mai tari patru partide din runda a saptea a primei divizii. Mai intai, de la ora 17.00, in Oltenia, este programat derbiul provinciei, intre Universitatea Craiova si FC Timisoara. Dupa scandalul cu depunctarea, timisorenii incearca sa-si revina, dar vor intalni o echipa imbatabila pe teren propriu. Totusi, patronul Adrian Mititelu a avertizat ca Stoica si compania nu vor avea un meci usor cu trupa lui Dusan Uhrin jr.

"Sa nu credeti ca timisorenii se vor da batuti. Dimpotriva, as fi preferat sa nu intalnim FC Timisoara imediat dupa scandalul cu depunctarea, pentru ca toate aceste evenimente ii vor ambitiona si mai tare", a declarat Mititelu. De la ora 19.00 arde Moldova. FC Vaslui primeste vizita lui Dinamo Bucuresti, un meci care a inceput din urma cu doua saptamani, de la celebrul SMS trimis de Mircea Rednic, antrenorul din Stefan cel Mare, patronului Adrian Porumboiu. Intre timp, Rednic a recunoscut ca se teme de arbitraj in partida cu vasluienii, dar saluta delegarea lui Istvan Kovacs la acest joc important din etapa a saptea. "Cand eu eram antrenor la Vaslui aveam arbitraje foarte bune. Porumboiu are influenta asupra arbitrilor, e un nume mare. Sper ca arbitrajul sa nu influenteze nici jocul, nici rezultatul. E bine ca a fost delegat un arbitru tanar, care nu are nici o legatura cu garda veche", a recunoscut Mircea Rednic. Tensiunea a crescut odata cu ridicarea suspendarii lui Julio Cesar, dupa cartonasul rosu primit in meciul cu Universitatea Craiova. Patronul Porumboiu a anuntat deja ca va face apel la aceasta decizie si ca Dinamo risca sa piarda jocul cu 3-0, la masa verde, daca il foloseste pe fostul jucator al lui Real Madrid. "Normal ca o sa il bag in teren pe Julio Cesar, avem decizia Comisiei. Nu ma intereseaza ce fac cei de la Vaslui, nu raspundem noi", a precizat tehnicianul. Rednic nu a ratat ocazia sa il intepe pe Piturca, pe care l-a acuzat voalat ca l-a folosit prea putin pe Florin Bratu. "Perioada de intrerupere mi-a prins bine, au venit multi jucatori pe parcurs. Sunt putin ingrijorat pentru ca nu stiu care e starea jucatorilor de la echipa nationala, au moralul scazut si ma gandesc sa nu ii folosesc", a spus Rednic. Imediat dupa finalul jocului de la Vaslui, este programat adevaratul derby al acestei etape, Rapid Bucuresti - Unirea Urziceni (de la ora 20.45). Antrenorul ialomitenilor, Dan Petrescu, va rata acest meci, dupa ce a fost eliminat etapa trecuta, in partida cu Gloria Buzau. "Ne-am antrenat doua saptamani pentru meciul cu Rapid. Partidele urmatoare, cu Rapid, cu Vaslui, cu Universitatea Craiova, sunt foarte importante pentru noi, deoarece ne vor spune daca meritam sa ne batem pentru locurile fruntase. Presiunea va fi pe jucatorii giulesteni, nu pentru elevii mei. Daca te bate Rapid in Giulesti nu e nimic anormal", a spus tehnicianul liderului. In fine, ultimul meci al acestei zile se va disputa de la ora 21.30, la Constanta, acolo unde Farul va primi vizita Stelei, in ultima repetitie a militarilor inaintea partidei cu nemtii de la Bayern Munchen, din Liga Campionilor. Si acest joc a fost precedat de un intreg razboi al declaratiilor, dupa ce patronul constantenilor, Gheorghe Bosanceanu, a declarat ca in urma cu doi ani, Steaua i-a promis bani ca sa invinga pe Dinamo Bucuresti. Jocul dintre Farul si Steaua va fi arbitrat de aradeanul Ovidiu Hategan, ajutat la cele doua linii de arbitrii asistenti Ionel Popa, din Pascani si Mihai Iliescu, din Craiova. Arbitru de rezerva este Teodor Craciunescu, in timp ce observatori sunt Florin Gatejan si Dan Petrescu, ambii din capitala.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1307 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019218 (s)

loading...